Newsflash
Știri

Perfecţionare medicală în regim hi-tech

de Cristina GHIOCA - feb. 24 2023
Perfecţionare medicală în regim hi-tech

La București au fost lansate cursuri destinate în principal asistenţilor medicali. Acestea se desfășoară pe manechine performante, care simulează situații întâlnite în spital, inclusiv în ATI.

Academia Europeană a Asistenţilor Medicali a anunţat lansarea unui pachet educaţional destinat asistenţilor medicali debutanţi sau cu experienţă, dar și medicilor rezidenţi sau studenţilor la Medicină. Cursurile sunt axate pe învăţare practică și experienţială și sunt realizate pe manechine de ultimă generaţie.

Trainingurile vizează competenţe tehnice, dar și de relaţionare cu pacienţii sau de cunoaștere și utilizare a tehnologiei medicale, după cum a explicat Dan Cârciumaru, manager Programe Educaţionale în cadrul Academiei: „Acoperim zona de Medicină de Urgenţă, cu traininguri care pornesc de la așa-numitul BLS (basic life support) și ajung până la traininguri intraspitalicești, cum este, de pildă, cel de advanced life support. (...) Sunt ateliere practice pentru monitorizarea funcţiilor vitale sau cursuri legate de EKG”.

La cursurile Academiei se pot înscrie atât profesioniști din spitalele de stat, cât și din cele private. Unele dintre ele sunt deja creditate cu puncte de educaţie medicală continuă, iar altele sunt în curs de creditare.

Scenarii grave, dar și cronice

Manechinele utilizate pot simula un pacient cu probleme ușoare, acute, cronice, dar și grave. De exemplu, Apollo are o configuraţie care îl face să fie aproape uman: clipește, vorbește, plânge și poate simula diverse stări.

„Este un manechin ultraperformant care poate să simuleze orice tip de patologie medicală – de la situaţii simple, în care doar învăţăm cum să comunicăm, și până la scenarii avansate, inclusiv care necesită resuscitare. [Pe el pot fi simulate] amputaţii, hemoragii masive, pneumotorax, hemotorax, anafilaxia, AVC, infarct miocardic acut, edem cerebral etc.”, a explicat dr. Alexandru Moruz, lector senior și trainer Medicină de Urgenţă.

Apollo și dr. Alexandru Moruz
Apollo și dr. Alexandru Moruz

 

Apollo este conectat la un monitor real, recunoaște toate manevrele pe care cursanţii trebuie să le facă în funcţie de scenariul propus și semnalează când acestea nu au fost făcute corect.

Paul este reproducerea exactă a unui bebeluș născut prematur, în a 27-a săptămână de sarcină, cu o greutate de 1 kilogram și o dimensiune de 35 de centimetri. Pe el cursanţii învaţă, între altele, cum să facă o cateterizare venoasă, o intubare sau un masaj cardiac.

Paul
Bebelușul Paul

 

„Simulează pneumotoraxul, distensia abdominală, plânge, geme. Poate fi conectat la ventilator și ventilat. (...) Ne arată fiecare manevră pe care o facem și ne semnalează dacă nu o facem corect”, a arătat Cătălina Ciobanu, trainer și asistent medical senior ATI.

Alte manechine mult mai simpliste sunt folosite pentru a le arăta cursanţilor cum se pune copilul la sân, cum se fac pansamente sau cum trebuie montat un cardiotopograf la pacientele gravide pentru a verifica starea bebelușului.

Asist. ATI Cătălina Ciobanu
Asist. ATI Cătălina Ciobanu și manechinele utilizate pentru cursurile de îngrijire post-partum.

Citiți și: Un asistent vocal bazat pe AI, care pune întrebări pacienților, se află în stadiu de testare

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe