Criza sanitară prin care trecem este una extrem de stresantă și taxantă pentru noi, cei care îngrijim oameni, la toate nivelurile și în toate specialităţile medicale.
În fiecare zi se pare că lumea se mai destramă puţin în jurul nostru, în fiecare zi mai pierdem oameni și pacienţi în feluri absurde și traumatizante, iar senzaţiile de lipsă de orizont, catastrofă iminentă și oboseală sunt adesea copleșitoare.
Citind buletinul de știri al Asociaţiei Americane de Psihiatrie (APA), aflăm că, în luna martie, Comitetul de Psihiatrie de Dezastru, o secţiune aflată sub conducere militară a APA, a făcut publice o serie de îndrumări pentru gestionarea bunăstării (wellness) personalului sanitar și combaterea burnoutului. Sunt tehnici de inspiraţie militară, folosite pe teatre de război, și totuși sunt omenești, empatice, de bun simţ, și în același timp pragmatice. Putem crede că sunt și eficace.
Autorii subliniază că 80% dintre cauzele burnoutului sunt organizaţionale, așadar măsurile trebuie să fie organizaţionale. Ele constau în dezvoltarea unei „echipe de bunăstare a personalului”, ai cărei membri să activeze în fiecare departament medical. E important ca acești membri să fie medici, eventual psihiatri. Mai mult, medicii în general ar trebui antrenaţi pentru a avea funcţii de conducere și împuterniciţi să o facă, astfel încât vocile lor să fie auzite în orice organizaţie medicală. În general, trebuie urmărită adunarea unei mase critice de medici interesaţi de bunăstarea lor și a egalilor lor.
Ca măsuri pragmatice de intervenţie, sunt recomandate: sistemul de suport reciproc printr-un partener egal, acel „buddy system”, atât de folosit în structurile militare americane încât le vedem și în filme; „controale de sănătate emoţională” aplicate pe scară largă încă din facultate și rezidenţiat și care să poată fi extinse în perioade de criză; instrumente de autoevaluare; ședinţe de evaluare și susţinere după încheierea fiecărei ture; sistem de intervenţii de urgenţă psihiatrică pentru personalul sanitar și pentru familiile lor.
Un paragraf este dedicat rolului central al psihiatrilor, care ar trebui să își dezvolte un interes activ în a-și ajuta egalii și să-și asume poziţii organizatorice cheie în aceste demersuri.
Ghidul este disponibil pe site-ul APA, alături de multe alte resurse care pot ajuta confraţii în suferinţă. Poate vor inspira pe cineva.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe