Utilizarea paracetamolului în timpul sarcinii a rămas sigură, la nivel Uniunii Europene.
Medicamentele de uz uman care conțin paracetamol pot fi utilizate în timpul sarcinii, în conformitate cu recomandările oficiale, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), preluat pe site-ul anm.ro.
În Uniunea Europeană (UE) paracetamolul (cunoscut și ca acetaminofen) poate fi utilizat în timpul sarcinii, pentru atenuarea durerii sau scăderea febrei, dacă acest lucru este necesar din punct de vedere clinic. În prezent, nu există noi dovezi care să impună modificări ale recomandărilor actuale ale UE privind administrarea acestuia.
„Paracetamolul rămâne o opțiune importantă pentru tratarea durerii sau a febrei la femeile însărcinate. Recomandarea noastră se bazează pe o evaluare riguroasă a datelor științifice disponibile și nu am găsit nicio dovadă conform căreia administrarea paracetamolului în timpul sarcinii ar provoca autism la copii”, afirmă Steffen Thirstrup, directorul medical al EMA.
Conform informațiilor din prospectele medicamentelor de uz uman care conțin paracetamol, în UE, un volum mare de date provenite de la femei însărcinate care au utilizat paracetamol indică faptul că nu există riscuri de malformații la făt sau la nounăscut.
În 2019, EMA a evaluat studiile disponibile care au investigat dezvoltarea neurologică a copiilor expuși la paracetamol in utero și a concluzionat că rezultatele sunt neconcludente și că nu poate fi stabilită nicio legătură cu tulburările de dezvoltare neurologică.
Citiți și: Robert F. Kennedy Jr. spune că acetaminofenul în sarcină cauzează autism
La nevoie, paracetamolul poate fi utilizat în timpul sarcinii. La fel ca în cazul oricărui medicament de uz uman pentru tratament acut, acesta trebuie utilizat la cea mai mică doză eficace, pentru cea mai scurtă durată posibilă și cât mai rar posibil. Femeile însărcinate trebuie să discute cu medicul curant, dacă au nelămuriri referitoare la orice medicament administrat în timpul sarcinii.
Ca în cazul tuturor medicamentelor, EMA și autoritățile naționale competente din UE vor continua să monitorizeze siguranța medicamentelor care conțin paracetamol și vor evalua prompt orice date noi apărute. Vor fi luate măsuri de reglementare, dacă este necesar, pentru a proteja sănătatea publică.
Citiți și: Este paracetamolul sigur în sarcină?
Foto: https://www.shutterstock.com/ro/image-photo/concept-pharmacology-health-on-blue-surface-2231392135
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe