Oamenii se raportează la mediul din care fac parte, iar memoria și comportamentul lor sunt modelate de toate trăirile și experienţele pe care le percep.
Încercarea de a defini natura precisă a conceptelor de timp sacru și timp profan a fost o preocupare prezentă dintotdeauna în numeroase domenii.
Despre artă există nenumărate studii, dar preocupări cu privire la raporturile acesteia cu creierul uman și cu perceperea la nivel neurologic se regăsesc abia începând cu secolul al XIX-lea.
Tendinţele contemporane sunt îndreptate către o estetică ecologică, unde ecologia, arta și etica se îmbină în sensul conștientizării necesităţii relaţionării umane cu spaţiul înconjurător.
Sandro Botticelli, născut Alessandro di Mariano Filipepi, avea să picteze unele dintre cele mai faimoase fresce ale vremii sale, rămânând în istorie drept un gigant al picturii.
Arta și religia nu pot rezolva probleme socio-culturale și transmite cu acurateţe evenimentele istorice, însă nu putem să omitem aportul lor din evoluţie.
Bertrand Russell în „The analysis of mind” afirma că, „în mod evident, senzaţiile sunt sursa cunoașterii lumii, inclusiv propriul nostru corp. S-ar putea să pară firesc să consideri o senzaţie ca ea însăși o cogniţie”*.
Reprezentările femeii în artele lumii redau o imagine distorsionată, despre un ideal feminin imaginat de bărbaţi.
Dincolo de libertatea pe care o avem sau nu, ca femei, există o serie de arhetipuri care îngrădesc din fașă orice urmă de firesc.
Noţiunea de feminism s-a distanţat tot mai mult de sensul său de bază, acela de a ajunge la o egalitate între femei și bărbaţi, dobândind o dimensiune care tinde să creeze tot mai multe confuzii și controverse.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe