La finalul anului trecut, le-am pus câteva întrebări pe acest subiect câtorva colege de-ale mele. Dr. Adriana Neagoe, dr. Ilinca Mănescu, dr. Iulia Biro, dr. Cătălina Panaitescu, dr. Florentina Ghițescu și dr. Cristina Oancea. Cu ele m-am intersectat de-a lungul anilor la atelierele de scriere creativă, care au loc din două în două duminici, sub „umbrela” Club Revdepov (numite, mai simplu spus, CWS), precum și la ateliere de croitorie literară – și aici mă refer la cele organizate de poetul Florin Iaru. Ce au în comun interlocutoarele mele? Au absolvit Medicina și au urmat calea scrisului, încurajate de feedbackul primit de la antrenorii și scriitorii care au stat la „catedra” invizibilă a atelierelor de scriere creativă. 

A ajuns să guste marea savoare a scrisului 

Adriana Neagoe (Boston, SUA) a absolvit UMF Bucureşti, Facultatea de Pediatrie. A absolvit-o cu media cea mai mare, dar în anii ’80 nu a fost declarată Şefă de Promoţie, spune ea, pentru că nu a avut activitate în UTC (Uniunea Tineretului Comunist). În prezent, lucrează ca medic în mediul privat, are cabinetul său, iar agenda profesională și-o face singură. Are programul flexibil, iar acest lucru îi permite de câţiva ani să guste marea savoare a scrisului: „Acum, scrisul poate să facă ce vrea cu mine, poate să ocupe câte o zi întreagă, ba chiar şi câte o noapte. Nu mă refer numai la ce aştern pe foaie, ci şi la obsesii scrise pe pereţii minţii. Este plăcerea din restul vieţii mele, nu exagerez”. 

Înainte de anul 2020, practica medicală, în cazul Adrianei Neagoe, nu s-a împăcat niciodată bine cu scrisul: „Eram atât de prinsă mental cu pacienţii, cu gărzile noaptea, cu zilele de lucru de peste opt ore, cu obligaţia şi nevoia de a fi mereu la zi cu informaţiile medicale, încât nu mai era nici energie şi nici timp pentru scris. Nici pentru citit beletristică nu mai era”. Totuși, recunoaște că i-ar fi plăcut mai demult să replonjeze în litere şi cuvinte, dacă pandemia de COVID-19, cu deschiderea către comunicare în mediul online, ar fi izbucnit înainte de anul 2020. 

A îndrăznit să bată la ușa taberei de la Slătioara 

Pentru Adriana Neagoe, pandemia a fost o ocazie formidabilă ca, de peste Ocean, să se poată conecta pe Zoom cu Florin Iaru şi să participe la cursurile organizate de el. A fost o bună ocazie să se conecteze și cu atelierele de scriere creativă facilitate de Simina Diaconu, prin intermediul Club Revdepov – mai sus menționatele duminici de Creative Writing Sundays: „Pandemia a fost o oportunitate să stau de vorbă virtual şi video cu Marin Mălaicu-Hondrari, să aud de Marius Chivu şi să îndrăznesc să bat la uşa lui din Slătioara”. Se referă la taberele de scriere creativă organizate pe perioada verii de scriitorul și cronicarul literar Marius Chivu, în locuința sa din județul Vâlcea.

Autoarea volumului „Trompa lui Eustachio”, publicat în 2021 la editura Casa de Pariuri Literare, va publica anul acesta la Editura Polirom un nou volum de proze scurte. „Am lucrat la acest volum în ultimii trei ani, cu intermitenţe. Am mai publicat foarte puţin, am două proze apărute în antologia Kiwi 2023 şi Kiwi 2024, câteva articole în Observatorul Cultural şi Dilema Veche. Mai am o proză publicată și în antologia «Lucruri mărunte. Copilăria în comunism» vol. II, de la Muzeul Național al Literaturii Române Iași”, spune ea. Nu are o rutină în ce privește scrisul și simte că are mult de recuperat în privinţa lecturilor: „Am revenit la condiţia de şoarece de bibliotecă din copilărie şi adolescenţă. Mi-e teamă de faptul că nu-mi mai ajunge viaţa să citesc tot ce-aş fi vrut, şi teamă că vederea mă poate lăsa peste zece ani”. 

În încheiere, am întrebat-o dacă uneori o inspiră unele subiecte din zona medicală ori dacă îi este ușor să aleagă elemente din această arie: „Volumul în așteptarea publicării include, fără s-o fi făcut intenţionat, povestiri care, luate fiecare în parte, conţin ceva medical: un personaj de profesie medic, o moaşă, un copil care se joacă de-a doctorul sau chiar un medicament care dă acţiunii o turnură neaşteptată. Asta nu înseamnă că povestirile sunt proze memorialistice”. 

Dar chiar și așa, medicul stabilit în Boston recunoaște că îi este greu să scrie plecând de la altceva decât de la ceea ce i-a populat şi îi populează existenţa: „Să le inventez şi să le înfloresc este tot ce-mi place mai mult. Este ficţiunea, realitatea-placebo care mă ţine fericită. Hai să-ţi spun, dacă tot mă tragi de limbă: titlul cărţii mele este «Placebo»”.   

Nu devii scriitor, te naști scriitor 

Florentina Ghițescu a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, cu licență la Facultatea de Medicină de la UMF „Carol Davila” din București în 1997. Din 2007, ea lucrează ca medic neurolog la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța. În privat, efectuează electromiografii, având competența pentru acest lucru. „Scrisul l-am descoperit târziu, în urmă cu câțiva ani, când am scris niște texte de flash fiction pe Ficțiuni Reale, un grup pe Facebook creat de Florin Piersic Jr. Mai târziu, am aflat că o parte din aceste texte au fost publicate pe platforma LiterNet.ro. A fost o mare bucurie. Se menține bucuria până în ziua de azi. Am continuat să scriu pe acest grup”, povestește dr. Florentina Ghițescu. 

Scrisul face parte din viața sa

Ea a urmat apoi cursuri de scris cu Mihai Buzea, Iulian Tănase și chiar un curs de reportaj cu Andrei Crăciun. „La CWS am participat la mai multe serii. Ce am învățat? Nu devii scriitor, te naști scriitor. De ce scriu? Pentru că nu pot altfel și am impresia că am ceva de spus. Dacă mă influențează meseria mea? Da, foarte mult. Atunci când vii în contact cu suferința, cu boala și, în final, cu moartea, conștientizezi ce e important pe lume.” 

Din 2017, dr. Florentina Ghițescu este membră a organizației Noua Acropola, o școală de filozofie în manieră clasică, despre care afirmă că are o influență profundă pentru gândirea sa: „Scrisul face parte zilnic din viața mea. În fiecare dimineață scriu. Mă trezesc la 5:00 și am timp să mă ocup de ceea ce contează pentru mine”. 

„În loc de stetoscop, folosesc cuvinte” 

Cătălina Panaitescu a absolvit UMF „Carol Davila” din București în anul 1991, „pe vremea când încă se mai scria cu stiloul la examene și internetul era doar o promisiune, nu un stil de viață”. Pentru ea, scrisul a fost mereu prezent, ca o constantă tăcută în viața sa. A ajutat-o să respire printre consultații, rețete și ședințe. 
De-a lungul timpului, medicul Cătălina Panaitescu a publicat în „Viața Medicală”, unde a și coordonat o rubrică dedicată asistenței medicale primare. O parte din acele texte au fost adunate ulterior în volumul „În prima linie”, publicat în 2016. În prezent, ea se ocupă de rubrica „LaZiCuTot” de pe platforma www.atelieremedicale.ro a Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, „unde se amestecă, în doze variabile, seriozitatea meseriei și micile ironii ale cotidianului medical”.  

Atmosfera efervescentă a atras-o 

Atelierele de scriere creativă au venit firesc în viața sa, ca o extensie a nevoii de a scrie „altfel”, după ani întregi de tabele, grafice și articole cu subsoluri de pagină: „M-am înscris din curiozitate și am rămas pentru atmosfera efervescentă și confortul descoperirii că nu sunt singura a cărei minte se umple, la miezul nopții, cu personaje care se ceartă sau povestesc între ele”.  

Este bucuroasă că la astfel de întâlniri, colegii de atelier sunt primii cititori și critici ai textelor pe care le scrie: „E revigorant să fii printre oameni cu aceleași preocupări, care te țin în priză, te provoacă, te fac să crești. Înveți de la cei mai buni, de la autori care nu doar scriu bine, dar au și harul de a ști cum să transmită mai departe meșteșugul scrisului. Orice ar crede cineva, scrisul nu se sprijină doar pe inspirație”. Un alt câștig la fel de prețios al atelierelor este faptul că ele îi învață pe cursanți să citească „altfel”, mai atent, mai profesionist. „Îți lărgește orizontul lecturilor și îți amintește că, pentru ca să scrii bine, trebuie mai întâi să înveți să citești cu adevărat.” 

În încheiere, am vrut să aflu de la dr. Cătălina Panaitescu ce planuri are pentru anii următori. La momentul întrebării mele, a recunoscut că nu exclude posibilitatea de a scrie o carte, poate un volum de proze scurte inspirate din întâmplările de la cabinet, din curtea școlii sau din tramvaiul 41. „Îmi place să cred că fiecare zi aduce o poveste nouă, iar eu trebuie doar să fiu atentă să nu o scap printre degete.” 

Ca rutină, doctorița Panaitescu scrie destul de des, dar nu zilnic. I-ar plăcea să-și poată dedica diminețile scrisului, pentru că atunci funcționează cel mai bine, „dar, din păcate, acest lucru nu este posibil decât la sfârșit de săptămână – și nici atunci mereu”. În schimb, afirmă că „fură” câte un pic pe ici, pe colo, în restul zilei. „Scriu direct pe calculator, dar cum ideile își fac apariția când vor ele, mi se întâmplă să mai scriu și în telefon sau pe hârtie.” 

Zona medicală rămâne o sursă inepuizabilă de inspirație pentru ea. Uneori o folosește direct, alteori doar ca fundal. „E greu să te desprinzi complet de meseria asta. E prea plină de oameni, de povești, de emoții autentice. În fond, cred că am rămas medic și în scris, doar că, în loc de stetoscop, folosesc cuvinte.” 

„Trebuia să-mi ajut mintea să-și dea voie să scrie” 

Iulia Biro a absolvit în 2001 Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. În prezent nu mai lucrează ca medic. A terminat rezidențiatul, și-a luat diploma de medic specialist și a trecut în industria farmaceutică. Actualmente, este medical writer. Ce înseamnă, mai precis? Pe baza informațiilor furnizate de firmele farmaceutice (din cercetarea proprie) și a datelor publicate în literatura medicală și în diverse ghiduri, scrie documente necesare firmelor farmaceutice. 

Am întrebat-o, printre altele, ce reprezintă acum scrisul în viața sa și era să pice în plasa de-a spune că „este echivalentul meu de criză a vârstei mijlocii, dar nu e adevărul”. Scrisul propriu-zis îi ocupă timp variabil, în funcție de ce alte lucruri are de făcut pentru serviciu și viața de zi cu zi: „Dar, vai, cât mă mai gândesc la scris! Gânditul la scris îmi mănâncă timp și energie”.

A ales să meargă la ateliere de scriere creativă pentru că își dorea de mult timp să scrie și avea notate idei peste tot, dar nu avea curajul s-o facă. În cele din urmă, și-a dat seama că trebuia să-și ajute mintea să-și dea voie să scrie. „Era pandemie, iar multe lucruri care până atunci fuseseră accesibile doar fizic, în București, se întâmplau, în sfârșit, și online. Atunci am găsit niște ateliere de scris. Se numeau Creative Writing Sundays (CWS), aveau loc în format hibrid și m-am înscris.” După acea primă serie de cinci ateliere, marca CWS, a decis să se înscrie la alt curs, „pentru că voiam să știu și eu cum e cu Show, don’t tell și cu tipurile de narator, dialogul și alte de-astea. Am fost acceptată și am participat la cursul online al lui Florin Iaru – având-o invitată la unele ședințe pe Cristina Chira”. 

„Despre obsesia noastră comună” 

În ceea ce privește beneficiile pe care simte că le-au avut în cazul ei atelierele de scriere creativă, dr. Iulia Biro spune că datorită acestora s-a pornit să scrie, și-a făcut curaj în acest sens. „Am învățat o grămadă de lucruri, nu doar despre scris și evenimente literare, ci și despre citit. Acum sunt categoric o cititoare mai bună – deși nici înainte nu eram de lepădat. Dar nu știu dacă și una mai fericită. Mi s-a dus felul acela semi-naiv, [de a citi] doar de plăcere, în care plonjam într-o carte nouă; acum văd și ce n-aș vrea să văd.” A cunoscut oameni care au aceeași preocupare pentru scris, cu care a putut vorbi pe săturate „despre obsesia noastră comună”, iar unii dintre cursanți îi sunt astăzi prieteni. 

Cât despre „rutina” ei, din păcate, scrie rar. Pot trece luni de zile fără să scrie niciun text nou lung. „Mai editez la cele vechi, mai scriu microficțiuni (în jur de 500 caractere, cu tot cu spații, pe grupul de Facebook Ficțiuni Reale, la temele postate acolo). Și îmi notez tot timpul idei de povestiri sau chiar romane.” Ce face absolut zilnic este să citească și, bineînțeles, să se gândească la cum ar putea scrie o idee pe care o are. Sau la cum ar putea continua ceva ce este parțial scris, sau la ce ar face un personaj al său; sau la cât de bine se potrivește o melodie cu ceva ce vrea să scrie. 

În încheiere, mi-a mărturisit că într-o măsură foarte mică a folosit elemente din zona medicală în prozele ei. „Am vrut să fiu sigură că pot inventa povești și că nu sunt doar un cronicar al unor întâmplări din viața de zi cu zi. Posibil să folosesc și experiența aceea [medicală], în viitor. Însă până acum m-am ținut la distanță de ea când a fost vorba de scris literatură.” 

Cunoștințele medicale, folosite în proză speculativă 

Ilinca Mănescu mi-a răspuns la întrebări sub mottoul jucăuș „CWS + UMF = LOVE”, așa că nu puteam să nu includ acest aspect în articolul dedicat ei. În cazul ei, scrisul nu s-a rezumat doar la atelierele prin care a învățat cum se creează un personaj credibil sau cum se scrie un dialog credibil.  

A publicat în 2021 un volum la Editura Nemira, intitulat „Copiii ecosistemului”. A absolvit UMF „Carol Davila” din București, în 2015. La momentul actual, lucrează ca medic imagist senolog și face screening pentru cancerul de sân. Dincolo de viața în halat alb, am vrut să aflu ce reprezintă scrisul pentru medicul Ilinca Mănescu: „Pentru mine, a însemnat dintotdeauna dezvoltare personală. Pentru că mă face să-mi pun întrebări despre mine și despre lume. Pe de-o parte, mă face să mă confrunt cu rănile mele emoționale și să lucrez ca să le vindec. Pe de altă parte, mă ajută să înțeleg în profunzime aspecte ale lumii care mă înconjoară”. 

Spune că încă nu a ajuns la un echilibru între scris și medicină, pentru că ele reprezintă două forme diferite de muncă, și nu poate decât să le alterneze. „O zi merg la cabinet, o zi scriu. Sau o săptămână, cu o săptămână. Depinde ce amploare are proiectul literar la care lucrez.” 

Am vrut să înțeleg ce anume a determinat-o să se înscrie la ateliere de scriere creativă. Parcursul ei nu a fost deloc unul întâmplător, chiar dacă la primul atelier de acest fel a înscris-o o prietenă. Apoi a prins gustul și s-a înscris singură. „M-a atras feedbackul (atât de la ceilalți cursanți, cât și de la scriitorii – n.red.). Am simțit că e o metodă prin care învăț repede și mi-a convenit presiunea externă a temelor, pentru că mă forța să fiu consecventă, ceea ce mi-era greu pe cont propriu.” 

Cadrul care i-a permis să-și descopere stilul literar 

Prima ei proză scrisă în cadrul unui atelier a fost despre o livadă fermecată care, la un moment dat, ia foc. Iar exercițiile de scris nu s-au oprit după primul text. „Cursurile de la CWS m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă un text bun din punct de vedere tehnic, după standardele literaturii mainstream. Mi-au folosit foarte mult exercițiile pe care le-am făcut aici. După ce am învățat regulile, am început să experimentez stilistic. CWS a fost cadrul care mi-a permis să-mi descopăr stilul literar.” După ce a renunțat la atelierele acestea, Ilinca Mănescu a început să lucreze pe cont propriu la primul ei manuscris. După câțiva ani, acesta a devenit debutul ei în proză, un roman distopic – „Copiii ecosistemului”. 

Despre rutina ei în tot ce ține de literatură spune că prima oară scrie în cap. Când se concretizează ceva, ia telefonul și creează un document-ciornă în Keep Notes. În acest instrument schițează scheletul textului, ideile principale și alte impresii. „Scriu în parc, în autobuz, acasă, oriunde. Ca să încep dezvoltarea propriu-zisă am nevoie de o cameră izolată, cu ușa închisă și de liniște, să nu mă întrerupă nimeni. Lucrez pe laptop. Am unul micuț, care cântărește cât o agendă. L-am luat special pentru scris.” 

În încheiere, am întrebat-o dacă o inspiră unele subiecte sau elemente din medicină. Recunoaște că au ajutat-o cunoștințele medicale mai ales când a scris proză speculativă: „Am revizitat anii mei preferați din facultate, anii de preclinic. M-am jucat cu noțiuni de citologie, biochimie, genetică. Și reciproca e valabilă. Concepte pe care mi le-am însușit scriind literatură politică mi-au influențat conduita din practica medicală.” 

Scrisul ca metodă de escapism și... rebeliune 

Cristina Oancea este medic rezident în anul III. În septembrie 2022 a încheiat studiile de licență și master ale Facultății de Medicină în cadrul UMF „Carol Davila”, București. După examenul național de Rezidențiat, a ales medicina de laborator, despre care spune că este o specializare potrivită nu doar afinităților sale din Medicină, ci care corespunde personalității sale analitice „și poate ușor prea empatice”. 

După aproape trei ani de rezidențiat, scurși, spune că decizia luată s-a dovedit a fi piatra potrivită pentru pavarea drumului din cariera sa. „Cu gândul la a mă descoperi mai bine, la a ști cine sunt eu cu adevărat, am pornit în această călătorie apelând la scris. Am închis ochii și am văzut în mine, în copilul care am fost cândva, și sper că nu am încetat să fiu, ceea ce fusese scrisul pentru mine: o unealtă de creație, de autocunoaștere, utilă îmbunătățirii, o metodă de escapism și, de ce nu, de rebeliune”. În scris, spune tânăra, chiar dacă era vorba de jurnal, putea fi ea însăși cu toate ideile, fricile, speranțele și visurile ce nu vedeau lumina judecății altora, la adăpostul paginilor acoperite sub mina creionului. 

A trezit din amorțire spiritul creator 

„Dând viață ideilor între paginile cotidiene de jurnal, am trezit din amorțire și spiritul creator al modelării cuvintelor. Am urmat, așadar, în 2024, direcția atelierelor de scriere creativă, pe cel din cadrul proiectului Creative Writing Sundays – Clubul Revdepov, pentru a învăța ce înseamnă cu adevărat munca de scriere creatoare.” Cu ocazia acestor ședințe, a descoperit secrete de scriere ale scriitorilor români publicați și apreciați la nivel înalt. A reușit să lege prietenii cu oameni deschiși către cunoaștere de sine și îmbunătățire personală prin scris. Și, nu în ultimul rând, a ajuns să privească cu admirație deosebită munca de creație literară a celor talentați și, mai ales, dedicați. 

În ultimii doi ani, s-a îndreptat către studiul limbii franceze, ca metodă de învățare continuă și de dezvoltare personală. Ulterior, a descoperit un atelier de scriere creativă în franceză, în cadrul Librăriei Kyralina din București. 

Revenind la dragostea pentru scris, dr. Cristina Oancea spune că în general, atunci când scrie în jurnal, preferă să simtă hârtia, să audă scrijelitul creionului: „Astfel, parcă sentimentele îmi sunt mai ușor de vizualizat și, în final, de simțit”. Obiceiul de a tasta pentru a crea fie o parte de articol, fie câteva rânduri din zona imaginarului îi vine mai natural, însă, în comparație cu scrisul de mână. „Rutina de scris nu îmi este neapărat fidelă, nu încă. Pentru fiecare dintre aceste tipuri de text încerc să rezerv un spațiu în program în care să mă simt suficient de plină de energie. De multe ori, forța vine pe parcursul progresării în text.” 

În final, a subliniat că pentru ea scrisul a fost de la bun început – și continuă să fie – o unealtă de căutare și descoperire a propriei persoane, a dezvoltării și a deschiderii spre noi tărâmuri științifice sau culturale, alături de oameni pasionați, diverși, generoși și iubitori de frumusețe.

Duminicile creative, pepinieră de scriitori

Atelierul Creative Writing Sundays (CWS), pe care subsemnata îl „îngrijește” din toamna lui 2024, a luat naștere în 2014, când Siminei Diaconu, antreprenor cultural, specialist în comunicare și psiholog, i-a venit ideea să colaboreze cu mai mulți scriitori, ca model alternativ la atelierul intensiv pe care îl organiza deja de doi ani. 

Dacă la acel atelier intensiv erau 16 întâlniri cu aceiași doi oameni, la „duminicile creative”, Simina Diaconu și-a propus altă structură: să invite scriitori variați, în serii de câte cinci, „tocmai ca să fie o ocazie de contact cu voci diferite”. De atunci au avut loc peste 200 de întâlniri de CWS (le putem spune peste 200 de duminici creative) cu aproximativ 70 de scriitori, afirma interlocutoarea mea într-un interviu din primăvara lui 2025. 

La aceste ateliere duminicale este mereu un mix de cursanți vechi și cursanți noi. Ele sunt un loc bun pentru cine nu a mai participat la un atelier de scris și vrea să încerce; aici e un loc bun și pentru cine e veteran și vrea să cunoască scriitori diferiți și să profite de ritmul de scriere impus de frecvența întâlnirilor – deadline la două săptămâni. „Știu că mulți cursanți revin fie și numai pentru asta”, explică Simina Diaconu.

Aceste ateliere de scris (proză și poezie) sunt reunite sub numele Club Revdepov. Atelierele sunt pentru cei care vor să accelereze procesul de a deveni scriitori sau să accelereze renunțarea la acest vis, explică antreprenorul cultural: „Cuvântul de ordine e feedbackul, am putea spune despre ei că se antrenează prin «deliberate practice» luând pe rând tot felul de abilități ale acestui meșteșug al scrisului – dialog, atmosferă, personaje, tot felul de genuri și de teme”. 

Scriitorii pe care îi invităm la duminicile creative să țină aceste ateliere au dat deja sute de teme de o varietate uimitoare. Iar la întâlnirile propriu-zise au dat feedback pe povestirile scrise de cursanți, printre care, de-a lungul anilor, s-au perindat și foarte mulți medici și absolvenți de medicină. În prezent, sub umbrela Club Revdepov există ateliere de proză (proză scurtă, nuvelă, roman, literatură pentru copii) și de poezie.  

CUVÂNTUL DE ORDINE E FEEDBACKUL, AM PUTEA SPUNE DESPRE EI CĂ SE ANTRENEAZĂ PRIN „DELIBERATE PRACTICE”, LUÂND PE RÂND TOT FELUL DE ABILITĂȚI ALE ACESTUI MEȘTEȘUG AL SCRISULUI – DIALOG, ATMOSFERĂ, PERSONAJE, TOT FELUL DE GENURI ȘI DE TEME. (Simina Diaconu)