O anchetă a scos la iveală că unele produse sanguine au fost fatale pentru pacienți din Marea Britanie.
Potrivit The Guardian, din cauza unor produse sanguine contaminate guvernul britanic a fost extrem de neglijent cu pacienții, iar neglijența sa este dovedită de un document intern din 1976 al companiei Immuno AG.
Guvernul britanic a fost dispus să riște să infecteze pacienții parte din NHS (Serviciul Național de Sănătate, o agenție guvernamentală britanică) pentru a obține „prețuri mai scăzute” la produsele sanguine, potrivit unui document care a ieșit la iveală și care dovedește că statul este de vină, în unul dintre cele mai mari scandaluri din Marea Britanie de până la această dată.
Rezultatele unei anchete publice cu privire la decesele estimate că s-ar ridica la aproape 2.900 de persoane infectate cu HIV și virus hepatitic vor fi publicate în luna mai a.c., la patru decenii după ce NHS a început să prescrie sânge și produse sanguine (inclusiv sânge și produse sanguine ce proveneau de la persoane ce utilizau droguri, de la persoane din închisori și de la lucrători sexuali) ce aveau Statele Unite ale Americii ca sursă de proveniență.
Printre miile de documente ce au fost analizate în cadrul anchetei, au ieșit la iveală niște documente interne care oferă dovada finală cu privire la neglijența statului britanic care a distrus mii de vieți, scrie The Guardian.
În luna noiembrie 1976, Immuno AG, o companie austriacă ce era un furnizor major pentru Departamentul de Sănătate, căuta să obțină o schimbare de licență pentru a i se permite să furnizeze un produs sanguin acelor persoane plătite să doneze sânge în SUA decât de la acei donatori din Europa care nu primeau stimulente financiare pentru a dona sânge.
Potrivit unei minute dintr-o ședință ce s-a ținut cu medicii companiei, s-a „dovedit” că a fost un „risc semnificativ mai mare de hepatită” de la un concentrat numit crioglobuline 2, făcute din plasma sanguină din SUA, în comparație cu același concentrat din Austria și din Germania.
Compania a concluzionat că a fost o „preferință” în Marea Britanie pentru opțiunea mai ieftină de astfel de produse sanguine cu proveniență din Statele Unite ale Americii. În acel document din cadrul ședinței se menționa:
„Crioglobulinele 2 vor fi semnificativ mai ieftine decât crioglobulinele 1 deoarece piața din Marea Britanie va accepta un risc mai mare de hepatită de la un produs sanguin cu preț mai mic. Pe termen lung, crioglobulinele 1 vor dispărea de pe piața din Marea Britanie”.
Potrivit sursei citate, printre victimele scandalului referitor la produsele sanguine contaminate au fost 1.250 de persoane cu hemofilie infectate cu HIV și, totodată, între 2.400 și 5.000 de persoane cu astfel de boli hemoragice ce au fost infectate cu virusul care cauzează hepatită C.
În total, 1.170 dintre acele persoane au murit drept rezultat al infecțiilor pe care le-au luat din sângele contaminat, inclusiv copii. Aceste persoane au fost infectate prin intermediul unui produs sanguin numit Factorul VIII al coagulării, din care criobulinele folosite erau unul dintre brandurile utilizate. Mai multe detalii despre acest scandal găsiți aici.
Sursa foto: imagine generată cu inteligența artificială (AI) la 18 aprilie 2024, 12:54 PM.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe