Guvernul a adoptat o hotărâre care prevede prelungirea măsurii de suplimentare cu 2.000 de posturi la direcțiile de sănătate publică și la serviciile de ambulanță.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut astăzi câteva declarații în contextul în care țara noastră se situează pe un trend ascendent al cazurilor de COVID-19.
Aproape 400.000 de doze de vaccin gripal tetravalent sunt deja disponibile în România, anunță compania furnizoare.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit la videoconferința de marți cu reprezentanții DSP-urilor despre punerea în practică a legii carantinei și izolării.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în numele șefului DSU, Raed Arafat, a circulat un mesaj fals.
La începutul săptămânii, am primit vestea că un startup românesc care ajută persoanele nevăzătoare să se deplaseze a fost admis în Headstart, un program accelerator la nivel european în domeniul sănătății.
Un startup românesc a fost admis în Headstart, care este un program accelerator de top la nivel european în domeniul sănătății.
Patru startup-uri românești se află anul acesta printre cele 15 semifinaliste ale InnoStars Awards, una dintre cele mai importante competiții europene care premiază inovația în domeniul medical.
La propunerea Ministerului Sănătății (MS), Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede suplimentarea cu câte o mie de posturi a direcţiilor de sănătate publică şi a serviciilor de ambulanţă.
Românii au la dispoziție și anul acesta programe de instruire, mentorat sau finanțare în sănătate. Anul trecut, de astfel de oportunități au beneficiat peste 1.500 de talente și mai mult de 50 de start-upuri din Europa Centrală, de Est și de Sud.
Alăptarea, adică hrănirea copilului cu laptele mamei lui, este cel mai natural, sigur, simplu, sănătos și ieftin mijloc de hrănire a puiului de om.
Pentru al douăzecilea an consecutiv, la iniţiativa World Alliance for Breastfeeding Action, în perioada 1–7 august, a fost marcatăSăptămâna mondială a alăptării. Despre tema de anul acesta, recomandările şi acţiunile OMS în domeniu, precum şi despre manifestările organizate în ţară cu acest prilej, în articolul realizat de dna dr. Maria Dragotă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe