Mare parte din renumele staţiunii balneoclimaterice din judeţul Mureș se datorează tratamentelor pentru stimularea fertilităţii feminine, care au o rată de succes foarte bună.
Factorii de mediu din Sovata, combinaţi cu cunoștinţele medicale, au făcut ca, de mai bine de 100 de ani, în această staţiune să se aplice terapii care ajută femeile ce au dificultăţi în obţinerea unei sarcini pe cale naturală.
Despre aceste terapii complementare am discutat cu doctorul George Vasilescu, medic specialist Obstetrică-Ginecologie, care a tratat mii se paciente în cadrul complexului Ensana începând cu anul 2013.
„Tratamentele balneare pentru fertilitate au început să fie practicate în zona Sovatei la începutul anilor 1900, mai exact, în 1910”, povestește doctorul Vasilescu.
„Au fost necesari aproximativ 50 de ani de studii observaţionale, după care s-au reunit profesori de balneologie și de ginecologie și au pus la punct niște protocoale de tratament pe care le aplicăm aici. Ele sunt relativ simple, comparativ cu cele de reumatologie: sunt compuse dintr-un tampon intravaginal cu nămol, aplicaţii externe de nămol și irigaţii intravaginale cu apă sărată”, explică specialistul.
El mai adaugă: „Aceste tampoane sunt de fapt niște săculeţi în care se introduce nămolul. Săculeţii sterili, umpluţi cu nămol semifluid, se introduc cu ajutorul unui specul intravaginal. Este un tratament balnear cu aplicabilitate în sfera genitală atât pentru pacientele cu ginecopatii cronice, cum ar fi boala inflamatorie pelvină cronică, care a lăsat sau nu a lăsat sechele, cât și pentru pacientele la pre- sau postmenopauză. Acestea totalizează cam 5-10% dintre solicitările din cabinet. Restul de 90% sunt pacientele care își doresc să devină mame”.
Medicul ginecolog spune că este vorba despre un proces fizic, mecanic, de convecţie termică directă, prin care se degajă căldură din tamponul cu nămol, deoarece acest material biologic colectat din Lacul Ursu conţine fitonutrienţi, fitoestrogeni și fitoprogesteron.
„Prin căldura pe care o degajă, efectul ajunge în toată sfera pelvină și exercită, în primul rând, un efect antiinflamator. După cum se știe, infertilitatea feminină este dată în proporţie de 90% de fenomene inflamatorii cronice, de boli pelvine netratate sau tratate necorespunzător. Cele netratate au drept cauză faptul că au fost asimptomatice într-o anumită perioadă a vieţii”, detaliază dr. Vasilescu.
Având acest efect antiinflamator, nămolul acţionează atât pe col, cât și pe uter, endometru, trompe și ovare, iar efectul se extinde și la vezica urinară. De aici și efectul bun al tamponului în cazul infecţiilor urinare cronice, cu condiţia ca, în momentul în care se prezintă pacienta, să nu fie în puseu acut sau subacut de infecţie urinară.
Pe lângă tamponul intravaginal cu nămol, specialistul din cadrul bazei de tratament Ensana-Sovata recomandă „irigaţiile cu apă sărată concentrată – au efect asupra sistemului microbian local și păstrează în același timp microbiota vaginală normală, de apărare”. În plus, din cabinet, pacientele mai pleacă și cu o recomandare de a completa tratamentul balnear cu ovule vaginale, pentru a beneficia de apărare împotriva infecţiilor vaginale.
Infertilitatea feminină are trei mari componente, explică dr. George Vasilescu: prima este „cea anatomică, în care este afectată permeabilitatea trompelor. În acest caz, tamponul intravaginal cu nămol acţionează bine prin efectul antiinflamator, pentru că trompele se blochează în special din cauza inflamaţiilor cronice”.
Există apoi o componentă fiziologică, respectiv „pacienta trebuie să aibă menstră în fiecare lună, adică sistemul hormonal hipotalamo-hipofizo-ovarian să funcţioneze corect”. La aceasta se adaugă o componentă biologică – „oxidativ celular, stresul zilnic, expunerea la poluare atmosferică și poluare electromagnetică (cea din urmă nefiind deloc favorabilă pentru fertilitate)”.
Cea de-a treia componentă „o realizăm prin aplicarea externă de nămol, prin liniștea, serenitatea unei ședinţe de împachetare care, în mod indirect, are rol asupra axului hipotalamo-hipofizo-ovarian implicat în fertilitate.
Cum se face acest lucru? Prin reducerea hormonilor de stres, pentru că persoana care vine la Sovata, în primele două zile, este încă încordată; în a treia zi uită de unde a venit și intră într-o stare de hipoconcentraţie a hormonului de stres, a cortizolului, care influenţează în mod negativ circuitul hormonal implicat în fertilitate. Și atunci, deblocând circuitul prin scăderea concentraţiei de cortizol, lăsăm axul să funcţioneze normal.
Astfel apar ovulaţii mai bune, o dezvoltare endometrială mai bună, datorită stimulului ovarian, și se mărește rata de nidaţie. Iar dacă și partenerul și-a luat un program de wellness și apare și acolo o relaxare și o îmbunătăţire a calităţii fluidului spermatic, atunci rata de succes este mai mare”, explică medicul. De aceea, specialiștii din Sovata recomandă o cură de minimum șase zile, optim de zece zile de tratament.
Vârsta medie a pacientelor este în jur de 40 de ani, aflăm de la specialiștii bazei de tratament, iar rata de succes a tratamentelor pentru fertilitate este, la nivel declarativ, între 30% și 40% între anii 2013 și 2018, perioadă pe care s-a făcut o cercetare retrospectivă observaţională.
„Această rată se aplică atât la sarcinile obţinute pe cale naturală, cât și în cazul persoanelor care au venit să pregătească terenul pentru proceduri de reproducere umană asistată”, explică medicul.
Dr. Vasilescu subliniază că „aceste proceduri balneare sunt complementare, ajutătoare pentru obţinerea unei sarcini. Foarte rar, terapiile balneologice ajung să fie terapii alternative la femeile care au contraindicaţie pentru fertilizarea in vitro (FIV). De exemplu, dacă au avut o afecţiunea trombotică în antecedente, dacă au făcut deja 4-5 FIV-uri sau dacă, pur și simplu, nu vor să apeleze la fertilizare in vitro din motive religioase, personale. Principalele tratamente sunt cele de reproducere umană asistată, asta nu poate contesta nimeni. Noi, aici, doar le pregătim pentru asemenea proceduri”.
La premenopauză, când avem de-a face cu dereglări hormonale, scade progesteronul din organism. Estradiolul rămâne în exces, apar dereglări, tulburări de ciclu, tulburări la nivel psihoemoţional.
„Dacă pacientele care se prezintă nu au tulburări necontrolate și au intrat eventual pe tratament de substituţie hormonală, nu facem altceva decât să reducem puţin nivelul de cortizol și lăsăm sistemul hormonal feminin
să-și reintre în atribuţii”, spune dr. George Vasilescu, subliniind că tratamentul trebuie completat cu produse fitoterapeutice, care cumva să readucă organismul la starea de dinainte de premenopauză.
La cele aflate deja la menopauză, rolul tratamentului este de a relubrifia mucoasa vaginală, de a restabili senzitivitatea vaginului și a colului, pentru o viaţă intimă cvasinormală. În plus, se adaugă starea de bine specifică tratamentelor balneare și de wellness.
„Nu un singur tratament, două sau trei fac bine, ci totul face bine – spa-ul, aerul, plimbările, zona, cum te simţi, cum ești primit, ce atenţie ţi se acordă. Și acestea fac parte din culoarea locală”, conchide medicul.
Citiți și: „Metoda Covasna”, tratament adjuvant pentru cardiaci
Mai multe despre terapiile practicate în baza de tratament balnear Ensana-Sovata pe site-ul https://www.ensanahotels.com/ro/competenta-medicala/tratamente.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe