Fluxul masiv de informații exhaustive pe diverse subiecte medicale care trece pe la urechea studentului la medicină plantează în mintea acestuia tot felul de întrebări legate de patologii, iar cel mai adesea se repeta următoarea: „Oare am si eu?”. Contactul nostru cu o varietate de elemente clinice menite să cuprindă toate aspectele, de la semne, simptome, investigații, la tratamente, ne face să reținem o cantitate imensă de date care nu este filtrată. Trebuie să știm tot ansamblul unei boli, însă fără o ierarhie.  Acest fapt ne face să ne punem tot felul de întrebări, întrucât atunci când citești o enumerare de simptome care încep sa sune destul de familiar, de parca redau momente prin care am trecut, te gândești dacă nu cumva ai descoperit că suferi și tu de o problema medicală. 

De exemplu, am o prietenă și colegă care adesea mă sună panicată, crezând că a descoperit că are o problemă medicală despre care a aflat  în urma unor cursuri. Un atac de panica ce mimează un infarct și tot de felul de alte confuzii creează un student ipohondru, care se va autodiagnostica mult timp. Odată cu multele cunoștințe aprofundate apare și o hipersensibilitate legată de propriul corp. Schimbări minore, la care nici nu ne-am fi gândit că au loc, devin un comportament suspicios, ce poate avea o semnificație patologică. El pot fi chiar un prim semnal de alarmă, infirmat ulterior de investigații. 

Durerea își schimbă caracterul în momentul în care în fața ta se află o descriere a acesteia. Creierul unui tânăr student are o putere de sugestibilitate foarte mare, întrucât înțelege ceea ce se întâmplă și vede o asemănare între ceea ce citește și ceea ce simte. Poate că nu mulți dintre voi ați auzit de acest sindrom, dar consider că pe măsură ce ați citit acest articol o parte dintre voi s-a regăsit în ceea ce am prezentat. Ceea ce trebuie să știți însă este că acest sindrom este un fenomen psihologic frecvent și trecător, care poartă numele de „nosofobie” – frica excesivă de a avea sau de a dezvolta o boală.