Perseverența, răbdarea, dar și existența unui colectiv unit, care să te motiveze și să te încurajeze în momente-cheie, sunt „atuuri” esențiale în viața studentului la Medicină, crede Ilinca-Ioana Predescu.
Ea este șefă de promoție în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. În prezent medic rezident anul I în specialitatea Obstetrică-Ginecologie, am discutat cu ea despre anii de facultate, dar și despre planurile sale.
Pasionată de sport și drumeții, Ilinca-Ioana Predescu a obținut al cincilea cel mai mare punctaj la nivel național la examenul de rezidențiat și a fost prima din țară care a ales specialitatea Obstetrică-Ginecologie.
Părinții mei sunt medici, așa că am crescut într-un mediu în care medicina era mereu prezentă. Cu toate acestea, nu mi-am dorit dintotdeauna să urmez această cale. Voiam să dau la Facultatea de Drept, dar în liceu am fost foarte bună la fizică, la chimie, așa că atunci când a venit momentul alegerii, am optat pentru Medicină. M-a ajutat cumva și faptul că, venind dintr-o familie de medici, știam ce presupune această meserie, așa că a fost o alegere asumată și informată.
Nu mă așteptam să fiu prima din promoția mea. Noi nu am fost informați înainte de note sau clasamente, așa că atunci când mi s-a spus că o să fiu șefă de promoție, am fost foarte fericită. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să le spun părinților, care la rândul lor nu m-au crezut. Erau convinși că glumesc. Am avut însă și multe emoții, pentru că la ceremonia de absolvire urma să susțin un discurs în fața tuturor celor prezenți acolo, un lucru deloc ușor.
Mentorul meu a fost mama. Orice problemă, orice supărare sau nedumerire aveam, apelam mereu la ea. Întotdeauna mi-a oferit cele mai bune sfaturi. Chiar și prietenele mele i-au căutat sfatul atunci când și-au ales specialitatea pentru rezidențiat. Este genul de om care te încurajează foarte mult și te face să ai încredere în tine.
Faptul că este extrem de important să te înconjori de persoane care să te ajute să evoluezi și pe care să le ajuți să evolueze. Seria mea a fost printre cele mai bune din facultate. Mulți dintre noi am avut mereu note foarte bune, iar acest lucru te motivează. În plus, ne-am ajutat și ne-am încurajat mereu unii pe ceilalți. De exemplu, am avut un coleg care la rezidențiat a ales specialitatea Anestezie și Terapie intensivă, iar ulterior, ne-a spus că nu ar fi pășit pe acest drum dacă noi, ceilalți colegi, nu-l încurajam să aleagă această cale.
Cel mai greu este atunci când ai așteptări de la tine, de la profesori sau de la stagii și ele nu se îndeplinesc. (...) Profesorii noștri sunt și medici și nu au mereu timpul necesar să stea cu noi, să ne explice. Este o situație care te frustrează ca student, dar în același timp o înțelegi. (...) Anumite materii sunt foarte dificile și, uneori, nu le vezi sensul. Pe moment nu înțelegi de ce trebuie să înveți unele noțiuni, însă ulterior totul capătă sens.
Să aibă răbdare și să fie constanți în tot ceea ce fac, atât în ceea ce privește facultatea, cât și în viața de zi cu zi. Să fie conștienți de faptul că dacă au obținut un rezultat bun la un examen, acest lucru nu înseamnă că vor obține note bune și la următoarele. Trebuie să se pregătească pentru fiecare materie și fiecare examen. La polul opus, dacă la un examen iau o notă mai mică, nu trebuie să se descurajeze și să creadă că așa va fi mereu. În ceea ce privește examenul de rezidențiat, trebuie să fie conștienți că în anul care îl precedă, indiferent de cum se simt sau de cărările pe care-i poartă viața, trebuie să învețe. Eu am început să învăț pentru acest examen în prima zi din ultimul an de facultate.
În mod paradoxal, deși am fost prima din țară care a optat pentru această specialitate, m-am decis să o urmez cu doar câteva ore înainte de momentul în care trebuia să ne exprimăm opțiunile. Până atunci mi-a fost frică să mă îndrept spre această arie. Mă gândeam că fetele trebuie să opteze pentru ceva mai ușor. Toată lumea în jurul meu vorbea de Dermatologie, Radioterapie – opțiuni oarecum mai ușoare pentru o femeie. Mi-am depășit însă această frică după o discuție deschisă cu mama. Mi-am dat seama că, totuși, mi-aș dori o specializare care să implice și chirurgie. Este un domeniu care m-a pasionat dintotdeauna. În plus, mereu mi s-a părut că în cazul nostru, al femeilor, sunt multe lucruri pe care cei din jur nu le înțeleg. Că există aspecte care nu ne sunt explicate pe deplin sau care sunt catalogate din perspectiva preconcepțiilor. Or, mi se pare că este vorba de mult mai mult decât atât și că e important să înțelegem și să pătrundem în adâncimea domeniului. Eu fac foarte mult sport, dar și sport extrem, și am întâlnit oameni care mi-au spus că, tocmai din acest motiv, s-ar putea să am anumite probleme pe viitor, dar eu nu cred asta. Și atunci mi-am zis că poate pot deveni eu ceea ce am căutat să găsesc [în jur]. În plus, specialitatea este foarte diversă, dinamică. Este și foarte frumoasă.
Am făcut tenis de performanță, iar în familie am schiat foarte mult. Vara facem kitesurfing, care este un sport extrem. În viața de zi cu zi fac crossfit, care este tot un sport extrem. A plecat din antrenamentele militare și combină exerciții cu haltere, gimnastică și cardio. Este destul de greu, dar este extraordinar. Mă duc la antrenamente cât de des pot. Am aflat de acest sport de la tatăl meu și am ales să-l practic pentru că este foarte dinamic și mă ajută să mă dezvolt pe toate planurile.
Este foarte mult de muncă și trebuie să avem răbdare. Avem așteptări mari de la noi, de la cei din jur, dar, de fapt, trebuie să fim conștienți că ne aflăm abia la început de drum și trebuie să luăm lucrurile pas cu pas, fără a sări etape. Pe viitor îmi doresc să învăț cât mai mult, să capăt cât mai multă experiență – sunt multe cunoștințe de acumulat și mi-aș dori să știu din toate câte puțin. De asemenea, mi-aș dori ca în rezidențiat să am ocazia să fac măcar un stagiu de pregătire în altă țară. Aceasta cu atât mai mult cu cât în anul IV de facultate am studiat în Franța și mi-a plăcut foarte mult sistemul lor.
Sunt foarte bine organizați, fiecare are rolul lui bine stabilit. Totul este foarte structurat, există protocol pentru orice [situație] și studentului i se răspunde la orice întrebare, oricât de banală ar putea părea. De exemplu, mie, ca student, profesorii îmi vorbeau ca și când eram cel puțin de același rang cu ei. Nu există această ierarhizare pe care o întâlnim la noi.
În cursul săptămânii mă trezesc cam pe la 5:40, iar la ora 7:00 sunt la spital. Pe la 15:00-16:00 plec de la spital, iar în funcție de zi, mă duc la sală sau, dacă mă simt obosită, merg acasă și încerc să citesc cărți de Obstetrică și Ginecologie. În timpul liber cel mai mult îmi place să fac sport, să merg în drumeții cu familia, iar iarna să schiez. După examenul de rezidențiat am făcut o expediție în Kilimanjaro. Am fost un grup de zece persoane din care au făcut parte și tatăl, fratele și iubitul meu. Eu am reușit să urc până la altitudinea de 5.300 de metri. Îmi propun însă să mă reîntorc acolo și să merg până în vârf.
Au fost serii unde existau competiții între studenți. Noi nu am fost așa. Eu am făcut parte dintr-o serie în care ne-am ajutat mereu unii pe alții.
În opinia mea, a fi un medic bun înseamnă și a fi un om bun. Este foarte important să nu uităm de unde am plecat.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
