Peste 1.500 de profesioniști din domeniul medical sunt așteptați să participe, săptămâna aceasta, la Congresul Național de Pediatrie.
Lectori din România și din alte țări sunt așteptați să participe în perioada 24-27 septembrie, la Sinia, la cea de-a 17-a ediție a Congresul Național de Pediatrie, care va reuni peste 1.500 de participanți.
Între temele discutate la ediția de anul acesta a congresului se numără: noutăți în imunizare și politici de sănătate pediatrică; progresul în diagnosticul genetic și medicina personalizată; rolul noilor tehnologii și al inteligenței artificiale în pediatrie; sănătatea mintală a copiilor și adolescenților; tabagismul și implicațiile sale juvenile sau consecințele pe termen lung ale obezității infantile.
„Congresul (...) va aduce în prim-plan teme de actualitate în îngrijirea copilului, de la prevenție și diagnosticul precoce, la terapii moderne și abordări multidisciplinare, toate aceste informații de real interes urmând să fie expuse în cadrul unor conferințe plenare, sesiuni științifice, workshop-uri practice și mese rotunde, la care vor participa personalități medicale de prestigiu național și internațional” a declarat prof. dr. Doina Pleșca, președinta Societății Române de Pediatrie (SRP).
Programul științific al reuniunii medicale cuprinde 33 de sesiuni științifice-cu peste 150 de lucrări tematice, 8 simpozioane, 7 programe de tipul hands-on training, dar și prezentări de postere. Printre lectorii care vor susține prezentări în cadrul Congresului se numără specialiști din Israel, Grecia, Turcia, Macedonia de Nord, Italia.
„Pediatria începutului de mileniu trei se confruntă cu o serie de provocări majore, generate de schimbările rapide ale societății, mediului și progresului tehnologic, iar această amplă specialitate medicală este mai mult decât o ramură a medicinei – este o responsabilitate față de viitor. De aceea, (...) educația medicală continuă, cercetarea științifică și accesibilitatea permanentă la inovare (...) reprezintă pentru noi, medicii, atribute esențiale și indispensabile din punct de vedere profesional pentru a performa și pentru a oferi sănătății umanității un viitor stabil”, a subliniat președinta (SRP).
Între personalitățile internaționale prezente la congres se numără prof. dr. Massimo Mantovani, președintele EPA (European Pediatric Association), prof. dr. Salvatore Vandemia, președinte și prof. Emerit al Societății Italiano-Arabă (IAPS) și președinte al Societății Româno-Italiana de pediatrie (IRPS).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe