Durerea este primul motiv de consultaţie în cabinetul medical. De aceea, durerea pacientului nostru, mai ales cea acută, ne privește pe toţi.
Viaţa și frământările lui Ion Creangă ar trebui făcute cunoscute și dincolo de momentele festive sau comemorative.
Nu este suficient să creezi un lucru, ci este nevoie să găsești acel loc unde soluţia creată de tine este utilă, afirmă Teofana Ulman, project manager la FreshBlood HealthTech, un ONG din Cluj care sprijină inovaţia în sănătate.
Șoldul rigid pretabil la neoacetabuloplastie obturatorie apare la copii într-o serie de afecţiuni care îi limitează semnificativ funcţia și duc la dizabilităţi precoce dezagreabile.
Alexandru Cristian este istoric și scriitor. Spune că are preocupări și în istoria medicinei. Ne-a trimis recent pentru „Doza de ficțiune” o poezie cu tente medicale, „ce se referă la emoția și misterul iubirii”.
De la comedie la film istoric, producţia românească de film e mai prezentă ca niciodată pe ecrane. Nu e de ratat nici filmul biografic despre muzicianul Bob Marley.
Muzeul Municipiului București aduce în atenţia publicului obiecte aparent neconcordante cu locul în care au fost descoperite și care stau mărturie asupra unui anumit mod de viaţă din trecut.
După aproape șase ani de lucrări de restaurare și extindere, Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca și-a redeschis porţile de Ziua Culturii Naţionale.
La aproape un an de la premieră, Sala Mare a Teatrului Naţional era plină până la refuz la cea mai recentă realizare a regizorului Radu Afrim – Repetiţie pentru o lume mai bună.
Pe 2 februarie, compania Biocodex s-a lansat oficial în România, consolidându-și prezenţa pe scena farmaceutică și medicală. Am vorbit cu acest prilej cu Nicolas Coudurier, CEO Biocodex.
Anul 2024 vine cu o noutate interesantă în domeniul tehnologiilor medicale cu dimensiuni din ce în ce mai reduse – a fost creat cel mai mic sistem reîncărcabil destinat stimulării cerebrale profunde (SCP).
Pacienţii cu risc de a dezvolta osteoporoză pot apela în premieră la purtarea unei centuri terapeutice, aprobată recent de FDA.
Compania Boston Scientific a anunţat, la 25 ianuarie a.c., că a demarat lansarea pe piaţă a unui dispozitiv medical nou din portofoliul său.
Mass-media online a devenit un teren propice pentru diseminarea de informaţii medicale false. Unele state au introdus sancţiuni pentru a preveni fenomenul, iar altele sunt în curs de a lua astfel de măsuri. România când va face la fel?
Fără rutine foarte bine rodate și eficace, am fi foarte repede copleșiţi. Din păcate, rutina, precum străbuna ei, anxietatea, nu se lasă folosită doar atunci când e cu adevărat utilă, ci are tendinţa de a ne invada vieţile.
Angajaţii care au avut un câștig salarial în anul 2023 pot completa Formularul 230 pentru Fundaţia CMU Regina Maria.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe