Dincolo de crimele săvârșite de pacienți, doctor Bianca Igna vede umanitatea din ei și le acordă empatie, îi ascultă, le este alături. 

Carte de vizită 

Dr. Bianca Igna este Consultant Forensic Psychiatrist în cadrul Oxleas NHS Foundation Trust. Este membră a Royal College of Psychiatrists (Colegiul Regal al Psihiatrilor) din Marea Britanie. În esență, ea lucrează în psihiatrie judiciară, în Anglia. Își desfășoară activitatea pe o secție cu pacienți femei în sistemul național de sănătate, în NHS, din Marea Britanie. Este o secție de 13 femei, numită „Secure unit”. 

Aceasta este o unitate cu circuit închis: clădirea are un gard de 5,3 metri înălțime, iar pacienții nu pot pleca fără însoțire sau fără un aviz. Secția unde medicul român își desfășoară activitatea face parte din Oxleas NHS Foundation Trust. Pe lângă pacientele de pe secție, dr. Bianca Igna are și pacienți în community, deci în comunitate. Este vorba de acei pacienți externați care încă sunt ținuți sub observație de medici. 
 

Unele dintre pacientele de care are grijă doctorița Bianca Igna sunt sub umbrela Ministerului de Justiție din Marea Britanie și, din acest motiv, ea a simțit nevoia să explice ce este, de fapt, ramura de forensic psychiatry. „În principal, este specialitatea de psihiatrie care se ocupă cu assessment, cu evaluarea și tratarea pacienților cu boli mintale care au intrat în contact cu criminal justice system, cu sistemul de justiție. Se consideră că ei prezintă un risc înalt pentru public.” Traseul lor de îngrijire în sistem poate fi variat, iar pacienții își pot începe parcursul atunci când este făcută o solicitare pentru o evaluare psihiatrică. 

Întrebarea de la care pleacă discuția este „Când cineva comite o crimă sau când este considerat la risc, oare asta poate să fie în legătură cu o boală mintală?”. Dacă răspunsul este da, explică interlocutoarea mea, atunci medicii psihiatri trebuie să vadă ce pot face pentru ca acea persoană să nu mai repete fapta: „Ideea este să înțelegi tu, ca medic, de ce oamenii ăștia au făcut ce au făcut. Să te întrebi dacă lucrul ăsta are vreo legătură cu o boală mintală. Mai mult decât atât, ne întrebăm: putem să facem ceva pentru ei? Putem să-i ajutăm, în așa fel încât asta [fapta] să nu se mai repete?”. Viața pacienților și viața celorlalți depind extrem de evaluarea psihiatrică. La asta se rezumă, în esență, forensic psychiatry. „Pacienții mei vor sta [internați în Secure unit] în medie un an, doi ani, trei ani. Am și persoane care stau cinci ani, și zece ani. Până când considerăm că nu mai este riscul care era inițial. Niciodată nu o să putem să reducem riscul la minimum, însă putem să ne uităm la factorii care au determinat ce s-a întâmplat.”

I-a plăcut medicina de urgență 

Înainte de a pleca în Marea Britanie, dr. Bianca Igna a fost atrasă de medicina de urgență. Totuși, de psihiatrie a fost atrasă din facultate, dar parcă nu voia să renunțe la halatul alb. „Nu voiam să renunț la medicină, așa cum o știam cu toții.” 

În anii când a fost studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a ales să-și facă lucrarea de diplomă în psihiatrie, tema ei fiind suicidalitatea și tipicul sezonier. „Sunt foarte curioasă când vine vorba despre natura umană. Doi oameni diferiți, puși în fața unei situații similare, de ce reacționează diferit? Ce-i îndeamnă la asta? Ce-i face să se miște? Care e mecanismul din spate? În engleză aș spune «What makes them tick?», la fel ca secundarul unui ceas. Unde-i acel buton care-i face să acționeze? Pentru că suntem diferiți, reacționăm diferit în fața situațiilor, deși suntem puși în fața unei situații similare. Sunt foarte curioasă să văd oare ce se întâmplă.” Aceasta a fost curiozitatea pe care a prins-o în facultate și care nu s-a stins nici până în prezent: „După aceea, am trecut și prin medicina de urgență, dar și prin alte specialități. În Anglia mi-am dat seama cât de mult îmi place psihiatria. Pentru că, deși stigma bolilor mintale în Anglia este mai redusă, ea este acut prezentă”. 

Nu de puține ori, dr. Bianca Igna vedea în departamentul de urgență persoane cu prezentare de boală mintală. „Nimeni dintre colegii mei nu voia să vadă acele persoane. Ele ajungeau la capătul listei. Nimeni nu sărea în ajutorul lor. Nu li se vorbea frumos.” La departamentele de urgență, spune ea, ajungeau mai ales persoane cu self harm, care își făcuseră singure rău, se autovătămaseră. „Era suficient să stai să vorbești cu ei... Nimeni nu voia să-i coasă pe acești pacienți, nimeni nu voia să le vorbească. Doar trebuia să-i asculți, să vezi ce se întâmplă în viața lor.” 

Preocupată de filosofie încă din adolescență 

În anii de liceu, a fost foarte preocupată de filosofie și tocmai de aceea astăzi își dă seama că așa a luat naștere curiozitatea ei pentru natura umană: „De acolo mi-au pornit aceste pasiuni. Însă înainte să intru în psihiatrie, am vrut să văd cum e medicina tradițională, cea pe care o știm cu toții, cu stetoscopul. Deși și în prezent am stetoscop, și acum iau sânge și fac alte lucruri pentru pacienții mei, chiar dacă toată lumea crede că noi, psihiatrii, doar vorbim, doar stăm jos pe scaun, nu facem nimic. Același tipic este și aici: Not the real doctors, you just sit down and talk to people, you don’t do anything”. 

Din anii în care a studiat medicina la Cluj își amintește cu drag de profesorul doctor Doina Cosman, medic psihiatru, psihoterapeut şi psiholog clinician la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca: „Ea m-a influențat, oarecum. Ea a fondat Alianța Antisuicid din România (prima organizație de acest tip din România – n.red.). M-a fascinat perioada aceea. Am făcut voluntariat, ca student, în Alianța Antisuicid cu doamna doctor Doina Cosman”. 

Ca voluntar, fiind așadar studentă în anul III sau IV la Medicină, „habar n-aveam pe ce lume trăiesc, ce să răspund, cum să fac”. Totul era extrem de nou, povestește Bianca Igna, „dar faptul că puteam să influențez viața cuiva printr-o conversație telefonică mi se părea ceva extrem de important. Chiar echivalent cu a da șocuri electrice ca să scoți pe cineva din stop cardiorespirator”. 

Însă pe lângă influența benefică a profesorului Doina Cosman, interlocutoarea mea a menționat și o carte pe care a citit-o când avea 18 ani, chiar înainte de a intra la Facultatea de Medicină. Se numește „Cartea de la San Michele”, de Axel Munthe. Este scrisă de un medic suedez la începutul secolului XX. „El a fost studentul celebrului Jean-Martin Charcot, un neurolog francez. Axel Munthe descrie în carte extrem de multe cazuri. E o carte autobiografică. M-a influențat extrem de mult atitudinea umană. Nu atitudinea de a fi doctorul care stă aici, deoparte, iar pacientul trebuie să asculte ce îi spui tu și să facă exact cum îi spui tu. Ci atitudinea de a înțelege pe cineva care stă în fața ta. În primul rând trebuie să-l respecți și să-l înțelegi pe pacient.” 

Oameni care merită o nouă șansă 

Pacienții psihiatrici sunt tratați în multe contexte, însă în opinia dr. Bianca Igna pacienții psihiatrici din forensic psychiatry sunt stigmatizați dublu. Afirmă asta „pentru că nu e de ajuns că au o boală mintală, mai comit și o crimă pentru care societatea deja i-a eliminat. Deci n-au nici o șansă. Eu mi-am zis că, totuși, oamenii ăștia au o șansă. Hai să văd unde ar fi șansa asta. Oare putem să le dăm o șansă? Răspunsul meu e: se poate, categoric se poate!”. 

Povestește că n-a fost în spitalele de psihiatrie din România, însă un fenomen îngrijorător pe care l-a observat în Anglia este stigmatizarea și modul unor medici de a trata pacientul ca și cum ar fi vina lui că s-a întâmplat ceva. O calitate a unui bun medic psihiatru ar fi, spune ea, răbdarea de a sta să asculți fără să judeci, fără să critici pacientul: „Aici, în Marea Britanie, e foarte-foarte mult de lucru până se va reduce stigma. Am lucrat în ambele zone: și în general medicine și în psihiatrie, deci pot să spun că stigma pacienților psihiatrici în spitalele generale aici, în Marea Britanie, este extrem de mare”. 

Vârful aisbergului la pacientele sale 

Am întrebat-o pe dr. Bianca Igna cu ce tulburări se confruntă frecvent pacientele pe care le are în grijă. „Din păcate, pacientele mele sunt vârful aisbergului în psihiatrie. Aș zice că majoritatea au boli psihotice. Cele mai multe au schizofrenie. Unele au tulburare afectivă bipolară sau depresie severă. În forensic psychiatry sunt pacienți cu boli mintale complexe. Nu vorbim, de obicei, de o depresie minoră sau de anxietate. Nici de o tulburare anxioasă sau o tulburare de alimentație. Sunt cazuri mult mai complexe, însă în primul rând pacientele mele au tulburări psihotice.” 

Printre altele, am discutat cu interlocutoarea mea despre empatie și mai ales despre rolul comunicării în relația dintre medicul psihiatru și pacienți. „Comunicarea e foarte importantă și, dacă stau să mă gândesc, deși voiam să intru în psihiatrie când am ajuns în Marea Britanie, am avut sentimentul că nu stăpânesc limba atât de bine încât să merg direct în psihiatrie.” 

Așadar, comunicarea este vitală în domeniul său de activitate în psihiatria judiciară. „Le spun pacienților mei următorul exemplu. Te duci la cardiologie. Îți face un EKG, îți mai face o analiză de sânge. Pe când eu n-am alt instrument, decât să vorbim și să ne ascultăm unul pe altul. Și să încercăm să înțelegem ce se întâmplă.” 

Timp pentru a asculta povestea de viață a fiecărui pacient 

Respectul și înțelegerea față de pacient sunt importante, mai crede dr. Bianca Igna. Ea vrea să înțeleagă de unde vin acești pacienți, care este viața lor, care este povestea lor de viață. Cum poate să afle răspunsurile? Simplu. Ascultând poveștile lor. „În forensic psychiatry asta mi-a plăcut, pentru că am timp să stau să ascult pacientul.” 
În prezent, ea petrece mult timp pe secție, așa că poate să asculte povestea vieții fiecărui pacient. „Asta le spun și studenților mei, să rețină că, în psihiatrie, ești privilegiat să asculți povestea unui om.” 

Pentru a-i ajuta pe studenți să înțeleagă cât de privilegiați sunt, ca viitori psihiatri, face o paralelă cu alte ramuri ale medicinei. De pildă, pacientul se duce la cardiologie, îi spune medicului că îl doare inima sau că are tensiune mare. „Nu începe să-i povestească cum soțul nu i-a adus flori sau că i-a murit bunica acum două săptămâni sau alte detalii personale. În psihiatrie, oamenii vin și-mi spun lucruri pe care nu le-au spus nimănui niciodată, poate chiar le spun pentru prima dată cuiva. Asta mă face foarte umilă, foarte privilegiată. Îmi dau seama că cineva are încredere în mine și poate să-mi povestească lucruri extrem de personale și intime, lucruri pe care nu le-a spus nimănui.” 

Oameni care au omorât alți oameni 

În încheiere, doctorița Bianca Igna a ținut să-mi povestească mai multe situații în care pacientele sale au ținut legătura cu ea și i-au împărtășit informații despre viața lor personală. „Aș putea să-ți vorbesc despre psihiatrie până mâine. (zâmbește) Mi se pare că nu îi acord psihiatriei prioritatea care i se cuvine. Dar sunt extrem de pasionată pentru pacienții mei și mă preocupă faptul de a li se acorda încă o șansă.” 

Despre pacientele sale, medicul povestește că sunt oameni care au omorât alți oameni în momente în care mintea le era complet încețoșată. „Îmi doresc să poată să iasă din asta și să vadă că a fost o tragedie. Vreau să poată să înțeleagă și să vadă ulterior ce s-a întâmplat. Și de ce s-a ajuns acolo, de unde a venit tragedia. Vreau să meargă mai departe, să-și repare viața, să fie în community. În limba română, ar însemna să fie externați.” 

Poveștile de viață sunt impresionante și emoționante. În prezent, dr. Igna are paciente din community, așadar externate, care o sună și îi spun: „Doctor Igna, mi-am făcut primul meu pașaport!”. „M-a sunat o pacientă recent să-mi spună despre pașaport. M-am gândit că eu am avut primul meu pașaport când am împlinit 14-15 ani. Însă pentru ei, pentru pacienții mei, ăsta e un lucru extrem de mare. Să ai pentru prima dată pașaportul la 49 de ani e ceva impresionant!”, a povestit interlocutoarea mea. 

Exemplele sale nu se opresc aici. O altă pacientă i-a spus recent: „Doctor Igna, am terminat de citit prima carte din viața mea!”. Cu încântare în glas, acea pacientă femeie îi mărturisea că a reușit să parcurgă prima carte, să ducă până la capăt un volum. „Sunt lucruri pe care noi le luăm «for granted», pentru noi sunt ceva de la sine înțeles. Pentru noi vin ușor, însă pentru pacienți este o realizare extrem de mare. Fiecare pas contează, fiecare ajutor contează.” 

Chiar și în momentele grele ale vieții, pacientele sale o apelează. O astfel de pacientă a sunat-o, nu demult, pentru a-i spune: „Doctor Igna, mi-a murit mama. Ești prima persoană pe care o sun”. „Atunci mi-am zis cât de trist este pentru cineva să-i moară mama și să-și sune medicul. Gândiți-vă, medicul psihiatru să fie prima persoană căruia pacienta îi spune vestea asta! E extrem de trist. Dar pentru ei, asta e important. Contează comunicarea și faptul că e cineva acolo să le asculte povestea.” 

Satisfacțiile profesiei sunt multiple 

O ramură atât de grea a medicinei vine și cu momente de satisfacție, de bucurie. „Îmi amintesc că am ajutat o pe pacientă să-și facă implanturi dentare. Are 49 de ani. Toți dinții ei erau absolut distruși. Mi-a zis că am avut încredere în ea și am trimis-o la medicul dentist. Timp de 3 luni nu a avut dantură, apoi m-a sunat să-mi zică: «Acum pot să zâmbesc, o să-ți trimit o poză cu mine când zâmbesc»”. 

Din păcate, nu toate poveștile se termină cu bine, iar dincolo de momentele frumoase, când unele paciente se căsătoresc și îi trimit fotografii de la nuntă, dr. Bianca Igna mi-a împărtășit un mesaj extrem de emoționant, pe care l-a primit pe telefon de la o pacientă de-ale sale. 

„Nu o s-o uit niciodată. Era o pacientă cu cancer care, din păcate, a murit în grija mea. A decedat din cauza cancerului, nu avea legătură cu boala sa mintală.” Cu o seară înainte de a muri, femeia i-a trimis un mesaj de tip text. „Vocea ei era afectată, nu mai putea să vorbească. Era pe o secție sub evidența ministerului de justiție, în detention. Am încercat s-o iau de acolo, s-o mut, măcar să moară liberă. Știam că va muri, era de așteptat. Și ea știa asta.”

La ora opt și trei minute seara, pacienta i-a trimis următorul mesaj în limba engleză, pe care îl redăm în traducere aproximativă: „Bună, doctor Igna, îți mulțumesc că ai fost alături de mine în aceste vremuri de încercare, ești un adevărat înger venit din Rai. Îți mulțumesc încă o dată”. A murit a doua zi, dimineață. 

Acest mesaj vine de la o femeie care a stat ani de zile în spitale cu garduri de 5,3 metri înălțime. „Lumea nu-i dădea nici o șansă. Toți o vedeau doar prin prisma unui offending behaviour. Doar prin prisma violenței, nu prin altceva. De câte ori sunt tristă și amărâtă și am o zi proastă, mă uit la mesajul primit de la pacienta mea care a murit. Și-mi zic atunci: OK, dacă ea a spus asta despre mine, atunci înseamnă că merită tot ce fac. Tot ce fac pentru pacienții mei merită”, a conchis medicul psihiatru.    

Respectul și înțelegerea față de pacient sunt importante. (dr. Bianca Igna)