De câte ori pe an vă este dat să intraţi în sala de operaţie?

Nu pot da cifre exacte. Pot spune doar că activitatea pe care o desfășor în cursul unui an calendaristic însumează sute de intervenţii chirurgicale în sfera traumatologiei pediatrice. Având în vedere că în ultimii ani absolvenţii stagiului (...) de chirurgie pediatrică sunt puţini, medicii primari cu vechime – inclusiv cei care au două specialităţi – abordează mai mult această patologie traumatologică, nu neapărat ortopedică. (...) Patologia traumatică a copilului nu ţine cont de anotimpuri. Iarna se datorează mai mult accidentelor de schi, patinaj, sanie. Vara apar alte tipuri de traumatisme produse la joacă – la baschet, tenis, volei, sărituri, fotbal –, astfel că ajungem la un volum de până la 50 de intervenţii chirurgicale într-o singură lună.

Cu ce alte patologii vă con­fruntaţi?

Chirurgia pediatrică și ortopedia pediatrică se referă, în primul rând, la patologia malformativă. La ora actuală, aceasta este predilectă în Clinica de Chirurgie Pediatrică și Ortopedie. Patologia malformativă se referă la malformaţii ale tubului digestiv, malformaţiile congenitale ale sistemului urinar, la cele pulmonare, genitale, patologia dobândită a acestor aparate și sisteme, patologii dobândite în urma unor traume sau procese etiopatogenetice de altă natură decât cele traumatice.

Muncă multă, specialiști puţini

Spuneaţi că puţini mediciniști se îndreaptă spre chirurgia pediatrică. Există un motiv anume?

Cred că răspunsul stă în faptul că aproximativ 25-30% dintre copiii bolnavi prezintă și patologie chirurgicală sau ortopedică. Serviciile de chirurgie pediatrică și ortopedie-traumatologie sunt reduse numeric în ţară, ele regăsindu-se în cele șase centre medicale universitare de tradiţie. Pe locul al doilea se situează spitalele judeţene, în timp ce în spitalele municipale rar există structura de chirurgie pediatrică. Cazurile care ajung în spitalele municipale sunt orientate spre cele judeţene, iar patologia care depășește stadiul spitalelor judeţene este orientată spre centrele medicale universitare. Suntem puţini, volumul de muncă este mare, dar nu ne plângem. Căutăm să asigurăm servicii medicale de calitate.

În ziua de astăzi, copiii prezintă mai multe comorbidităţi, obezitatea întrecând lordoza, cifoza sau scolioza. De unde acest regres în dezvoltarea copilului?

Acum știm mai multe decât știam cu cinci-zece ani în urmă, putem diagnostica mai multe boli. De aici și asocierile pe care le putem face în zilele noastre. Dosarul medical al unui tânăr de 15-16 ani este, recunosc, încărcat, atipic pentru vârsta aceasta. Apariţia acestor boli este influenţată de mediul social și de modalităţile de creștere a copilului. Nu toată lumea are posibilităţile materiale să îi crească pe cei mici de așa manieră încât să le asigure toate cele necesare pentru o dezvoltare psiho-somatică normală. Pot spune și altceva – au dispărut bolile mizeriei, și mă refer la osteomielită, tuberculoza osoasă... Știm mai multe, cercetăm mai mult, stăm mai mult la patul pacientului, dar copiii sunt cu mult mai bolnavi.

Avem un posibil răspuns și în faptul că mulţi copii cresc mono­parental sau numai cu bunicii?

Fără îndoială condiţiile sociale sunt cele care ne influenţează dezvoltarea, dar și luarea deciziilor. Avem în vedere nu numai creșterea fizică, psihică, intelectuală, ci și dezvoltarea per global a fiecărui individ în parte. Putem vorbi despre rolul important pe care-l joacă familia în dezvoltarea copilului. Își pun însă amprenta condiţiile de viaţă și de muncă. Ele au determinat, în ultimii 30 de ani, ca o bună parte din populaţia României să fugă spre locuri mai potenţate financiar, pentru a putea asigura un trai mai bun familiei. Dar acest „ceva” financiar și material este în detrimentul copiilor lăsaţi acasă cu un părinte, cu bunicii, în grija altor rude, variante care nu sunt deloc în favoarea dezvoltării copiilor.

Ghiozdanele grele grăbesc apariţia problemelor

Ce rol joacă ghiozdanul în dezvoltarea tinerilor elevi? În ce măsură încărcătura afectează respiraţia, mersul corect, coloana vertebrală?

Ar trebui să existe o selecţie mai atentă a modului în care este conceput curriculumul școlar pe fiecare an de învăţământ în parte. Tehnologia ne permite să facem pași înainte în ceea ce privește eventualele reduceri ale greutăţii ghiozdanelor. Sigur că aceste ghiozdane nu vor determina apariţia scoliozei sau cifozei. Ghiozdanul „ajută” în apariţia unor astfel de afecţiuni. Le grăbește, le adâncește veriga patogenetică. Unii tineri preferă sala de forţă...

Dintre cazurile avute, care v-a marcat cel mai mult?

Au fost și sunt, anual, cazuri aparte. Cazuri pe care le rezolvăm, dar și cazuri pe care, din păcate, le mai și pierdem. Am avut un băiat de 16 ani implicat într-un accident auto cumplit. Au fost luni de luptă pentru a-l salva, am reușit acest lucru, iar acum e bine. Sunt, apoi, accidentele rutiere care, pe lângă traumele fizice, implică și traume psihice, generate de pierderi de vieţi omenești. Ne este greu și nouă, le este greu părinţilor... Îi consiliem psihologic, suntem alături de ei, monitorizându-i în spital și după externare, le urmărim dezvoltarea pe mai departe. Am avut multe cazuri de acest gen, nu intru în detalii. Sunt dureroase, sunt triste, te marchează. Empatizezi cu cei în suferinţă, cauţi să rezolvi medical cazurile pentru un ulterior confort al vieţii.

Putem vorbi despre inteligenţa artificială în chirurgia pediatrică?

Sunt adeptul progresului, al noului, e firesc să fie așa. Dar nu în detrimentul a ceea ce este capabil să facă omul/chirurgul în sala de operaţie. Robotul nu este capabil să perceapă ţesuturile și calităţile acestora. Aparatul își face treaba corect, e adevărat și acest lucru. Consider însă că trebuie să mergem în continuare pe mâna elementului uman.