Recent, mi-a trecut pragul cabinetului soţia unui medic, care mi-a spus așa: „S-a căsătorit cu spitalul, petrece mai mult timp acolo decât acasă, chiar și atunci când trupul lui e acasă, mintea îi e la spital. Nu mai pot, nu mai vreau să trăiesc așa. Nu doar că mă neglijează pe mine, își neglijează propriii copii”. Extrem de supărată, spunea că se simte mai degrabă o persoană-suport pentru ca el să poată profesa decât soţie.

Viaţa profesioniștilor din Sănătate este grea. Fiecare pacient vine în cabinet cu emoţiile sale. Unii sunt triști, alţii anxioși, depresivi, iar tu, ca profesionist medical, trebuie să faci faţă nu doar emoţiilor tale, ci și alor lor. E mult mai multă emoţie decât ne-am gândi în cabinetele medicale, în camerele de gardă sau în sălile de operaţie. Din păcate, prea puţin au fost învăţate cadrele medicale cum să își gestioneze emo­ţiile. Și atunci se adaptează la ele prin diverse forme, unele mai dezadaptative ca altele. 

Negarea, minimizarea, detașarea și disocierea sunt doar câteva astfel de forme de reglare emoţională. Aceste stiluri de coping învăţate la muncă sunt duse și acasă, ceea ce afectează întreaga familie. Emoţiile nu sunt ceva pe care să le putem porni și opri apăsând un buton. Ele au nevoie de timp și de context pentru a fi procesate. De multe ori, cadrele medicale transferă acasă detașarea emoţională de la locul de muncă. Acasă se simt neînţelese de familie, care vrea atât de multă emoţie de la ei. Pe de o parte, profesioniștii din Sănătate au dreptate să se simtă astfel, dar pe de altă parte, oare și-au pus întrebarea dacă ei îi înţeleg pe cei de acasă?

Sfaturi de luat acasă

Iată câteva sfaturi pentru a vă bucura unii de alţii în familie. În primul rând, trebuie să fii mindful, conștient de sine, de cogniţiile, emoţiile și senzaţiile corporale. În acest sens, trebuie să-ţi pui următoarele întrebări: „Sunt eu conștient de ceea ce gândesc, de emoţiile mele și de senzaţiile corpului meu sau trăiesc pe pilot automat?”, „Cât de conștient sunt de felul în care m-au afectat cazurile de azi?”. Studiile spun că de cele mai multe ori funcţionăm pe pilot automat, că avem predefinite moduri de gândire (patternuri) și răspunsuri automate la ele. „Mindfulness înseamnă să fiu viu și să fiu conștient de asta”, spunea psihologul american Jon Kabat-Zinn. 

Definește-ţi valorile. Comportamentele tale sunt în acord cu ele? Dacă un medic spune că familia e cel mai important lucru din viaţa sa, dar el stă 12 ore pe zi la muncă, e cu siguranţă un conflict între valoarea declarată și comportament. Împărtășește cu familia valorile și ascultă cu atenţie, fără a fi defensiv în faţa feed­backului lor. E posibil ca unii parteneri să accepte ca munca să fie prima alegere, cum, de asemenea, e posibil ca pentru unii aceasta să nu fie o opţiune pe termen lung.  

Stabilește-ţi limite. Mediul, clinica, secţia, șeful pot să îţi ceară și Luna de pe cer, depinde doar de tine dacă vei construi o scară până la ea. Întreabă-te cât de mult timp vrei să acorzi muncii și cât familiei. Cât de implicat ești în viaţa familiei și cât de mult ţi-ai dori să fii? Viaţa ta depinde de tine. Nu lăsa pe alţii să hotărască pentru tine. Timpul petrecut cu familia, modul în care relaţionezi cu ei sunt foarte importante. Cât despre copii: nimic nu este mai important decât să simtă iubirea părintelui lor. 
Spitalul nu te va ţine niciodată în braţe noaptea, nici nu va avea grijă de tine atunci când ești obosit, trist sau bolnav. Să ai grijă de familia ta înseamnă să ai grijă de tine.