Despre noile terapii și noii anticorpi (precum cei aprobați de EMA) ce pot fi de un real ajutor în tratamentul bolii Alzheimer am stat de vorbă cu dr. Dan Rujescu, profesor titular de Psihiatrie și șeful catedrei de Psihiatrie la Universitatea de Medicină din Viena, Austria.

În ultimele decenii, doctorul Dan Rujescu a acumulat o vastă experiență în diagnosticarea și tratamentul întregului spectru de boli psihice și probleme psihologice. A publicat peste 500 de articole științifice (în publicații precum Nature, Nature Genetics, New England Journal of Medicine) listate în PubMed. Lucrările sale au fost citate pe scară largă (peste 62392 de citări conform Google Scholar, h-index: 111) și este listat în topul mondial „Highly citated researchers”, 2018 (Clarivate Analytics). 

Are colaborări naționale și, în special, internaționale de top și a reușit să strângă aproape 10 milioane de euro din fonduri terțe, inclusiv opt proiecte finanțate de Uniunea Europeană și două proiecte ale National Institutes of Health (SUA). 

Dr. Dan Rujescu (foto) este membru activ în boardul a numeroase societăți științifice naționale și internaționale. De asemenea, este redactor-șef al World Journal of Biological Psychiatry. 

Ce arată cele mai recente studii despre posibilele tratamente în boala Alzheimer? 

Pe partea de tratament în boala Alzheimer, sunt doi anticorpi care s-au studiat pe mai multe grupe mari de pacienți. La aceste grupe s-a observat un efect pozitiv după ce au primit unul dintre cei doi anticorpi. Noutatea este că un anticorp a fost aprobat de EMA în noiembrie și se așteaptă decizia pentru cel de-al doilea anticorp, care va fi luată în curând. Va mai dura, însă, până când medicamentul va fi disponibil pe piață. 

Mai aproape de cauza bolii 

Ce ne puteți spune despre cum funcționează acești doi anticorpi? 

Patologia Alzheimer, din punct de vedere neuropatologic și neurohistologic, este depunerea de plăci de amiloid; acestea se depun între celule și agregate de proteină tau se depun intracelular în neuroni. Cu ajutorul acestor doi anticorpi se elimină peptidele și agregatele de peptide care se depun și formează plăcile de amiloid. Așadar, este posibil ca, direct sau indirect, anticorpii aceștia doi să acționeze mai aproape de cauza / cauzele bolilor Alzheimer decât până acum. Tratamentul, până în prezent, este unul simptomatic, adică nu merge la cauza bolii, ci încearcă să amelioreze starea pacientului. 

Ce ne puteți spune despre studiile pe care le-ați condus împreună cu colegii dumneavoastră? 

Noi am condus mai multe studii genetice în colaborare cu mulți alți cercetători și am descoperit multe variații genetice cu efect mic, dar care, însumate, au până la urmă un efect mare. Rezultatele genetice indică spre microglia (un tip de celule ce aparțin de sistemul imunitar - n.red.; microglia este un ansamblu de celule microgliale), ele au tot felul de funcțiuni, una dintre cele mai importante fiind să elimine reziduurile (de substanțe organice) care, altfel, ar fi toxice și s-ar depune în creier. În principiu, microgliile iau resturile astea celulare și extracelulare, le digeră. Printre altele, fiind și peptidele și agregatele de peptide care formează amiloidul. 

Pot ajuta astfel de medicamente la încetinirea progresiei bolii Alzheimer? 

Da, acesta este rezultatul îmbucurător la ambii anticorpi, că încetinesc progresul bolii. Nu elimină boala, ci încetinesc progresul bolii. Acum trebuie să reținem că boala Alzheimer începe cam cu 10-20 de ani înainte. Patofiziologia ei începe cu mult înainte, dar boala nu se manifestă din punct de vedere clinic. În momentul în care se manifestă clinic, de fapt boala este foarte progresată, avansată. 

Creierul are multe posibilități să compenseze și să compenseze, până când apar primele simptome. Astfel, tratamentul, oricare ar fi el – fie cu anticorpi, fie cu alte tipuri de medicamente – intră în funcție foarte târziu, când foarte multe modificări dăunătoare s-au acumulat în creier. Chiar și la nivel macroscopic se poate vedea (la pacienții cu Alzheimer – n.red.) că unele regiuni din creier au pierdut din volum, histologic se văd multe plăci de amiloid și agregate de proteină tau.

În prezent, tratamentul, orice fel de tratament, are loc după ce au început deja primele simptome. Însă nu trebuie așteptat, cel puțin cand au început primele simptome, trebuie neapărat văzut ce are pacientul. Fiindcă cu cât boala se tratează mai repede, cu atât înseamnă că s-au petrecut mai puține modificări în creier. Atunci șansele sunt mai mari să se îmbunătățească starea persoanei. Într-o lume ideală, s-ar putea detecta – și, într-adevăr, noi putem să detectăm boala Alzheimer fără să fie manifestată – cu mulți, mulți ani înainte de manifestarea ei. Într-o lume ideală, putem să tratăm patofiziologia de Alzheimer cu mult-mult înainte decât ca boala Alzheimer să se manifeste clinic. 

Screening pentru boala Alzheimer

Care ar fi scenariul ideal, optimist, în opinia dumneavoastră? 

Într-o lume ideală ar fi frumos, de exemplu – și poate că asta se va întâmpla cândva – să se facă un screening pentru patofiziologia de Alzheimer și din acest motiv, datorită screeningului, boala ar putea să fie tratată foarte devreme, cu mult înainte de a începe simptomele. Asta ar fi viziunea. 

Nu cred că e așa de departe viziunea mea de realitate, fiindcă acum se dezvoltă în cadrul studiilor și teste de detectat Alzheimer în sânge. Câteva teste există deja, dar testele care sunt bine cercetate vor veni în scurt timp. Poate în doi-trei ani o să le avem pe piață. Astfel, o să ajungem la un punct când este posibil ca pacienții o să dorească, de la o anumită vârstă, să facă screening pentru boala Alzheimer, de patofiziologie de Alzheimer, fără ca ei să aibă nimic. 

Este boala Alzheimer dificil de diagnosticat? 

Nu, nu este. Majoritatea pacienților nu sunt greu de diagnosticat cu Alzheimer. Însă este, totuși, un efort mare din punct de vedere financiar. Este chiar și un efort mare din partea pacienților. Trebuie să li se facă teste neuro-psihologice, la început simple, de screening. Dar după aceea, eventual, se face un test mai detaliat. După acea RMN, puncție lombară la care se au în vedere anumiți biomarkeri, anumite proteine cerebrospinale. 

În cel mai bun caz, ideal ar fi chiar ca pacientului să i se facă o examinare de medicină nucleară, adică FDG PET, o scanare PET cu fluorodeoxiglucoză, care are în vedere modul cum funcționează creierul: dacă sunt sau nu părți din creier care au hipometabolism. Aceste investigații nu trebuie făcute toate de-odată. Dar dacă se realizează împreună, certitudinea că la acea persoană este vorba, într-adevăr, de patofiziologie de boală Alzheimer este foarte mare. 

Pe de altă parte, un test de sânge ar fi extrem de util. Un test din sânge, bineînțeles, pentru screening, ca să se identifice la ce persoane trebuie făcute mai departe investigațiile descrise mai sus. Un astfel de test ar ajuta foarte mult, după părerea mea. Cu ajutorul lui, medicii ar putea să selecteze pacienții care au, într-adevăr, o mare probabilitate să aibă sau să dezvolte Alzheimer. 

Demența, mai mult decât boală Alzheimer

Dacă știm că în familie am avut o rudă apropiată cu Alzheimer, este acest lucru îngrijorător? 

Demența este mai mult decât boală Alzheimer. Cea mai comună cauză a demenței este boala Alzheimer, a doua cauză sunt problemele vasculare, respectiv combinația între probleme vasculare și Alzheimer. Dar există multe alte cauze de demență. 

Nu e chiar așa ușor de stabilit dacă, de exemplu, bunicul cuiva a avut într-adevăr Alzheimer. Aceasta ar trebui să fie prima întrebare pe care să ne-o punem. Sigur că cea mai comună cauză de demență în exemplul dat ar putea să fi fost boala Alzheimer. Sau poate că demența acelui om a avut multe alte cauze. 

A doua întrebare de care trebuie să ținem cont este la câți ani a început demența bunicului. Dacă boala a început devreme, adică la vârsta sub 65 de ani, atunci lucrurile sunt mai îngrijorătoare. Adică îngrijorarea noastră trebuie să fie mai mare decât ar fi în situația în care boala acelui bunic sau acelei rude a început, să zicem, la 75-80 de ani. În plus, un singur membru în familie diagnosticat cu demență nu este un factor așa de alarmant. Mai alarmant este dacă există mai mulți membri în familie afectați de demență, oameni înrudiți prin sânge. Și mai alarmant este dacă demența a început să se manifeste devreme, deci la o vârstă mai mică. Atunci, într-adevăr, ar fi alarmant. 

Să vă dau un exemplu. Să zicem că într-o familie a început demența la mai mulți membri la vârste sub 65 de ani. În situația asta, urmașii lor trebuie neapărat să acorde foarte multă atenție. Trebuie văzut cine anume din familie a avut demență, cât de apropiat este gradul de rudenie când vorbim de persoana care se întreabă dacă va face sau dacă va progresa spre demență, la ce vârstă au făcut acele rude boala, ce vârstă are urmașul lor... În orice caz, sunt mai mulți factori care au un rol în această situație. Însă există rar de tot – dar există – și moștenirea genetică a bolii în familie. E vorba de acele familii unde există mutații genetice dominante, astfel că persoana care are acea mutație va face 100% boală Alzheimer. 

În încheiere, vă rog să trageți câteva concluzii. 

Ca o concluzie, revin la partea referitoare la screening. Trebuie făcut screening pentru demență la fel cum se face screening la multe cancere și în alte boli. Nu e ceva așa de utopic. De exemplu, la cancerul de prostată este ceva foarte comun să se facă analiza PSA. 

Eu sper că, la un moment dat, screeningul în boala Alzheimer o să ajungă ceva de rutină în medicină, sper că vor ajunge să se utilizeze testele acestea de rutină, ca screening. Însă ceea ce vă spun are sens numai dacă este clar că tratamentul va avea un efect foarte pozitiv. Asupra acelui om care nu este încă pacient (cu Alzheimer – n.red.). Asta ar fi, deci, o viziune: să se detecteze în sânge, prin screening, patofiziologia bolii Alzheimer, adică să se depisteze pacienții care au o mare probabilitate de a face boala. După aceea trebuie să ne uităm mai departe, dacă chiar este așa, și să-i tratăm pe acei oameni cu anticorpi care au efect cauzal asupra patofiziologiei bolii Alzheimer - asta este prima mea concluzie. 

A doua concluzie este, bineînțeles, că există mulți alți anticorpi care se dezvoltă și se vor dezvolta în urma studiilor. Trebuie să reținem că studiile acestea durează mulți ani. De aceea trebuie văzut ce ne vor arăta studiile despre demență. Asta înseamnă că vom vedea în următorii ani un progres. Însă nu numai progres, ci și unele rezultate negative. Sunt anticorpi complet noi, mai noi decât cei pe care îi știm acum, care eventual vor avea un efect și mai mare asupra bolii și care vor avea mai puține efecte adverse. Rămâne de văzut ce vor scoate la iveală studiile în privința demenței.