Newsflash
Hi-tech & Gadgets

Tentacul robotic magnetic

de Florentina Ionescu - aug. 18 2023
Tentacul robotic magnetic

În viitorul nu foarte îndepărtat, roboţii chirurgicali de dimensiuni extrem de reduse ar putea transforma atât detectarea, cât și tratamentul anumitor forme de cancer.

Cel puţin aceasta este una dintre direcţiile spre care ţintesc cercetătorii de la Universitatea din Leeds. Ei au dezvoltat recent un mic robot-tentacul care poate să circule cu ușurinţă în profunzimea ţesuturilor, chiar în plămânii pacientului, pentru a detecta și a trata primele semne de cancer în aceste zone.

Este vorba, în esenţă, de un tentacul extrem de moale, care măsoară doar 2 milimetri în diametru. Micul robot chirurgical este controlat cu ajutorul magneţilor și poate ajunge până în cele mai mici bronhiole. El ar putea, astfel, să transforme tratamentul cancerului bronhopulmonar, printr-o abordare mai puţin invazivă, mai precisă și mai bine croită. Scopul este capacientul să sufere cât mai puţin de pe urma intervenţiei chirurgicale.

Foto: STORM Lab, University of Leeds

Oamenii de știinţă au testat tentaculul robotic magnetic în plămânii unui cadavru. Ei au descoperit că instrumentul permite creșterea distanţei parcurse în ţesutul pulmonar cu o mediană de 37% comparativ cu echipamentul medical standard. 

În același timp, duce la mai puţine leziuni ale ţesuturilor. Rezultatele ce au în vedere tentaculul robotic au fost publicate în Engineering Communications*. Unul dintre profesorii implicaţi în studiu este de părere că dezvoltarea tentaculului robotic magnetic are potenţialul de a revoluţiona navigaţia în interiorul corpului uman.


Surse articol:
*https://www.nature.com/articles/s44172-023-00098-9
https://www.youtube.com/watch?v=UrKa_IAm67k&embeds_referring_euri=https%3A%2F%2Fmedicalxpress.com%2F&feature=emb_imp_woyt
https://medicalxpress.com/news/2023-07-tiny-surgical-robots-treatment-cancers.html


Notă autor:

Foto: STORM Lab, University of Leeds

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe