Purtătorul de cuvânt al guvernului, Mihai Constantin, a anunțat joi, 18 iulie, că vaccinul pneumococic polizaharidic cu 23 de valenţe a fost inclus pe lista medicamentelor gratuite.
Compania Moderna a primit suma de 176 de milioane de dolari de la Guvernul Statelor Unite pentru a avansa în dezvoltarea vaccinului său împotriva gripei aviare.
Din septembrie 2023, România a extins accesul la vaccinarea împotriva HPV și a cancerelor produse de acest virus. Iar rezultatele încep să se vadă, chiar dacă ritmul de vaccinare este încă timid. Ce putem face pentru a-l accelera?
Mi-aș fi dorit să scriu azi despre un subiect mai vesel, dar realitatea medicală nu mă lasă. Abia am ieșit din pandemia de COVID și am intrat în epidemia de rujeolă, iar acum în cea de tuse convulsivă.
Vaccinul anti-COVID-19 Vaxzevria va fi retras de la vânzare de gigantul farmaceutic britanic AstraZeneca, pe fondul scăderii cererii pentru acest produs medical.
Dacă nu au imunitate împotriva rujeolei, adolescenții și adulții pot beneficia de două doze de vaccin ROR, administrate la cel puțin 28 de zile una de cealaltă.
La finalul lunii trecute a fost marcată Săptămâna Mondială a Imunizării, ocazie cu care cei de la Statista.com au realizat un infografic cu informații extrem de interesante.
România are potenţialul de a-și atinge la timp ţintele de vaccinare împotriva HPV din Planul Naţional de Combatere a Cancerului.
Un simplu spray ce se administrează pe cale orală a prevenit apariția infecțiilor de tract urinar pe o perioadă de până la nouă ani.
Compania Moderna și alianța Pfizer-BioNTech se vor înfrunta în tribunale din Londra şi din alte oraşe, în procese care privesc paternitatea şi dreptul de a utiliza tehnologia ARN mesager.
Săptămâna trecută a avut loc masa rotundă pe tema „Percepţii şi Atitudini Privind Vaccinarea HPV - Provocări şi Soluţii”.
Un studiu recent scoate la iveală faptul că ceața mentală apărută în urma COVID-19 poate să scadă coeficientul de inteligență cu 2-6 puncte pe o perioadă de mai mult de un an.
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat recent că lansează CoViNet, o rețea globală pentru monitorizarea coronavirusurilor.
Comitetul pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență – PRAC, al Agenției Europene pentru Medicamente, oferă clarificări în ceea ce privește un efect al vaccinurilor împotriva COVID-19.
Mai puţin de o treime din medicii de familie din Vrancea sunt activi în ceea ce priveşte procesul de vaccinare împotriva virusului papiloma uman.
Exact acum patru ani, Organizația Mondială a Sănătății a declarat public pandemia de COVID-19.
Un bărbat din Germania a primit în mod deliberat 217 doze de vaccin anti-COVID şi nu a dezvoltat niciun efect secundar, arată cercetătorii.
Despre importanța vaccinării împotriva HPV am stat de vorbă cu Petruța Tarciuc, medic de familie, în cadrul Forumului Farmacist.ro, organizat de MedicHub Media în luna februarie.
Fundația Renașterea a marcat Ziua Internațională de Conștientizare a Infecției cu HPV prin lansarea campaniei #MulțumescMama.
Țara noastră va putea accesa finanțări totale în valoare de 20 de milioane de euro, puse la dispoziția țărilor membre de Comisia Europeană pentru a susține creșterea ratelor de vaccinare împotriva HPV.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe