Chirurgii din Regatul Unit au realizat cu succes primul transplant de uter prelevat de la o donatoare în viaţă, care a fost grefat apoi unei femei.
Două cazuri de gripă aviară au fost depistate în Marea Britanie. Până în prezent nu s-a raportat transmiterea bolii de la o persoană la alta.
În Marea Britanie s-au născut primii bebeluși pentru care a fost folosită o tehnică bazată pe AND obținut de la trei persoane.
Autorităţile britanice au emis, săptămâna aceasta, prima alertă de temperaturi extreme din 2022, după ce în anumite regiuni din Marea Britanie termometrele au arătat peste 30 de grade Celsius.
Guvernul britanic anunță că va renunța la obligativitatea efectuării unui test COVID-19, în cazul călătorilor vaccinaţi cu schemă completă care sosesc în Anglia.
Premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat că, în țara sa, s-a înregistrat primul deces atribuit variantei Omicron a coronavirusului.
Guvernul Marii Britanii a anunțat că persoanele cele mai vulnerabile vor avea acces imediat la tratamente cu antiviralul molnupiravir și cu anticorpi monoclonali.
Laboratorul franco-austriac Valneva a început demersurile pe lângă autoritățile sanitare britanice, pentru a obține autorizarea vaccinului său anti-COVID-19.
Începutul acestei săptămâni a fost marcat de relaxarea finală a măsurilor de restricţie în Marea Britanie, purtarea măștilor și distanţarea fizică nemaifiind obligatorii.
Oficialităţile britanice plănuiesc suspendarea distanţării fizice, începând cu 19 iulie.
Boris Johnson, premierul Marii Britanii, ar urma să confirme luni dacă următoarele măsuri de relaxare în ceea ce privește restricțiile impuse de pandemie în Anglia vor fi amânate, drept rezultat al răspândirii variantei Delta a virusului SARS-CoV-2.
În toamnă, britanicii de peste 50 de ani vor putea să primească a treia doză de vaccin anti-COVID-19. Autoritățile încearcă să elimine complet riscul de infectare cu SARS-CoV-2 înainte de sărbătorile de iarnă.
Pentru a doua oară în acest an, în Londra au fost raportate zero decese de pe urma bolii COVID-19.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate explică reglementările privind accesul la asistența medicală în Regatul Unit al Marii Britanii începând cu 1 ianuarie 2021, conform acordului post-Brexit.
Zborurile din și către Marea Britanie și Irlanda de Nord au fost suspendate, pentru o perioadă de 14 zile, prin hotărârea emisă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit secretarului din domeniul Sănătății din Marea Britanie, Matt Hancock, o nouă variantă de coronavirus ar putea fi cauza creșterii numărului de cazuri de infecții în această țară.
Presa străină scrie deja că un vaccin dezvoltat de compania Pfizer în colaborare cu BioNTech a fost aprobat pentru utilizare în Marea Britanie. Acest moment istoric deschide calea către imunizarea în masă, iar primele doze vor sosi în UK în zilele următoare.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe