„Sfârșit creștinesc vieții noastre în pace și fără durere..”, iată cum ne sfătuiește Biserica Ortodoxă să ne rugam, noi, creștinii români pentru cei dragi,  atunci când acestora  li se apropie sfârșitul. Din păcate, am asistat iarăși, în ultimele zile, la un adevărat circ mediatic în Romania,  cu jurnaliști care veneau în mod regulat pe posturi, să ne profețească sfârșitul fostului președinte. 

Se vorbea fără nicio jenă despre reuniuni ale guvernaților pentru a stabili și a discuta despre funerarii, în timp ce acest om încă trăia. În cealaltă parte a Europei, și în general în multe locuri din lumea aceasta, există o regulă nescrisă și de bun simț, aceea de a nu vorbi despre funeralii și moartea unui om atâta vreme cât el încă este în viață.

Acest președinte, mie, personal – și multora din generația mea – mi-a făcut mult rău. Exilul meu a fost un rău colateral în urma unei Mineriade în care mi-am pierdut oameni dragi, acolo unde, deocamdată, nimeni nu a plătit și nu a răspuns la întrebări importante, pentru a înțelege DE CE a trebuit să moara tineri atunci, în țara mea.

Chiar dacă nu a fost președintele meu de suflet, totuși, a fost un OM pe care s-a aplicat într-un fel crâncen această obstinație derezonabilă pe care noi, anesteziștii și medicii din alte părți ale lumii, încercăm cu tot chipul să o evitam. S-au exhibat prin piața publică diagnostice, cancere, terapii fără vreun sens la 95 de ani, mai ales într-un caz în care deznodământul era evident. 

Alte state interzic tratamentele nejustificate

În Franța – dar și în alte state care au legi și respectă standarde internaționale privind sfârșitul vieții în Paliație și în Reanimare – această „încrâncenare terapeutică” (acharnement therapeutique), la care am asistat în cazul fostului președinte, este pedepsita prin lege. 

Obstinația derezonabilă, numită și încrâncenare terapeutică, este definită ca practicarea sau inițierea de proceduri sau tratamente atunci când acestea par a fi inutile, disproporționate sau nu au niciun efect în afară de menținerea artificială a vieții. Legea interzice tratamentele nejustificate. Această interdicție nu numai că le impune medicilor să se abțină de la efectuarea de îngrijiri și tratamente în scopul încăpățânării nejustificate, ci și să le întrerupă în astfel de circumstanțe.

Este păcat ca într-o țară europeană, în România secolului XXI, mulți oameni, fie ei laici sau credincioși, mor astăzi, în numele unei performante medicale ce nu mai are dreptul să se sfârșească, plini de catetere, terapii inutile, durere și chinuri, „fără lumânare”, în singurătatea unui pat rece, înconjurați de aparate zgomotoase, singuri în reanimare... 

Oare chiar nu mai avem dreptul să murim discret, înconjurați de familie, de prieteni, în liniște și pace, în patul nostru, susținuți de protocoale clare de paliație și cadre medicale ce ne ajuta să nu suferim?