Cea de-a opta ediţie a Forumului Pediatru.ro s-a desfășurat în 10 și 11 noiembrie. Tema evenimentului a fost „Progrese în pediatrie”. Forumul a avut loc în format hibrid. Reuniunea a fost transmisă online pe platforma MedicHuB.
Cefpodoxima proxetil, o cefalosporină de generaţia a treia, este un agent antimicrobian eficient, sigur, bine tolerat pentru tratamentul otitei medii acute la copii. Conform unui studiu prospectiv recent, în care au fost incluși 1.380 de copii cu vârsta de la 1 până la 13 ani, rata generală de vindecare și îmbunătăţire a tuturor semnelor asociate cu otita medie acută (OMA) a fost, în urma administrării acestui antibiotic, de 98,9%, susţine conf. dr. Anca Drăgănescu.
Aceasta a precizat că cefpodoxima inhibă sinteza peretelui celular bacterian, prin legarea de una sau mai multe proteine de legare a penicilinei, și oferă stabilitate crescută împotriva hidrolizei beta-lactamazelor bacteriene.
„Cefpodoxima în doze de 8 până la 10 mg/kg/zi (administrată în două prize divizate) timp de 5 până la 10 zile a fost cel puţin la fel de eficace precum regimurile standard de 10 zile de penicilină V în tratamentul copiilor cu faringită și/sau amigdalită. Eficacitatea clinică a 5 zile de tratament cu cefpodoximă proxetil este similară cu cea a 10 zile de tratament cu penicilină V”, a susţinut medicul în cadrul Forumului Pediatru.ro.
Medicamentul a dovedit, de asemenea, eficacitate clinică la copii și adolescenţi cu infecţii ale pielii și ale ţesuturilor moi, fiind similară cu cea a cefuroximei axetil sau a cefaclorului. „Rezultatele studiului au fost: 82,5% dintre pacienţi s-au vindecat, 16,4% au înregistrat o ameliorare clinică, iar la 1,1% dintre pacienţi s-a constatat un eșec al terapiei. În concluzie, rata generală de vindecare și îmbunătăţire a tuturor semnelor asociate a fost de 98,9%”, a precizat conf. dr. Anca Drăgănescu.
Vaccinarea antivaricelică este o măsură cost-eficientă. O singură doză de vaccin determină o reducere cu 70% a riscului de boală, în vreme ce două doze duc la o reducere a riscului de peste 90%. Datele au fost transmise de prof. dr. Oana Falup
Pecurariu. Medicul a oferit în cadrul prezentării sale o serie de argumente în favoarea vaccinării împotriva varicelei. „Legat de importanţa vaccinului împotriva varicelei, o să vorbim despre povara acestei boli pe sănătatea publică, vom estima costurile directe ale afecţiunii și costurile implementării vaccinării. Dacă vorbim despre supraveghere, atunci cazurile de varicelă raportate la nivel mondial variază de la 74 la suta de mii de locuitori în Irak, la 739 în Arabia Saudită”, a spus specialista.
Aceasta a menţionat, însă, că se cunosc puţine amănunte legate de definiţia de caz sau de raportarea eficienţei tratamentului și a vaccinării. Varicela pare a afecta preponderent sexul masculin, iar clima are și ea un impact puternic asupra numărului de cazuri. „Incidenţa variază cu vârsta, fiind mai mare la copiii sub 15 ani. Dar dacă ne uităm la povara pe sănătatea publică anuală a acestei boli pe care deseori o considerăm banală, avem, estimat, 5,5 milioane de cazuri de varicelă anual. Dintre acestea, aproximativ 4 milioane vor ajunge la medicii de familie și la medicii pediatri, ducând la un număr de până la 23.000 de cazuri spitalizate și 80 de decese”, a precizat prof. dr. Oana Falup Pecurariu.
În ceea ce privește situaţia din ţara noastră, medicul consideră că lucrurile stau „destul de complicat”. „Dacă ne uităm la rata de natalitate și de supravieţuire, avem un număr mare de copii născuţi care supravieţuiesc, dar avem și unul mare de decese, toate acestea influenţând povara bolilor infecţioase”. Pentru a vedea cum arată, de fapt, situaţia varicelei la noi în ţară, medicul pediatru recomandă studierea literaturii de specialitate în limba engleză.
„Din păcate, în literatura acceptată în limba engleză, România a publicat doar un singur studiu și are patru studii în zona considerată «gri». Noi, ca ţară, ne situăm pe locul al patrulea în ceea ce privește incidenţa și prevalenţa acestei boli (varicela – n.red.). Majoritatea cazurilor noastre se situează în grupa de vârstă 5-9 ani, următoarea grupă de vârstă afectată fiind 0-5 ani. Dacă ne uităm la spitalizările din România, așa cum reiese din datele publicate în literatura engleză, avem o medie destul de mare de spitalizări, comparativ cu celelalte ţări”, a subliniat prof. dr. Oana Falup Pecurariu.
Aceasta a menţionat, totodată, că varicela nu este o boală de neglijat, mai ales atunci când avem la îndemână prevenţia prin vaccinare. Cu cât familiile sunt mai numeroase și locuiesc într-un mediu mai restrâns, riscul de îmbolnăvire și de diseminare a varicelei este mai mare.
Mai mult, educaţia are un rol extraordinar de important în ceea ce înseamnă înţelegerea importanţei prevenţiei acestei boli: „Cu cât părinţii copilului sunt mai educaţi, cu atât mai multe șanse vom avea noi, ca medici prescriptori de vaccinuri, să avem succes în utilizarea vaccinală”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe