Newsflash
Dosar

„Metoda Covasna”, tratament adjuvant pentru cardiaci

de Dr. Laura Davidescu - oct. 1 2021
„Metoda Covasna”, tratament adjuvant pentru cardiaci

Factorii de mediu din staţiunea Covasna sunt recunoscuţi de peste o sută de ani pentru efectele benefice în numeroase patologii, cap de listă fiind afecţiunile cardiovasculare.

shutterstock_645650875Apele minerale și emanaţiile de dioxid de carbon (mofete) care se întâlnesc în aproape tot judeţul Covasna sunt cunoscute și utilizate terapeutic de peste un secol. Însă abia din anii ’60 a început studiul documentat al efectelor acestor factori de mediu naturali, de către medicul Benedek Géza.

Internist și apoi cardiolog, fondator al Spitalului din Covasna, doctorul Benedek a pus la punct ceea ce numim astăzi „metoda Covasna”, o combinaţie de factori naturali curativi și stil de viaţă echilibrat, metodă care a trecut proba timpului, fiind recomandată acum ca tratament adjuvant în numeroase boli.

Tratament dedicat cardiacilor

În cadrul Spitalului de Recuperare din Covasna – care poartă acum numele fondatorului său –, sunt trataţi cu precădere pacienţi cu probleme cardiace, care anual vin cu miile din toată ţara.

Metoda se bazează pe patru piloni, și anume: aeroterapie, mofete combinate cu băi cu apă carbogazoasă, antrenament fizic și combaterea factorilor de risc. Dacă aeroterapia, hidroterapia, kinetoterapia și intervenţiile asupra stilului de viaţă sunt proceduri relativ familiare multora, despre mofete merită discutat mai în amănunt.

02_mofeta compozitia chimica a gazelor(1)
Compoziţia gazelor de mofetă este extrem de bogată în dioxid de carbon

Mofetele sunt emanaţii de gaze subterane (probabil gaze vulcanice reziduale), compoziţia fiind foarte bogată în dioxid de carbon. Mecanismul lor de acţiune constă, în primul rând, în vasodilataţia periferică, prin acţiunea directă a dioxidului de carbon asupra arteriolelor, acţiune care este considerată superioară medicamentelor vasodilatatoare periferice.

Expunerea la gaz mofetic duce la încălzirea tegumentului, dar și la vasodilataţia sistemică (musculară, cerebrală). De asemenea, are loc și inhalarea unei mici părţi din dioxidul de carbon. Tratamentul se execută în poziţie ortostatică, pentru jumătatea inferioară a corpului, timp de 5-20 de minute zilnic, progresiv.

Ce efecte produce mofeta

Prin băile de gaz se pot trata în special afecţiunile cardiovasculare. De asemenea, în scop profilactic, mofetele sunt recomandate persoanelor cu risc cardiovascular, celor care suferă de hipertensiune, persoanelor cu hipercolesterolemie, fumătorilor, persoanelor care au probleme cu circulaţia periferică, precum și celor care lucrează în frig.

07_baile covasna imagine de epoca 1(1)
Covasna este o destinaţie balneară de peste 100 de ani

Foarte interesant de menţionat este faptul că în straturile superioare ale gazelor, concentraţia de dioxid de carbon este mult mai scăzută, fapt care stimulează transportul de oxigen către ţesuturile organismului, inclusiv către creier, ceea ce duce la creșterea randamentului intelectual.

De altfel, cu ani în urmă scriitori și pictori celebri veneau la Covasna special pentru băile de gaz, întrucât acestea le generau adevărate „explozii de inspiraţie”.

Cele patru elemente ale metodei

Aeroterapia (plimbări și drumeţii în aerul puternic ozonat și ionizat negativ) antrenează mobilizarea toracelui.

Se obţin următoarele efecte: modificarea tipului, ritmului respiraţiei, creșterea capacităţii vitale; combaterea proceselor obstructive și a durerii, a hipoxiei, hipercapniei; creșterea metabolizării catecolaminelor la nivelul plămânilor; echilibrarea sistemului nervos central și a celui vegetativ; stimularea peristaltismului, ceea ce duce la combaterea constipaţiei și a balonării; refacerea stratului de surfactant din aparatul respirator în prezenţa aeroionilor negativi, care se găsesc din abundenţă în Covasna.

Efectele se obţin în circa șapte zile.

03_mofeta(1)
Mofetele sunt construite sub forma unor piramide inversate. Nivelul gazului Covasna este o destinaţie balneară de peste 100 de ani se ridică la peste un metru.

Factorul carbogazos (băi cu ape minerale și expunere la mofete) are ca efect: reducerea rezistenţei periferice, vasodilataţie arteriolară, creșterea tonusului venos și a întoarcerii venoase; scăderea alurii ventriculare și a tensiunii arteriale; creșterea rezistenţei la stres; adaptarea mai rapidă la efort; creșterea temperaturii cutanate a extremităţilor; efect analgezic.

Dioxidul de carbon reprezintă el în sine un stres pentru organism, iar apariţia endogenă produce o nouă repartizare a sângelui în organism, golind viscerele și direcţionând sângele către piele și organele vitale. Efectele se obţin în 30 de zile.

Antrenamentul fizic (kinetoterapie, stretching) are ca rezultate: creșterea toleranţei faţă de hipoxie, hipercapnee, creșterea rezervei de ion bicarbonic, O2, glucoză, enzime în mitocondrii; creșterea toleranţei la efort; creșterea nivelului de HDL colesterol; adaptare cardiopulmonară superioară la efort. Rezultatele se obţin în 120 de zile.

De asemenea, pentru obţinerea unor rezultate cât mai bune ale curei, se urmărește combaterea factorilor de risc. În acest sens, este foarte importantă educaţia sanitară privind: fumatul; managementul medicamentos al hipertensiunii arteriale; supraponderea;
hipercolesterolemia; hipertrigliceridemia; hiperuricemia; sedentarismul; polipragmazia.

Contraindicaţii

Pe lângă o listă lungă de afecţiuni în care „metoda Covasna” și-a dovedit utilitatea, există și câteva contraindicaţii.

Este vorba în principal despre bolile infecţioase, tumorile maligne și problemele cardiace acute: infarct miocardic cu complicaţii și evoluţie severă, în fază acută; cardiopatie ischemică cu crize anginoase frecvente; cardiopatie ischemică nedureroasă, cu tulburări grave de ritm sau conducere insuficientă; valvulopatii cu fenomene de evoluţie sau cu accidente trombo­embolice recente; stenoză mitrală și aortică, leziuni plurivalvulare; HTA stadiul III sau cu complicaţii; insuficienţă cardiacă, indiferent de etiologie; ateroscleroză cerebrală cu tulburări psihice; accidente trombotice cerebrale cu sechele neurologice importante.

Citește și: Secţie de balneologie la Spitalul Ștei

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe