Puţin înainte de Paști, televiziunile se înghesuiau să arate, la Obor, o coadă lungă de concetăţeni care așteptau la celebrul grătar local, cu mici, ca să guste din această bunătate... Contra cost, evident. Nu era campanie electorală, nu era nimic promoţional, era doar dorinţa simplă și ocazia unică pentru românul de rând să se înfrupte dintr-un delicios meniu cu izuri orientale, dar cu condimente specifice bucătăriei românești.

Ce ar fi nou aici? Păi, dacă ne uităm la ce se întâmplă încă dinainte de a se lansa campania electorală, constatăm că ofertele nenumărate, darnice ale candidaţilor au început să ne asalteze de cel puţin o lună. Dezbaterile aprinse între specialiști în prognoze, cu mai multă sau mai puţină coloratură partinică, ocupă și ele majoritatea timpului acestor canale de știri în  prime-time. 

Ofertele sunt multe la număr, dar cam aceleași: gaz tras în localităţi uitate de Dumnezeu, creșteri de pensii, kilometri de autostradă, asfaltări de drumuri, schimbări de conducte de canalizare etc. Foarte puţine oferte au venit sau vin din zona medicală. Aici, ori se lansează licitaţii, ori se pune prima cărămidă la un spital regional. 
Este vremea ca politicienii să răspundă și la întrebări care vizează strategii viitoare în domeniul medical. 

Programul de screening pentru cancer, de exemplu. Unde, când și cum se va finaliza el? Cum se va contura modul de dirijare a acestor pacienţi potenţiali, cum se va ajunge în zonele defavorizate prin lipsa de educaţie, sărăcie, lipsă de medici de familie sau de instrumente de screening? Sigur, a trimite caravane este un mod de a crește gradul de avertizare asupra unor potenţiale afecţiuni în aceste zone, dar tușa electorală este destul de vizibilă și după descoperirea unor factori predictivi sau cerţi de maladie. Unde se vor adresa acești pacienţi? Ce spitale vor sufoca prin cererea urgentă de asistenţă?

Ce facem cu factorii de risc? 

Dacă luăm tabagismul și consumul de ţigări clasice, constatăm brusc că industria tutunului a început să se alăture celor care de zeci de ani au fost pentru politici de control în domeniu, pe de-o parte cu veleităţi educative, dar continuând concomitent să câștige bani buni din businessul cu vânzări de astfel de tipuri de ţigări. Dacă privim spre zona de tutun încălzit sau ţigări electronice, remarcăm că în continuare taxarea acestora rămâne o problemă și că interesele industriei tutunului sunt într-o permanentă dinamică. 

Activităţile de liniștire a consumatorului sunt la ordinea zilei, pe de o parte prin susţinerea legii recent promovate de a nu se vinde la minori (fructul interzis fiind totdeauna râvnit de aceștia, în lipsa unui control legislativ pe care să-l respecte), iar pe de altă parte, descriind într-o „aureolă” perfectă consumatorul care nu scoate fum. Consumator care, neavând prin demersurile parlamentare absente o restricţionare a consumului în spaţiile sociale (recte restaurante), și-a creat un nou imperiu unde se desfată din plin, ignorând avertismentele date singular de cei care au mai citit câte ceva și care nu sunt de acord să devină inhalatori pasivi de vapori. Poate că aici se impune continuarea și cu alte demersuri legislative, precum restricţionarea utilizării acestor produse în spaţiile sociale.

Campania electorală și poluarea

Un alt aspect total neglijat în campania electorală actuală îl reprezintă poluarea. Am mers recent pe ruta alternativă la aglomerata șosea spre Brașov, prin Vălenii de Munte. Înainte de Săcele, pe o parte și alta a drumului, defrișări masive care vin până la șosea. Înainte, ca să le mascheze se făceau aceste tăieri care, culmea, sunt totdeauna legale, cu lăsarea unei liziere de ochii lumii la drum. Acum toate acestea se petrec fără a exista vreo reţinere. Probabil că derivă din legea actuală extrem de permisivă, nerevizuită suficient, responsabilă cu protecţia acestei averi unice pentru generaţiile viitoare – plămânii verzi ai ţării. 

Pe orice drum pe care mergi s-au masacrat fără jenă copacii din marginile șoselelor, iar imaginea dezolantă de acum nu a mai fost corectată cu nicio acţiune de replantare. Dacă însă mergi pe drumurile din Bulgaria, de exemplu, constaţi că într-o ţară unde același Dumnezeu nu a fost la fel de darnic cu parcuri naţionale, vezi munţi înverziţi, șoselele care nu au „chelit”, ci, din contră, sunt străjuite de copaci falnici. 

Ciudat este că niciun candidat nu vorbește despre aceste aspecte. De aceea cred că pentru viitorii europarlamentari, reprezentanţi parlamentari și, de ce nu, viitor președinte, o întrebare arzătoare rămâne: ce preconizaţi pentru sănătatea acestei generaţii și cât de departe merge iubirea dumneavoastră de natură? Astfel probabil că vom putea diferenţia micii neelectorali de cei care miros a campanie electorală.  Natura nu ar trebui să aibă moarte. „Dacă o cale este mai bună decât alta, atunci fii sigur că este calea naturii”, spunea Aristotel. Iar Joseph Campbell: „Scopul vieţii este de a-ţi potrivi bătaia inimii cu ritmul universului, de a te potrivi cu natura”.