Newsflash
OPINII

Pleasnă pentru breaslă

de Dr. Gabriel DIACONU - mar. 26 2021
Pleasnă pentru breaslă

Trăim curios, trăim pe brânci, trăim în mijlocul unui vârtej dezastruos de informaţii privind molima noului mileniu.

covid-19-5323154_1280Evident că mă refer la COVID-19, zilele acestea medicina se rezumă la acest subcapitol al Marii Cărţi, sau ce poate face o boală infecto-contagioasă dintr-o planetă, în al doilea an de la răspândire.

M-au bruiat festivismul recent, memoriile și nostalgiile primilor protagoniști, care cum a făcut, care ce-a dres, de parcă războiul s-a încheiat. Nu doar că nu s-a încheiat, dar abia începe!

Între timp, cu toate aniversările, intrăm din nou cu corabia în întuneric, spre bezna cea mai adâncă posibil, cea dinainte de-a fi izbăviţi. Înainte de-a trăi, vom mai muri puţin.

M-a necăjit și bomboneria cazului Groșan, sau cum să iei la pleasnă o întreagă breaslă, și nu oricum, ci dinăuntru, acolo unde chemi omul la Colegiu pentru crime pe care nu le-a comis, ca să afli că n-ai ce să-i faci, dar asta în pofida scandalului afirmaţiilor făcute de dânsa.

Nu cred să fi fost vreun an, până acum, în toţi anii mei de practică psihiatrică, în care atât de mulţi oameni să-mi fi spus, direct ori indirect, că ne-am ţăcănit complet. Iar asta după apariţia publică a unor persoane cu dubioase trăsături, grotești considerente și imensităţi proferate.

Dictatură sanitară, auzi! Liber consimţământ în ce privește algoritmul de prevenţie epidemică, auzi! Și o iubire de macrolide, mai degrabă decât de aminoglicozide. Halal! Asta când nu propune specialistul în chirurgie plastică un anti-parazitar drept miracol în COVID!

Dar colacul peste pupăză (odată știam de unde vine această expresie) îi aparţine Ministerului Sănătăţii, a cărui minimă autoritate a scăzut sub cotele apelor Dunării în noua administraţie, unde dacă nu-l mustră premierul, nu-l contrazic datele problemei sau nu-i dă peste nas ministrul Educaţiei, actualul ocupant al fotoliului, tânărul Voiculescu, dă piept cu reacţiunea, dar și cu inacţiunea, într-o patetică performanţă la început de nou mandat.

Vorba românului: „Urât mi-a fost!” Dar nu ne vom lăsa. Vom persevera, noi, cei mulţi. Vom strânge din dinţi. Vom continua să muncim. Vom continua să ne fim alături, unii altora. Nu ne vom plânge, decât când nu mai putem. Și-atunci vom fi un umăr, și-un sprijin. Ne vom înjura, ne vom împăca. Ne vom duce sleiţi acasă, și de-acasă vom veni sleiţi. Nu există odihnă pentru blestemul îngrijirii medicale, dar ni-l vom duce cu demnitate până la capăt.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe