Agenția Europeană pentru Medicamente – EMA a transmis recent că se retrage autorizația de punere pe piață a medicamentului Lagevrio (molnupiravir).
Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România a transmis o informare din partea Agenției Europene pentru Medicamente cu privire la medicamentul Albrioza.
Alina Culcea deține din 2018 rolul de director general Amgen România, ea primind acum noi responsabilități și pentru Bulgaria.
Herbalife Nutrition lansează Batoanele nutriționale Formula 1 Express într-o nouă compoziție, fiind o alternativă practică pentru un mic dejun sau prânz pentru persoanele ocupate.
Când vine vorba de alimentație sănătoasă, unul dintre termenii invocați de medici și nutriționiști este cel de macronutrienți. Ce sunt aceștia?
În mai puțin de două luni de la preluarea mărcii Solgar® în țara noastră, lider al pieței mondiale a suplimentelor alimentare, Nestlé România anunță integrarea a peste 90% din portofoliu.
Asociația Melanom România vine cu noutăți luna aceasta, pentru pacienții cu melanom ocular inoperabil în stadiul metastastic.
Revizuirea legislaţiei farmaceutice europene poate îmbunătăţi accesul pacienţilor la medicamente. Asta, dacă se va ţine cont de realităţile din sistemele de sănătate europene.
Antibiotice Iași a obținut premiul pentru cel mai atractiv angajator din industria farmaceutică românească, conform clasificării realizate de Randstad România Employer Brand Research.
Biofarm estimează pentru acest an o cifră de afaceri de aproximativ 325 milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 17%, comparativ cu anul trecut.
La 17 aprilie a fost marcată Ziua Mondială a Hemofiliei. Un om din 10.000 se naște cu hemofilie, arată statisticile recente.
Zentiva anunță numirea lui Steffen Saltofte în rolul de Chief Executive Officer (CEO) al grupului Zentiva, el devenind succesorul lui Nick Haggar din data de 2 mai.
Utilizarea uleiurilor esențiale în produse aromaterapice poate fi o soluție de ameliorare a stresului zilnic și a anxietății.
După 37 de ani în cadrul fabricii Zentiva din București, Margareta Tănase se retrage din activitatea profesională și predă ștafeta lui Zsolt Baranyai la conducerea celor două fabrici deținute de Grupul Zentiva în România.
Producția de medicamente locală este în pericol după închiderea fară remușcări a 15 situri de fabricație de substanțe active utilizate în industria farmaceutică.
Proiectul WiSTEM2D are ca scop încurajarea elevelor de a explora știința, tehnologia, ingineria, matematica, manufactura și designul.
Există un deficit de aprovizionare cu Pazenir (paclitaxel legat de albumină sub formă de nanoparticule) 5 mg/ml pulbere pentru dispersie perfuzabilă, anunță ANMDMR.
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România asigură populația că vitamina C de la compania Zentiva este în continuare disponibilă.
Simona Cocoș conduce Zentiva România și Republica Moldova din 2009 și, din 2018, coordonează operațiunile tuturor entităților Grupului Zentiva din România.
Compania generează emisii de carbon și este conștientă de impactul său asupra mediului - de aceea, s-a angajat într-un program de sustenabilitate ca parte a strategiei sale de afaceri.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe