Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, conf. dr. Horațiu-Remus Moldovan, președintele CNAS, a transmis un mesaj.
Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice este marcată în cea de-a treia sâmbătă din septembrie, iar cu această ocazie, președintele CNAS a transmis:
„Astăzi le mulțumim celor care aleg să dăruiască o șansă la viață pacienților în luptă cu boli grave de sânge sau ale sistemului imunitar – donatorii de celule stem.
Ei sunt dovada vie că gesturile de generozitate și responsabilitate pot aduce speranță în cazul diagnosticelor severe și pot face diferența între boală și vindecare.
Ca semn de recunoștință pentru gestul lor altruist, toți cei care donează efectiv celule stem și nu au nicio sursă de venit pot dobândi calitatea de asigurat CNAS, fără plata contribuției, pe o perioadă de 10 ani”.
Potrivit CNAS, în România sunt aproape 110.000 potențiali donatori înscriși în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH), „însă pretutindeni nevoia de solidaritate pentru a salva vieți este mai mare ca oricând”.
În fiecare an, mii de pacienți - copii și adulți - sunt diagnosticați cu cancere de sânge sau alte boli grave ale țesutului sanguin ori ale sistemului imunitar, iar pentru aceștia transplantul de celule stem de la un donator compatibil reprezintă nu doar un tratament, ci unicul tratament, a mai spus președintele CNAS.
În România, 497 pacienți au primit până acum transplant de celule stem hematopoietice, iar alți 47 sunt în așteptarea unui donator.
De la începutul anului, în Registrul Național au fost înscriși cinci noi donatori de celule stem. Unul dintre aceștia, din județul Bacău, a solicitat și obținut recent, pe 16 septembrie, adeverința care dovedește calitatea oficială de donator.
Anul trecut, 10 români au devenit donatori de celule stem, iar în 2023 au fost înregistrați 11 donatori. „Pot părea cifre mici, însă pentru fiecare pacient care duce o luptă nedreaptă fiecare nou donator poate fi un salvator”, a punctat conf. dr. Horațiu-Remus Moldovan, președintele CNAS, în mesajul său.
În încheiere, e a transmis că CNAS încurajează toate persoanele care vor să ajute la salvarea unei vieți să ia în considerare înscrierea în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.
Pot deveni donatori voluntari de celule stem hematopoietice toate persoanele cu vârsta între 18 și 45 ani, cu o stare de sănătate generală bună, care se înscriu în Registrul Național, fie online (https://registru-celule-stem.ro), fie direct la unul dintre Centrele Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice din țară.
România are patru centre acreditate pentru donatori neînrudiți – în București, Iași, Târgu Mureș și Timișoara – „unde profesionalismul medicilor întâlnește generozitatea celor care aleg să ajute”.
Pasul de la a fi voluntar la a fi donator trece prin etapa inițială de prelevare a probelor de sânge sau de celule din mucoasa bucală, apoi se compară caracteristicile genetice ale voluntarului cu ale pacienților care au nevoie de transplant. În cazul în care sunt îndeplinite criteriile de compatibilitate, urmează etapa analizelor suplimentare și, ulterior, donarea propriu-zisă de celule stem, se mai arată în mesajul transmis de președintele CNAS.
„Îmi doresc ca România să ajungă din urmă, cât mai repede, statele în care registrele de donatori numără milioane de persoane. E un angajament de responsabilitate în care CNAS sprijină eforturile Ministerului Sănătății, ca partener activ și dedicat. A fi donator nu e doar un act medical. Este o declarație fără egal de solidaritate, de omenie”, a conchis conf. dr. Horațiu-Remus Moldovan.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe