Guvernul a adoptat o hotărâre care prevede prelungirea măsurii de suplimentare cu 2.000 de posturi la direcțiile de sănătate publică și la serviciile de ambulanță.
Potrivit unui comunicat de presă, la propunerea Ministerului Sănătății (MS), Guvernul României a aprobat, joi, Hotărârea de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.
Astfel, conform actului normativ, se prelungește încă șase luni măsura de suplimentare a numărului de 2.000 posturi pentru personal contractual necesar în cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București și serviciilor de ambulanţă și Serviciul de ambulanță București-Ilfov.
„Măsura este necesară având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice determinată de creșterea semnificativă a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus pe teritoriul României, care duce și la suplimentarea atribuțiilor personalului medical din cadrul direcțiilor de sănătate publică și serviciilor de ambulanță în această perioadă”, se arată în comunicatul MS.
Astfel, începând cu data de 12 octombrie 2020, pe o perioadă de 6 luni, numărul maxim de posturi din directiile de sănătate publică și serviciile de ambulanță se suplimentează cu 2.000 de posturi, din care:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe