Colegiul Medicilor din Municipiul București va organiza luni o conferință științifică adresată medicilor, pe problematica protecției la radiații ionizante.
Academia de Științe Medicale organizează săptămâna aceasta conferința cu tema „Doi ani de pandemie COVID-19 în România”.
Conferința Europeană a OMS despre abordarea bolilor netransmisibile prin intermediul soluțiilor digitale va avea loc la jumătatea lunii decembrie a acestui an.
Cea de-a XIII-a ediție a Conferinței Naționale a pacienților cu afecțiuni hepatice din România are loc la 5 și 6 noiembrie, online, și aduce în prim plan situația pacienților cu hepatită cronică virală C care au intrat în a cincea lună fără tratament.
Academia de Științe Medicale continuă seria de conferințe cu tema „Primul an de pandemie COVID-19. Dovezi ştiinţifice. Experienţe proprii” cu Sesiunea 2. Clinic 1.
În a doua jumătate a lunii februarie are loc Conferința Medic.ro, în mediul online, sub egida Societății Naționale de Medicina Familiei.
Colegiul Medicilor din România a anunțat dimineață că va organiza în această seară o conferință, „într-un moment de cumpănă pentru sistemul medical românesc”.
A patra Conferință a Asociației Române de Imuno – Dermatologie și a 49-a Conferință a Societății de Imunologie din România au avut loc în perioada 30 septembrie-3 octombrie 2020.
Asociația SAMAS organizează conferința națională medicală pe teme legate de sănătatea mamei și a copilului – MATERNOPEDIA 2020.
Societatea Română de Pneumologie anunță că în perioada 24-26 septembrie 2020 se desfășoară o nouă manifestare ştiinţifică reprezentativă, în mediul online.
Conferinţa Naţională NefroDiab se va desfăşura în premieră în mediul online, în perioada 10-11 septembrie 2020.
Platforma MedicHub anunță că Zilele Medicale şi Ştiintifice ale Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti vor avea loc online, în perioada 27-29 august.
Activităţile culturale s-au transferat în mediul online la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Platforma MedicHub anunță că, în iunie și iulie, conferințele Medic.ro continuă în mediul online. Mai jos găsiți calendarul complet al manifestărilor științifice din următoarea perioadă.
NutriTerra, un congres virtual de nutriție, terapie dietetică și siguranță alimentară în era pandemiei de COVID-19, va avea loc la finalul lunii mai.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe