De profesie medic, dr. Constanța Nour ne vorbește astăzi despre o problemă spinoasă a spitalelor - identificarea și raportarea evenimentelor adverse asociate asistenței medicale. 

Un punct delicat în practica medicală este raportarea evenimentelor adverse asociate actului medical. Alături de colegii dvs. ați facut o analiză privind corelarea evenimentelor adverse asociate actului medical cu riscurile clinice identificate. Ne puteți da mai multe detalii? 

Am analizat incidența evenimentelor adverse asociate actului medical, pe un interval de 7 ani, la pacienții adulți internați într-un spital public din Romania – spital clinic cu profil de recuperare adulți, incluzând specialitățile: Recuperare, medicină fizică și balneologie; Recuperare cardiologie; Recuperare medicală neurologie; Chirurgie plastică și reparatorie; Ortopedie și traumatologie.

Spitalul a raportat in intervalul 2018 – 2024 un număr de 135 evenimente adverse asociate actului medical, la un număr total de 63.423 pacienți externați și un număr total de zile de internare de 637.008.

Pentru fiecare din evenimentele raportate, spitalul a identificat riscuri și măsuri de control vizând reducerea probabilității și/sau a gravității. Prin aceste măsuri s-a urmărit ca gradul de risc estimat după aplicarea măsurilor să fie cât mai mic comparativ cu riscul inerent (inițial). Prin corelarea detectabilității s-a stabilit nivelul de prioritate al fiecărui risc. 

Ce au arătat datele? Ce aspect v-a atras atenția? 

Deși numărul raportărilor EAAAM* este în creștere, nivelul de raportare rămâne în continuare scăzut. Principalele motive ale sub-raportării sunt: raportarea este considerată o birocrație consumatoare de tip de către personalul care are deja un cumul ridicat de sarcini, teama de un presupus efect punitiv, o cultură a siguranței pacientului insuficient implementată. 

Evenimentele adverse raportate au fost legate predominant de asistența medicală: căderi (73%), reacții alergice medicamentoase (13%), flebită de cateter venos periferic (6%), plecare neautorizată (1%), reacție adversă transfuzională (1%), infecție plagă chirurgicală (1%). 

În ceea ce privește severitatea evenimentului advers, 80% au fost considerate accidente, 17% incidente, 3% de tip near-miss și 0 % santinelă sau pre-santinelă.
 

Am constatat că majoritatea evenimentelor materializate se corelează cu gradul de risc inerent detectat, respectiv cu gradul de risc rezidual estimat după aplicarea măsurilor, așa cum este și firesc. 

O excepție o reprezintă căderile și flebitele de cateter, care apar mult mai frecvent față de probabilitatea estimată inițial sau rezidual.

Pe perioada analizată, din cele 135 evenimente raportate de spital, 98 au fost căderi (73%).

Riscul de cădere înalt se corelează cu specificul patologiei tratate de spital, însă pe baza rezultatelor observate în practică, este necesară reevaluarea nivelului de risc, și reajustarea măsurilor de control. 

Cum pot fi prevenite, ce măsuri credeți ca ar trebui să implementeze spitalele?

Măsuri de control implementate pentru diminuarea riscului de cădere: 

• evaluarea și documentarea gradului de risc imediat după internare, 
• semnalizarea pacienților cu risc înalt de cădere prin brățară colorată, 
• asigurarea butoanelor de alertă, utilizarea semnalizatoarelor pentru podea umedă, 
• educația pacienților (recomandări privind încălțămintea, solicitarea ajutorului, hidratarea corespunzătoare, utilizarea corectă a dispozitivelor de deplasare) instruirea periodică a personalului.

Un lucru pe care îl știm cu toții este ca există un deficit de personal pentru asistarea pacienților corelată corect cu nivelul lor de dependență, dar aici măsurile sunt dificil de implementat in condițiile financiare actuale.

Concluzia pe baza rezultatelor și a resurselor a fost că este necesară o analiză mai profundă a cauzalității pentru identificarea exhaustivă a cauzelor rădăcină, care să conducă la adoptarea de măsuri de control suplimentare.

Rezultatele acestui studiu indică o incidență ridicată a evenimentelor adverse evitabile și evidențiază necesitatea intervențiilor în practica de îngrijire, mai ales a celor ce privesc comunicarea cu pacientul, obținerea asigurării că acesta a înțeles riscurile asociate pe parcursul internării sale.