Newsflash
ACTUALITATE Știri

Rafila: Doar 5% dintre părinţi îşi înscriu copiii la cursurile de educaţie pentru sănătate

de Magdalena Tănăsescu - nov. 2 2023
Rafila: Doar 5% dintre părinţi îşi înscriu copiii la cursurile de educaţie pentru sănătate

La nivel național, doar aproximativ 5% dintre părinţi îşi înscriu copiii la cursurile de educaţie pentru sănătate, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Potrivit acestuia, numărul şcolilor unde se fac aceste cursuri este mic.

„Acest program l-am lansat personal în 2002, se numea «educaţie pentru sănătate în şcoala românească». El a fost făcut în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite şi urma ca în anii următori (...) el să devină dintr-o disciplină curriculară opţională o disciplină permanentă. Din păcate nu s-a întâmplat aşa. Circa 5% dintre părinţi îşi înscriu copiii la aceste cursuri de educaţie pentru sănătate. Sunt şi puţine şcolile care o fac, insuficiente”, a afirmat Alexandru Rafila, preluat de Agerpres.

Acesta a explicat că educaţia pentru sănătate ar trebui să îi înveţe pe copii, printre altele, noţiuni de igienă, deprinderi nutriţionale, dar şi mijloace de a lupta împotriva adicţiilor. Oficialul a menţionat, totodată, că a avut discuţii cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, dar şi cu reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii, pentru a demara un proces de instruire a profesorilor care să poată preda această disciplină. 

De asemenea, în urmă cu un an a fost semnat un parteneriat şi cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a obţine colaborarea şi sprijinul acestei instituţii astfel încât educaţia pentru sănătate ”să se poată face cu adevărat în şcoli şi să fie îmbrăţişată, şi nu evitată, de către părinţi”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe