Newsflash

OPINII


Pandemia de Fake-news, atac din interior în lumea medicală

de Biroul executiv CMMB - ian. 22, 2021

Eforturile uriașe ale cercetătorilor din timpul COVID-19 sunt puse în umbră de câţiva indivizi care își depășesc cu mult aria de expertiză și susţin teorii bizare, scrie Nature.

A trecut, dar mai avem

Când a început să se vorbească despre un vaccin, speranţa de a ne întoarce la viaţa de dinainte de pandemie a încolţit în sufletele noastre. Dar, când vaccinul a ieșit pe piaţă, au apărut temerile.

Năravul românesc

de Dr. Gabriel DIACONU - ian. 15, 2021

Îndelung așteptata campanie de vaccinare împotriva COVID-19, la aproape o lună de la lansare, devine deja vizibil că va fi... îndelungă. Ceea ce n-ar trebui să ia prin surprindere pe nimeni.

Valorile profesionale fundamentale, promovate online

de Ilona VOICU - ian. 15, 2021

Rezultatele privind sustenabilitatea proiectului POLMED, derulat de OAMGMAMR în perioada iunie-octombrie 2019, au fost prezentate luna trecută, în cadrul a două evenimente desfășurate în mediul online.

Dreptul de liberă practică

de Dr. Rodica PERCIUN - ian. 15, 2021

Pe lângă specialitatea principală, dobândirea competenţelor medicale/studii complementare (în nomenclatura curentă) permite transpunerea abilităţilor în practica medicală legală și menţionarea lor pe „Certificatul de Membru” al Colegiului Medicilor, alături de specialitatea principală.

Să lăsăm extremitățile la o parte

de Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE - ian. 15, 2021

Distribuţia populaţiei în atitudinea ei faţă de vaccinare este imposibil să nu urmeze curba Gauss. La una dintre extremităţi vor fi aceia care se vor pune la dispoziţia cercetătorilor pentru orice inovaţie de vaccin. La cealaltă se află cei care sunt alergici chiar și la auzul noţiunii de vaccin.

Ceva de ascuns

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - ian. 15, 2021

Fotografiile au căpătat o cu totul altă greutate odată cu apariţia reţelelor de socializare. În ziua de astăzi, o poză apărută în mediul online smintește sau bucură. Te promovează ori te îngenunchează.

Iluzia medicamentului perfect

de Prof. dr. Mihai NECHIFOR - ian. 15, 2021

Progresul fără precedent al știinţei și tehnicii a adus foarte multe lucruri bune pentru omenire, dar a și stimulat crearea de iluzii. Printre cele mai periculoase se numără ideea că putem vindeca orice boală, în orice stadiu s-ar afla bolnavul, precum și aceea că există medicamente perfecte.

Timpul să întoarcem din nou foaia

de Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE - ian. 8, 2021

În răspunsul societăţii la criza dată de SARS-CoV-2, o mulţime de libertăţi cu greu câștigate de pacienţi în lupta cu paternalismul medical au fost profund ignorate .

Prefaţă la o scrisoare către guvernanţi

de Dr. Vlad STROESCU - ian. 8, 2021

În ultimul an, cantitatea și calitatea muncii personalului sanitar s-au modificat considerabil, iar sănătatea mintală nu a fost o excepţie.

Pozitivul din COVID

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - ian. 8, 2021

Pandemia a pus presiune pe toate guvernele, autorităţile și locuitorii planetei. Sistemele sanitare au scârţâit din toate încheieturile, însă în toată această tevatură au existat și aspecte benefice.

Vaccinarea, de la vis la realitate

Includerea medicilor stomatologi în prima etapă de vaccinare ar fi întru totul justificată.

Opiniile unui urolog la sfârșit de carieră

de Prof. dr. Viorel TODE - dec. 24, 2020

Urologul trebuie să-și creeze o experienţă personală, clădită pe criterii foarte obiective de observaţie a faptelor, să evite anumite greșeli și, mai ales, să nu înceteze a învăţa vreodată.

Riscul alienării în pandemie și posibile căi de salvare

De nouă luni trăim într-o lume profund modificată, martori și victime ale unui război absurd cu un dușman invizibil.

O chestiune de credință

de Dr. Vlad STROESCU - dec. 24, 2020

Crăciunul are cel puţin o realitate subiectivă, emoţională. Dincolo de acea emoţie, avem doar credinţă.

Subteranele bucuriei

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - dec. 24, 2020

Când mașina a izbit spatele automobilului din faţa noastră, versurile lui Joan Didion, din al său „An al gândirii magice”, mi-au sărit în faţă, ca un airbag: „Viaţa se schimbă cu repeziciune. / Viaţa se schimbă într-o clipă...”.

2020 - Marele Cutremur

de Biroul executiv CMMB - dec. 24, 2020

Cei care am trăit cutremurul din 1977 ne amintim cu precizie unde eram când a început totul. Zilele acelea păreau un film de acţiune, cu militari, pompieri, chiar și cascadori care urcau în blocul de la Lizeanu, dărâmat pe jumătate, să caute supravieţuitori.

Un an ca niciun altul

de Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE - dec. 24, 2020

Cum va fi văzut anul 2020 în 2030 sau chiar în 2035? Ce va fi însemnat el pentru evoluţia omenirii dincolo de neplăcerile curente? Care vor fi amprentele lăsate în medicină în general, și în medicina românească în special? Va fi o balanţă negativă sau pozitivă la final?

Viitorul îngrijirilor de sănătate

de Biroul de presă OAMGMAMR - dec. 24, 2020

Anul 2021 va însemna și o analiză a schimbărilor și inovaţiilor din cadrul profesiei de asistent medical, dar și a modului în care acestea vor influenţa îngrijirile medicale.

Nu vă furaţi căciula!

de Dr. Gabriel DIACONU - dec. 18, 2020

Cel mai mare pericol, acum, că orizontul de vaccinare împotriva COVID-19 e în cătarea minţii atâtor amar de oameni, nu e vaccinarea însăși. Asta vor să crezi apostolii îndoielii și samsarii haosului.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe