Newsflash
SPECIALITĂȚI

Hidroxid de calciu sau trioxid mineral pentru coafajul pulpar direct?

de Dr. Cristian TEODORESCU - sept. 23 2016
Hidroxid de calciu sau trioxid mineral pentru coafajul pulpar direct?
    Coafajul pulpar direct reprezintă, de cele mai multe ori, prima opțiune terapeutică a medicilor dentiști în cazul expunerii pulpei dentare în timpul exerezei dentinei alterate a leziunilor carioase profunde. Expunerea pulpară apare, conform studiilor, în 40% din cazuri, iar coafajul direct asigură vitalitatea pulpară pentru o anumită perioadă de timp.
    Un studiu din Journal of Endodontics (Schwendicke F et al. Calcium hydroxide versus mineral trioxide aggregate for direct pulp capping: a cost-effectiveness analysis. J Endod. 2015 Dec;41(12):1969-74) propune o analiză de cost-eficiență a utilizării hidroxidului de calciu (CH) în comparație cu trioxidul mineral (MTA), în coafajul pulpar direct, la nivelul unui molar permanent vital, asimptomatic, cu expunere pulpară. În acest sens, trebuie luată în considerare probabilitatea ca, în viitor, să apară necesitatea efectuării unui tratament de canal, în urma unor complicații ulterioare, precum necroza sau pulpita ireversibilă. Costurile MTA sunt mai mari decât ale CH, iar însăși aplicarea trioxidului presupune un timp de lucru și de învățare mai mare. Dar evitarea costurilor reluării tratamentului recomandă această tehnică. CH rămâne un material foarte popular în rândul practicienilor datorită proprietăților sale antibacteriene și inducerii neodentinogenezei, cu formarea unei punți dentinare, însă MTA este o alternativă care determină alcalinizarea pH-ului și sigilarea mult mai fermă a zonei expuse, este mult mai stabil, dovezile existente indicând un risc de eșec mult mai scăzut prin utilizarea acestuia (fig. 1).
    Cu ajutorul unei aplicații (TreeAge Pro 2013), s-a simulat evoluția unei populații de sex masculin, cu vârsta medie de 20 de ani, cu o leziune carioasă extinsă la nivelul a trei suprafețe ale unui molar permanent vital, asimptomatic, cu expunere pulpară în urma exerezei dentinare. Molarul a fost tratat prin coafaj direct cu MTA și, comparativ, cu CH, toți dinții fiind ulterior restaurați cu material compozit. S-au analizat consecințele apariției unei patologii pulpare dureroase (care impune un tratament endodontic) sau nedureroase (care evoluează spre necroză pulpară sau leziuni periapicale, cu indicație de tratament endodontic). Dinții tratați endodontic au beneficiat ulterior de coroane de acoperire, iar pentru cei la care tratamentul de canal a eșuat s-au efectuat proceduri de chirurgie apicală. Nu a fost exclusă nici varianta extracției dentare, care, conform scenariului propus de studiu, a determinat înlocuirea dintelui pierdut cu un implant dentar în jumătate din cazuri.
    Primul rezultat urmărit a fost eficiența terapeutică, măsurată ca perioadă de timp (ani) în care dintele a fost păstrat pe arcadă, iar al doilea a fost perioada de timp scursă până în momentul apariției primelor complicații pulpare, respectiv numărul de ani în care s-a menținut vitalitatea pulpei. Pentru a aprecia timpul necesar actului terapeutic, specialiști endodonți și medici dentiști generaliști care foloseau atât CH, cât și MTA au estimat perioada necesară aplicării acestor substanțe și a oricărui alt material folosit caliner (de exemplu, cimentul ionomer de sticlă modificat cu rășină), excluzând timpul necesar preparării cavității ori obturării acesteia. Astfel, s-a constatat că pentru aplicarea CH a fost nevoie de 4,7 minute, față de cele 6,3 minute necesare aplicării MTA, material al cărui preț este de aproximativ zece ori mai mare decât al hidroxidului de calciu. Cu toate acestea, microsimularea pe cei 1.000 de dinți a demonstrat că MTA este mai eficient și mai puțin costisitor, cu menținerea dintelui pe arcadă pentru aproximativ 52 de ani, față de 49 de ani pentru CH, cu o probabilitate de apariție a complicațiilor pulpare de 48% față de 65% pentru CH. Din punctul de vedere al costurilor, CH devine viabil ca soluție terapeutică doar în situația în care se presupune că nu va fi necesară reluarea tratamentului ori înlocuirea dinților extrași.
    Utilizarea MTA ca metodă de elecție în coafajul pulpar direct depinde de disponibilitatea medicului și a pacientului (fig. 2), deoarece este mult mai scump decât CH, dar rezultatele pe termen lung compensează costul inițial mare al acestuia, fiind mult mai eficient și asigurând menținerea dinților și a vitalității acestora pentru o perioadă mai lungă de timp.
Fig. 2 – Curbe de cost-eficiență. Probabilitatea de acceptabilitate a unei strategii a fost cuplată cu valorile maxime pe care un pacient plătitor este dispus să le plătească pentru a câștiga un an în plus de menținere a dintelui. MTA a dovedit o cost-eficiență mai mare indiferent de suma pe care era dispus pacientul să o plătească
© Schwendicke et al.
 
 
ETICHETEStomatologie

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe