Cred că cea mai frecventă acuzaţie este că vaccinurile produc autism. Această dezinformare a pornit de la articolul publicat în The Lancet de Andrew Jeremy Wakefield, un fost medic, care susţinea că există o legătură între administrarea vaccinului ROR și apariţia autismului. Cercetările ulterioare au dovedit că autorul studiului a selectat cazurile și a manipu­lat datele pentru a ajunge la acea concluzie, deoarece era implicat în producţia unui alt vaccin ROR și dorea să alunge concurenţa.

O comisie a British General Medical Council (echivalentul Colegiului Medicilor din România) a găsit dovezi pentru 36 de acuzaţii și l-a exclus din rândurile sale, interzicându-i să mai profeseze ca medic, iar articolul a fost retras.

Să nu uităm însă că autismul este prezent încă de la naștere; faptul că este diagnosticat în perioada de sugar, când se administrează vaccinurile, nu e decât o asociere întâmplătoare. Pentru cei care tratează copiii, faptul că un sugar nu susţine contactul vizual, nu răspunde la zâmbetul examinatorului la vârsta de 2-3 luni reprezintă o primă manifestare a autismului.

„Otrăvuri”, dar în cantităţi insignifiante

Al doilea reproș este acela că vaccinurile intoxică și că ele conţin „otrăvuri”. Da, există o mică doză de conservanţi în vaccinuri. Ele trebuie să fie stabile din punct de vedere biologic pe timpul depozitării pentru a-și păstra eficienţa, așa că, într-adevăr, în vaccin se adaugă și etilmercur-tiosalicilatul sodic (C9H9HgNaO2S) cu rol antiseptic și conservant. Dar dozele sunt prea mici pentru a avea efecte patologice, iar vaccinurile de azi conţin doze tot mai mici.

În plus, cei care au studiat homeopatia pot confirma că remediile cu diluţii mai mici de CH 12 încă mai conţin mercur (mă refer în special la diluţiile CH 9, CH 7 și CH 5 care sunt folosite în practica homeopată). Evident, și dozele din homeopatie sunt prea mici pentru a fi considerate toxice, dar nimeni nu se revoltă pentru mercurul din aceste remedii.

În vaccinuri mai există aluminiu, tot cu rol stabilizator. Dar cantitatea folosită este atât de mică, încât acestea sunt complet sigure. S-a calculat că pe parcursul tuturor vaccinărilor până la vârsta de 2 ani, un copil va lua 4 mg de aluminiu din toate vaccinurile administrate, în timp ce același copil alăptat la sân va lua 10 mg în șase luni. Formula de lapte pe bază de soia oferă 120 mg în șase luni. Și iarăși, nimeni nu se revoltă împotriva aluminiului din laptele matern sau praf.

Mulţi își argumentează fobia faţă de vaccinuri acuzând reacţiile adverse produse de acestea. Da, ca orice medicament sau produs biologic, și vaccinurile pot avea reacţii adverse. În comparaţie cu efectele afecţiunii respective (letale sau cu sechele), reacţiile adverse ale vaccinurilor sunt mai puţin severe.

Auzite de la colegi

O doctoriţă de la recuperare medicală îmi reproșa că a tratat un caz de paralizie flască de membru inferior secundar vaccinării antipolio (da, vaccinul antipolio poate produce paralizie flască de membru inferior). După ce am întrebat-o câte cazuri de sechele post-poliomielită ar fi tratat dacă nu ar fi fost vaccinul, și-a schimbat opinia.

        O altă colegă îmi spunea că a văzut rujeolă mitigată post-vaccinare cu ROR. Am întrebat-o: „Dacă te-a impresionat o formă ușoară, oare cum te-ar impresiona forma reală de rujeolă, cu toate complicaţiile pe care le aduce? Dar dacă am avea o epidemie de rujeolă, cum ar fi?”. Din experienţa mea de până acum, cred că forma mitigată reprezintă doar circa 5% din severitatea rujeolei adevărate. Deci, tot mai bine administrăm vaccinul, chiar dacă riscăm să avem copii cu forme ușoare de rujeolă, decât să avem epidemii de rujeolă adevărată.

        O altă afirmaţie este aceea că vaccinurile nu mai sunt ceea ce-au fost cândva. Așa este, dar nuanţez: vaccinurile de-acum sunt mai eficiente și cu reacţii adverse mai reduse. Deci, unde-i problema?! De fapt, acest argument e unul nostalgic de genul où sont les neiges d’antan? (unde sunt zăpezile de altădată - n.red.). Versul aparţine poetului francez François Villon, care regreta și el tinereţea trecută. Deci, în trecut era mai bine doar pentru că noi eram mai tineri.

Reacţie la ac, nu la vaccin

        Acum șapte ani a apărut un reportaj despre câţiva elevi de gimnaziu care au leșinat după administrarea unui vaccin la școală. Leșinul poate să apară (și apare mai ales la adolescenţi) după sau chiar înaintea administrării oricărei injecţii, ca răspuns la acul de seringă. Deci, leșinul e consecinţa (previzionării) înţepării cu ac, pe un sistem psihic mai labil, și nu a vaccinului administrat. Aș mai spune că aici intervine și incapacitatea vaccinatorului de a „struni” emoţiile adolescenţilor.

        Sunt unii antivacciniști care au mai citit câte ceva și susţin că fătul are imunitate de la mamă. Da, e adevărat că prin placentă fătul primește și imunoglobuline specifice, dar, din păcate, imunitatea se menţine timp de șase luni. Așa că, 
începând de la vârsta de 6 luni, copilul este receptiv la bolile copilăriei pe care le va face la primul contact.

Un exerciţiu de imaginaţie

        La final haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie: ce-ar fi dacă am înceta vaccinarea? Cum ar fi dacă bolile copilăriei ar începe să revină? Acest lucru s-a întâmplat în Japonia, în anii ^,70. Până în 1970, Japonia a avut un program bun de vaccinare pentru tuse convulsivă, prin care aproximativ 80% dintre copii au primit un vaccin. Ca urmare, în 1974 au existat 393 de cazuri de tuse convulsivă și niciun deces. Apoi au început zvonurile că vaccinul nu era sigur și nu era necesar. Așa că până în 1976, rata de vaccinare a ajuns la 10%! Ca urmare, în 1979 a avut loc o epidemie de pertussis cu peste 13.000 de cazuri și 41 de decese. După terminarea epidemiei, părinţii și-au revenit și au învăţat că e mult mai bine să-și vaccineze copiii. Ratele de vaccinare s-au îmbunătăţit, iar azi numărul cazurilor a scăzut din nou la un nivel similar anului 1974.

        Să nu uităm de experienţa americanilor, care au fost printre primii care au început administrarea vaccinurilor la scară naţională. În 1916 o epidemie de poliomielită a produs în SUA 6.000 de decese și a lăsat 27.000 de copii cu sechele neuromotorii. La începutul anilor 1950 erau peste 20.000 de cazuri în fiecare an. Vaccinarea antipolio a început în 1955, după cinci ani mai erau circa 3.000 de cazuri anual, iar în 1979 mai erau vreo 10 cazuri/an. Acum, la aproape 70 de ani de la introducerea vaccinării antipolio, nu mai este raportat niciun caz de poliomielită.

P.S. Medicina actuală a reușit să eradicheze variola prin vaccinare. În Australia, încep să dispară cazurile de cancer de col uterin ca urmare a vaccinării anti-HPV.