Newsflash
Știri

COPAC: Peste 70% dintre cazurile de cancer de sân, diagnosticate în stadiile 2 și 3

de Dorina Novac - nov. 3 2021
COPAC: Peste 70% dintre cazurile de cancer de sân, diagnosticate în stadiile 2 și 3

Rezultatele unei cercetări online realizate de COPAC au rătat că 73,4% dintre persoanele cu cancer de sân sunt diagnosticate în stadiile 2 și 3 ale bolii, 4,4% sunt diagnosticate în stadiul 4 și doar 3,5% în stadiul 0, respectiv 18,6% în stadiul 1.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) a făcut, în octombrie, o cercetare online la care au participat aproximativ 140 de persoane, dintre care 90% persoane diagnosticate cu cancer de sân şi 10% aparţinători ai acestora.

campanie cancer

Potrivit reprezentanților COPAC, 20,7% dintre respondeți nu au fost la control în 2020 și 2021 de teama pandemiei.

„Pentru a avea un diagnostic de certitudine, aproximativ 40% dintre persoanele cu cancer de sân au fost nevoite să plătească din buzunar investigațiile imagistice necesare  – mamografie, computer tomograf (CT), rezonanță magnetică (RMN), în timp ce 30,7% au acoperit și din fonduri personale aceste investigații și doar 29,8% au beneficiat de investigații decontate 100%. Sumele suportate de pacienți s-au încadrat între 500 și 1000 de lei (35%), 1000 și 2000 de lei (20,5%) sau au depășit valoarea de 2000 de lei (27,3%)”, se arată într-un comunicat al COPAC.

Odată diagnosticate, cea mai mare parte a persoanelor cu cancer de sân au fost ghidate de familie și prieteni pentru a ajunge la medicii și spitalele sau centrele specializate de care au avut nevoie (aproximativ 60%), în timp ce aproape 30% au fost îndrumate de medicul de familie iar 13% s-au folosit de internet pentru a obține informațiile necesare.

Potrivit rezultatelor obținute, 36% dintre respondenți consideră că este nevoie de implementarea unui mai bun circuit al pacientului în sistemul de sănătate, 23,4% de un acces mai bun la analize și monitorizare și 20,4%, de o mai bună informare a populației cu privire la impactul acestei afecțiuni, metodele de prevenție și tratament disponibile.

În cazul a 36% dintre respondenți, diagnosticul a venit între o lună și 3 luni, 54% mai puțin de o lună, 5,2% peste 6 luni, 4,4% între 3 și 6 luni.

Campanie de conștientizare și educare

Pentru a răspunde acestor nevoi, COPAC lansează „Ce are ea? Ce au ele în comun?”, o campanie de conștientizare și educare ce își propune să ofere informații despre circuitul în sistem al persoanelor diagnosticate cu cancer de sân, dar și sprijin pentru acestea, prin intermediul activităților dedicate de consiliere și comunicare.

În același timp, campania urmărește să ofere informații populației generale despre importanța diagnosticării timpurii a cancerului de sân și argumente pentru care este importantă evaluarea periodică, în funcție de indicațiile clinice specifice vârstei (ecografie de sân, mamografie periodice).

„Cancerul de sân nu ține cont de vârstă, de locul din care provii, de profesie sau aptitudini, de preferințe personale sau pasiuni. Cancerul de sân afectează persoane din toate categoriile, impactul fiind semnificativ, atât la nivel fizic, cât și psihologic, social și economic. Campania «Ce are ea? Ce au ele în comun?» urmărește să evidențieze impactul bolii asupra tuturor aspectelor vieții și, implicit, nevoia stringentă de a avea acces la servicii de diagnostic rapid și la tratamentele adecvate, nu doar pentru asigurarea supraviețuirii, ci și pentru garantarea unei calități a vieții optime pentru persoanele diagnosticate cu cancer de sân”, a declarat Radu Gănescu, președinte COPAC.

Acțiunile incluse în campanie urmăresc să ofere informații despre circuitul în sistem al persoanelor diagnosticate cu cancer de sân și să răspundă la întrebările persoanelor deja diagnosticate cu privire la tratamentul și povara bolii asupra tuturor fațetelor vieții zilnice.

Totodată, campania de educare conține și un workshop de comunicare, care să le ajute să comunice mai bine cu profesioniștii din sănătate cu care vin în contact.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe