Literatura de specialitate  arată ca între 10 si 15% dintre cadrele medicale au avut perioade în care au abuzat de substanțe sau alcool de-a lungul carierei.
Acest comportament este unul dezadaptativ, un efect ale cărei cauze trebuie căutate in caracteristicele profesiei. Încă de la începutul facultății studenții sunt învățați că această profesie e una în care trebuie să fie perfecți, că nevoile lor nu contează si că trebuie să se dedice întru totul carierei. 

Lipsa suportului emoțional, oboseala la compasiune, duc la obiectualizarea pacientului, dar și la o nevoie de a avea o zonă în care toate greutățile acumulate în profesie să  poată fi lăsate deoparte. Personal, mi se pare că e un paradox care privit dintr-o anumită perspectivă explică foarte bine presiunea la care sunt supuse cadrele medicale și lipsa lor de resurse. 

Pe de o parte, nimeni nu știe mai bine decât un medic cât de nefastă este influența pe care consumul de alcool și substanțe îl are asupra creierului, asupra sistemului cognitiv, dar și asupra comportamentului uman. Pe de altă parte – și acesta este paradoxul – se ridică întrebarea cum de o persoană atât de bine pregătită, atât de conștientă de consecințele alcoolului poate avea un astfel de comportament? 

Răspunsul este unul simplu și complex în același timp: nu are la îndemână alte resurse și nu a fost învățată cum să facă față provocărilor profesiei, și atunci a apelat la ce are la îndemână. 

Automedicația, practicată pe scară largă

Consumul de substanțe e larg răspândită în rândul medicilor pentru că au acces ușor la ele. Faptul că sunt atât de accesibile, faptul că știu care le sunt efectele pe timp scurt face medicii să apeleze la ele. Cele mai afectate specializări sunt cea de anestezie și cea de chirurgie. 

În ceea ce privește automedicația, sunt studii care arată că 55,3% dintre medici și-au prescris pentru consum propriu medicamente de reducere a durerii de la cele mai ușoare până la opioide, și că peste 87% dintre ei și-au prescris de-a lungul carierei medicament de uz general.

Aceste comportamente rămân ascunse, la fel cum rămân și cauzele care duc la ele. Faptul că nu se vorbește despre aceste aspecte ale sistemului sanitar nu înseamnă că ele nu exista. Din păcate, în societatea românească unele subiecte rămân tabu, și deși avem acel proverb cu băgatul gunoiului sub preș, încă nu am învățat tot ce era de învățat din el. 

Dacă ne pasă cu adevărat de cadrele medicale în general, ar trebui să înțelegem noi, ca societate, că dincolo de contextul medical corespunzător desfășurării profesiei, acestea au nevoi care, dacă nu sunt îndeplinite, actul medical este influențat profund. 

Suportul psihologic, programele de sănătate mentală,  în sistemul de sănătate românesc nu sunt un moft, ci o necesitate a cadrelor medicale de care ar trebui să ne ocupăm cât mai curând posibil.

Surse:

https://jamanetwork.com/journals/jamanetworkopen/fullarticle/2799353

https://journaljpri.com/index.php/JPRI/article/view/2919/5847