Newsflash

ACTUALITATE


„Argumentele” antivaxxerilor

de Dr. Valentin PANTEA - sept. 1, 2023

Fiind un spirit analitic, am încercat să înţeleg argumentele antivaxxerilor. Mi-am zis „dacă au cumva dreptate?... poate-mi scapă mie ceva”. Așa că am studiat și varianta lor.

Patru zile de telemuncă pentru medici

de Drd. Rareș Voroneanu - sept. 1, 2023

Salariaţii care activează în cadrul unităţilor spitalicești au posibilitatea să petreacă mai mult timp cu copiii lor, graţie modificărilor aduse prin intermediul Legii nr. 241 din 20 iulie 2023.

Sate și orașe pentru companii

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - sept. 1, 2023

Ne-am falsificat existenţa și suportăm consecinţele, într-un cerc din care ne e tot mai greu să ieșim.

Life is life...

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - sept. 1, 2023

Evenimentele la zi ne fac să căutăm evadarea în amintiri, din care timpul păstrează partea frumoasă.

Munca în ture dăunează gândirii

de Dr. Mariana MINEA - sept. 1, 2023

Adulţii care lucrează noaptea și în ture pot avea o afectare a funcţiei cognitive, potrivit unui studiu recent.

Marea Britanie: doritorii ar trebui să poată cumpăra vaccinul împotriva COVID

de Dr. Mariana MINEA - sept. 1, 2023

Persoanele neeligibile pentru a primi vaccinul împotriva COVID-19 prin NHS ar trebui să aibă posibilitatea să și-l cumpere din farmacii, spun specialiștii din Marea Britanie.

Puţine persoane sunt eligibile pentru noile terapii anti-Alzheimer

de Dr. Mariana MINEA - sept. 1, 2023

Majoritatea persoanelor care suferă de o formă incipientă de boală Alzheimer nu sunt eligibile pentru tratamentul cu lecanemab sau aducanumab. Este concluzia unui grup de cercetători de la Clinica Mayo.

Festivalul „George Enescu”, sub semnul generozităţii

de Dr. Raluca BULEA - sept. 1, 2023

Duminică, 27 august, a debutat la București ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional „George Enescu”. Programul evenimentului a fost gândit astfel încât să atragă un public cât mai variat.

NeuroGASTRO 2023, pentru prima dată în Europa de Est

de Prof. dr. Dan L. DUMITRAŞCU - sept. 1, 2023

Desfășurat zilele acestea, la București, Congresul Societăţii Europene de Neurogastroenterologie propune o ofertă educaţională bogată.

Conferința națională „Interdisciplinaritate și cercetare în diabetul zaharat” are loc în septembrie

de Florentina Ionescu - aug. 31, 2023

A doua ediție a conferinței naționale „Interdisciplinaritate și cercetare în diabetul zaharat”, la care vor participa lectori din centrele universitare din țară, are loc în zilele de 27, 28 și 29 septembrie.

Guvernul adoptă OUG privind plata gărzii şi a voucherelor de vacanță pentru angajații din Sănătate

de L. Budin - aug. 31, 2023

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că sunt prevăzute indemnizații de 500 - 1.000 de lei pentru medicii specialiști care efectuează gărzi şi de 250 - 500 de lei pentru rezidenți.

Sănătatea inimii este legată de starea gingiilor (studiu)

de Magdalena Tănăsescu - aug. 31, 2023

Starea de sănătate a cavității bucale poate fi un indicator precoce al problemelor cardiovasculare, reiese dintr-un studiu efectuat recent de specialiștii Universității Mount Royal din Canada.

Cercetătorii au creat „plombe vii” pentru regenerarea dinților deteriorați

de L. Budin - aug. 31, 2023

Un grup de cercetători americani a replicat în laborator capacitatea celulelor stem de a forma mini-organe multicelulare, care secretă proteinele ce alcătuiesc smalțul dinților.

Noua UPU a Spitalului „Bagdasar-Arseni” a fost inundată

de L. Budin - aug. 31, 2023

Pentru moderna Unitate de Primiri Urgențe de la „Bagdasar-Arseni”, inaugurată în 2021, Primăria Sectorului 4 a investit 3,5 milioane de euro.

„Mai multă mișcare, mai puțină mâncare”: recomandare revizuită de un studiu britanic

de L. Budin - aug. 31, 2023

Un studiu britanic a constatat că pacienții supraponderali sau obezi continuă să primească recomandări medicale generale, vagi, care îi culpabilizează.

COPAC: Program de screening pentru identificarea riscului de boală cardiovasculară

de Magdalena Tănăsescu - aug. 31, 2023

Proiectul „Totul pentru inima ta” își propune trecerea printr-un proces de screening a peste 150.000 de pacienți din întreaga țară, în vederea identificării riscului de boală cardiovasculară.

Pacienţi cu suspiciune majoră de botulism, în Timișoara

de Florentina Ionescu - aug. 31, 2023

Trei membri ai unei familii au fost internaţi în Clinica 2 de Boli Infecţioase a Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara cu diagnosticul clinic suspiciune de botulism.

Polonia: crește numărul de decese cauzate de „boala legionarilor”

de Florentina Ionescu - aug. 31, 2023

Din cauza unui tip de pneumonie severă, numită și „boala legionarilor”, numărul deceselor a ajuns la 16 în sud-estul Poloniei, aproape de granița cu Ucraina.

Premieră la nivel național - primele intervenții EVAR efectuate cu anestezie locală

de Magdalena Tănăsescu - aug. 31, 2023

Primele intervenții EVAR (Endoprotezare de aortă abdominală pentru anevrism de aortă abdominală) efectuate cu anestezie locală au fost realizate în premieră națională de către o echipă de medici multidisciplinară.

Concurs național de povești despre viața cu migrenă

de Florentina Ionescu - aug. 30, 2023

Până la 11 septembrie a.c. se desfășoară un concurs național de povești despre viața cu migrenă.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe