Un startup românesc a fost admis în Headstart, care este un program accelerator de top la nivel european în domeniul sănătății.
Headstart, una dintre competițiile importante pentru inovatorii din domeniul sănătății, și-a anunțat semifinaliștii, iar o echipă din România a obținut suma de 40.000 euro în programul cu același nume.
Astfel, echipa din țara noastră va avea șansa să câștige o finanțare suplimentară de 10.000 euro, precum și acces la cele mai bune oportunități de mentorat și networking, se arată într-un comunicat remis redacției.
Important la acest proiect este faptul că startup-ul .lumen (pronunțat „dot lumen”) produce ochelari care ajută persoanele nevăzătoare să se deplaseze.
Headstart, unul dintre programele EIT Health pentru accelerarea proiectelor în domeniul sănătății, și-a desemnat semifinaliștii din acest an.
Proiectele din semifinală vor concura pentru interesul investitorilor, mentorat, sprijin financiar și un loc pe podium în marea finală, eveniment care va avea loc în a doua jumătate a anului. (Lista completă a proiectelor selectate este disponibilă la acest link.)
În cadrul programului Headstart, EIT Health a decis să sprijine 89 de startup-uri europene din domeniul sănătății, inclusiv 17 echipe din regiunile cu inovație modestă sau moderată.
Dintre aceste startup-uri, șapte provin din Italia, câte două din Portugalia, Polonia și Estonia și câte unul din Grecia, România, Ungaria și Letonia.
Toate echipele obțin o finanțare în valoare de 40.000 euro pentru a-și putea dezvolta proiectele inovatoare și pentru a atrage investiții private, se precizează în comunicat. Totodată, startup-urile vor concura pentru finanțarea suplimentară de 10.000 euro în cadrul finalei.
Startup-ul românesc semifinalist în cadrul programului Headstart este .lumen (se pronunță „dot lumen”). Potrivit sursei citate, .lumen produce ochelari care folosesc tehnologie AI (inteligența artificială – n. red.) pentru a ajuta persoanele cu deficiențe de vedere să se deplaseze.
Compania își propune să preia și să îmbunătățească beneficiile oferite nevăzătorilor de către un câine-ghid.
„Ne bucurăm să vedem încă un proiect inovator în sănătate susținut de EITHealth și credem că proiectele inovatoare din sănătate pot să contribuie atât la îmbunătățirea sistemului de sănătate din Romania, cât și la dezvoltarea ecosistemului român de inovație”, a declarat dr. Ion-Gheorghe Petrovai, director de proiect EITHealth RIS Hub la FreshBlood HealthTech.
Anul acesta, EIT Health a extins aria domeniilor competiției Headstart pentru a contribui la găsirea soluțiilor pentru combaterea COVID-19 și a selectat startup-uri care vor dezvolta produse și servicii care vor sprijini Europa să limiteze, să trateze și să gestioneze această afecțiune.
Programul EIT Health Headstart oferă companiilor emergente oportunități de mentorat și finanțare, cu scopul de a accelera dezvoltarea și lansarea pe piață a produselor și serviciilor inovatoare create de acestea pentru îmbunătățirea vieții pacienților și a cetățenilor europeni.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe