Și noul ministru a venit cu propuneri de reforme care să se integreze în politica stabilită de noua coaliție.  

Sunt multe lucruri pe care le-am apreciat la propunerile noului ministru al Sănătății, ca de exemplu, noile condiții legate de responsabilitatea șefului de secție, de felul în care spitalele vor face evaluarea modului în care se achită atât ei, cât și ceilalți salariați. Mi-a plăcut în mod special partea în care fiecare doctor își va face norma și cum va respecta programul. De acord total cu stoparea acelor tendințe ale unor medici de a pleca în timpul programului de la unitatea de stat pentru a face consultații sau operații în privat. 

În altă ordine de idei, uitându-mă la ce ar trebui să facă medicul angajat pe secție am încercat să văd cum se va realiza pe viitor acest lucru faptic. Medicul de pe secție va trebui să aibă ore de ambulatoriu și să meargă pe caravane prin țară. Dacă acest lucru este în cadrul orelor obligatorii dedicate spitalului și secției, următoarea întrebare va fi legată de evenimentele nedorite, dar posibile, de pe secție în absența sa, unde responsabilitatea nu va fi nici a spitalului și nici a autorităților. Ea îi va reveni în întregime cu conotații de malpraxis evidente. Dacă va fi alocat programul de ambulatoriu în afara orelor de spital, va trebui plătit, pentru că sunt ore suplimentare și nu cred că e pe linia de economii aleasă în prezent. 

Cât despre caravane, îmi aduc aminte că înainte de alegeri a fost un partid – acum este în opoziție – care a încercat această variantă. În momentul în care se depistează pacienți din zone cu asistență deficitară și care trebuie internați, aceiași medici de spital vor trebui să-i asiste. 

Mai întâi să responsabilizăm sistemul

Am văzut și un nou program de dotare, perfecționare a ambulatoriilor. E foarte bine, dar nu ar fi mai simplu să fie dotate și cu un număr corespunzător de medici, personal mediu? Altfel, se va ajunge ca acum foarte mulți ani, când un alt ministru al Sănătății a decis, cu bani europeni, că avem nevoie de dispensare moderne și a închis spitale „de buzunar”, aflate în orășele, pentru ca ulterior să constate că nu avem medici pentru aceste dispensare. Astfel, pentru mulți pacienți cel mai bun tren a devenit cel spre București. A semănat al naibii de bine cu folosirea banilor europeni pentru a face săli de sport în comune, pe care acum primarii se chinuie să le țină în viață, românul fiind tradițional sedentar. 

Sigur că mai sunt și multe alte lucruri de discutat legat de noile reforme. Un astfel de exemplu ar fi regimul spitalelor. Se motorizează autogestionarea acestora, găsirea de fonduri din venituri proprii. E foarte interesant acest principiu. Poate se contează pe taxa de parcare, pe consultațiile date în regim de plată. Sumele sunt insignifiante din mai multe motive. La multe spitalele extrem de vechi, multipavilionare, nerenovate sau doar peticite, banii lipsesc de decenii, indiferent ce partid era la conducere în momentul respectiv. Un pacient nemulțumit de condițiile hoteliere poate să ceară să se externează la cerere. De asemenea, mulți bolnavi tarați, dar dependenți de droguri fug sau fac cerere de plecare pentru că sunt în sevraj. Și atunci, unde este vina medicului? Poate putem găsi totuși o soluție și în loc să responsabilizăm personalul medical ar trebui să ne gândim și la răspunderea sistemului.

Și, pentru că vorbim de sistem, îmi pun o altă întrebare: în acești 35 de ani de decizii în postcomunism, cu unele direcții greșit imprimate, în nenumărate mandate, hățișului de drumuri întortocheate ale strategiei sanitare pe cine ar trebui să responsabilizăm? Cine ar trebui să răspundă de faptul că avem nenumărate biserici și catedrale nou construite și extrem de puține spitale? E normal ca în acest context pacientul să prefere să meargă în privat decât să facă o consultație cu plată într-un spital de stat. 

Enigme nedescifrate

Cât despre mesele servite bolnavilor, sigur că somonul este indicat în foarte multe regimuri pentru variate afecțiuni, dar în mintea mea, fără răspuns deocamdată, este întrebarea: alocația de hrană la noile prețuri în creștere ale alimentelor, noile creșteri la consumurile de energie vor mai permite ca somonul să intre în meniul zilnic al pacientului de zi cu zi? 

Am primit și anunțul de la facultate că s-a scos sporul de contagiozitate, fiind pneumolog și având și pacienți cu tuberculoză. E foarte interesant că acum dacă îi consult ca medic primar primesc acest spor, iar dacă fac același lucru ca profesor, împreună cu studenții sau rezidenții, nu-l mai am. Mă întreb, cum face pacientul cu tuberculoză de este contagios o dată și, poate, în aceeași zi nu mai este, pentru că acest lucru nu l-am găsit descris în cărți? Sunt enigme încă nedescifrate.

Cât despre dorința de a avea candidaturi pentru șefia de secție și din partea rezidenților sau a medicilor specialiști care nu sunt în UMF, cred că e o idee foarte bună. Poate așa acești potențiali candidați vor înțelege în final ce înseamnă responsabilitatea unei secții, ce înseamnă să ai o normă care trebuia făcută și până acum atât ca număr de pacienți, cât și ca număr de consultații, într-un puzzle care trebuie să acopere și prezența sa ca medic, formator, angajat administrativ și ca factor de control. 

Mai rămâne și eticheta de UMF-istan de care se va scăpa, pentru că acei profesori formatori de generații succesive, în loc de a fi apreciați, acum sunt din nou puși la zid nediscriminativ. Poate că nu degeaba spunea Ambrose Bierce, autorul Devil’s Dictionary: „Medic – cineva spre care ne îndreptăm speranțele când suntem bolnavi și câinii când suntem sănătoși”.