Acasă » Evenimente » REUNIUNI
NefroDiab va avea loc pe 10 și 11 septembrie, online

Conferinţa Naţională NefroDiab se va desfăşura în premieră în mediul online, în perioada 10-11 septembrie 2020.
Societatea Română de Nefrologie, în parteneriat cu Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (SRDNBM), invită profesioniștii din diabetologie și nefrologie să participe la Conferinţa Naţională NefroDiab, care se va desfăşura în mediul online, în zilele de 10 și 11 septembrie 2020.
Care sunt temele acestei ediții a NefroDiab
Evenimentul se adresează medicilor primari, specialişti şi rezidenţi. Interdisciplinaritatea fiind conceptul definitoriu, întâlnirea îşi propune să reunească experţi din domeniul diabetologiei, nefrologiei, dar şi din alte specialităţi conexe.
Printre temele ediției, organizatorii precizează că se vor afla următoarele:
- Dieta la pacientul cu boală cronică de rinichi, mai este ceva de spus?
- Hipertensiunea la pacientul cu boală cronică de rinichi şi diabet, există ţinte clare?
- Update în abordarea step by step a revascularizării coronariene la pacientul diabetic cu boală renală cronică
- Abordarea dislipidemiei în prezenţa diabetului şi a bolii cronice renale
- Noi obiective în managementul diabetului zaharat: variabilitatea glicemică și time in range.
Programul ştiinţific preliminar, precum şi informații despre lectorii invitaţi la această ediţie, se găsesc pe platforma virtuală pe care se va desfăşura evenimentul: www.nefrodiab.mediamed.ro.
Unde vă puteți înscrie
Organizatorii vă invită să vă înscrieţi pe site-ul https://nefrodiab.mediamed.ro/inregistrare/, secțiunea numită Înregistrare. Taxa unică de participare este de 50 de lei.
Conferinţa Naţională NefroDiab este creditată cu 9 ore de Educaţie Medicală Continuă de Colegiul Medicilor din România.