Președintele Franței, Emmanuel Macron, îndeamnă la accelerarea măsurilor cu privire la administrarea dozei booster împotriva COVID-19.
Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor – ECDC a publicat ieri un anunț referitor la un sondaj de opinie, îndemnând profesioniștii din domeniul sănătății publice să răspundă la câteva întrebări.
În discursul rostit la deschiderea lucrărilor, Dr. Dina Mergeani, președintele Societății Naționale de Medicina Familiei, a făcut un rezumat al luptei pe care medicii de familie o duc în pandemie.
Germania a raportat un număr record de cazuri noi de infecții cu coronavirusul SARS-CoV-2, relatează presa străină.
Mai mulți experți din Organizația Mondială a Sănătății au declarat joi că Europa a înregistrat o creștere cu peste 50% în privința cazurilor noi de COVID-19 în ultima lună
Aproape doi ani sunt de când tot ceea ce știm, auzim, vedem, trăim se leagă, invariabil, de un singur subiect. Deja știm despre ce e vorba fără a-l mai numi. Și, într-un fel, e firesc să fie așa.
Zilele trecute am primit pe una dintre reţelele profesionale la care sunt abonat un podcast și o avertizare pe tema „twindemic”.
Rezultatele unei cercetări online realizate de COPAC au rătat că 73,4% dintre persoanele cu cancer de sân sunt diagnosticate în stadiile 2 și 3 ale bolii, 4,4% sunt diagnosticate în stadiul 4 și doar 3,5% în stadiul 0, respectiv 18,6% în stadiul 1.
Medicul Sever-Cristian Oană iese la rampă cu o lucrare care evidenţiază nevoia de refundamentare a relaţiei medic-pacient.
Niciodată, în toată cariera mea medicală sau de autor de articole, nu m-am confruntat cu o criză de proporţiile pandemiei de COVID. Spun asta ca psihiatru, psiho-traumatolog, ca unul care a făcut psihiatrie de război.
Ca să putem corija toate ecourile negative semnalate de pandemia de COVID-19, ar fi vremea să implementăm un proiect coerent, apolitic.
La un an şi jumătate de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, lumea a făcut încă mult prea puţin şi nu a reuşit să înveţe din greşelile sale, a avertizat un organism internaţional de supraveghere.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență - CNSU a adoptat în ședința de ieri, 25 octombrie, Hotărârea numărul 94.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunțat că din stocurile RescEU ale Olandei, țara noastră va primi 350 de concentratoare de oxigen în eforturile de a combate pandemia de COVID-19.
Recent, într-o declaraţie, profesorul Daniel Coriu, președintele CMR, a avertizat sobru că CMR nu va mai tolera discursurile negaţioniste sau anti-vaccin ale unor doctori, în plină pandemie.
Un lucru despre care se vorbește extrem de puţin în contextul actual este corelaţia dintre alimentaţie și comorbidităţile asociate COVID-19.
Credeam că după tot ce am îndurat anul trecut, ne-am învăţat lecţia. Lecţia dată de pandemia pe care nu credea nimeni că o va prinde în timpul vieţii sale.
În contextul epidemiologic actual, cuvântul zilei în rândul statelor membre UE este „solidaritate”. Astfel, Uniunea Europeană sprijină țara noastră prin intermediul Mecanismului de protecție civilă.
Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a avut miercuri, 21 octombrie, o nouă convorbire telefonică cu Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate și Siguranță Alimentară.
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut aseară, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, în contextul în care țara noastră a înregistrat 18.863 de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2 și 574 de decese cauzate de COVID-19.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe