Un părinte informat, care înţelege exact ce presupune un tratament sau o intervenţie, va fi întotdeauna compliant și va face o adevărată echipă cu medicul în beneficiul copilului, spune dr. Adnana Dina Jaramani Toma, medic specialist Chirurgie pediatrică.

CARTE DE VIZITĂ:

• Absolventă a Facultăţii de Medicină Generală din cadrul Universităţii „Gr. T. Popa”, Iași
• A fost medic rezident la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iași
• Interesată de patologiile chirurgicale ale copilului, cele digestive și urologice și de chirurgia minim invazivă la copil

Care este la ora actuală situaţia chirurgiei din România comparativ cu cea de peste hotare?

Chirurgia pediatrică din România a crescut foarte frumos în ultimii ani din perspectiva supraspecializărilor pe care le facem, a dorinţei noastre de a ne alinia cu standardele din afară. Bineînţeles că partea financiară își pune întotdeauna amprenta. Așa cum sistemul sanitar românesc mai are minusuri în ceea ce privește dotările, și chirurgia pediatrică este o ramură care a avut de suferit. Însă constat cu bucurie că din ce în ce mai mulţi colegi apelează la chirurgia minim invazivă, realizează intervenţii din ce în ce mai complicate și, din fericire, reușesc să obţină diverse finanţări pentru a dota cât mai bine clinicile în care profesează.

Prin urmare, aș spune că lucrurile nu sunt încă perfecte, dar clar merg pe un făgaș bun. Există mulţi colegi care continuă să se perfecţioneze și să se supraspecializeze în diferite tehnici, proceduri, boli rare etc. Există Societatea de Chirurgie Pediatrică în România care a început să aibă din ce în ce mai multe acţiuni cu prezenţă din ce în ce mai crescută. Ba chiar există o colegialitate benefică între chirurgii din diferite centre.

Dar în ceea ce privește dotările?

Dacă ar fi să compar dotările tehnice cu cele ale spitalelor pe care le-am vizitat în Statele Unite, Europa de Vest și chiar Serbia, atunci trebuie să spun că mai este foarte mult de muncă, în special din cauza lipsei fondurilor care, în cazul spitalelor de stat, acoperă în mare parte doar salariile, mesele pacienţilor și mentenanţa.

Chirurgia pediatrică necesită investiţii foarte mari, deoarece sălile de operaţie au costuri de ordinul milioanelor de euro, saloanele trebuie să fie adaptate, aseptice. De multe ori, consumabilele dedicate copiilor sunt mult mai scumpe decât cele pentru adulţi – mă refer aici la instrumentar pentru chirurgia clasică și laparoscopică, fire etc. Există în ţară și exemple pozitive în privinţa dotărilor, deci clar se poate și clar suntem pe drumul cel bun, ne lipsesc doar lideri care să păstorească aceste proiecte poate la nivel de ţară, nu doar local.

Informaţia trebuie filtrată

Cum aţi caracteriza părinţii din ziua de astăzi?

Părinţii au mult mai mult acces la informaţii, și asta se vede. Însă aceste informaţii trebuie mereu filtrate, deoarece câteodată au tendinţa de a neglija recomandările medicale și de a asculta mai degrabă experienţa și sfaturile altor familii. Din acest motiv, insist pentru o informare cât mai corectă, dar din surse avizate și verificate. Un părinte informat, care înţelege exact ce presupune un tratament sau o intervenţie, care știe la ce să se aștepte, ce urmează, ce pași vor fi, va fi întotdeauna deschis, compliant și va face o adevărată echipă cu medicul în beneficiul copilului.

Care sunt preconcepţiile cu care se prezintă aparţinătorii la dv.?

Părinţii vin de obicei la chirurg cu multe emoţii și multe temeri. Din aceste motive, de regulă, caută informaţii înainte de a se prezenta la medic, nu întotdeauna din cele mai avizate surse. Vin cu preconcepţii legate de fragilitatea copiilor în faţa unei intervenţii și, implicit, a unei anestezii generale. Vin de multe ori după ce aplică tehnici sau tratamente aflate de la rude și cunoștinţe și care nu numai că nu au efectul dorit, dar cauzează mai mult rău – de exemplu, decalotări forţate ce se soldează cu leziuni, infecţii sau cicatrici, diverse „tratamente” aplicate pe răni și arsuri, bănuţi aplicaţi pentru hernia ombilicală, și exemplele pot continua.

Copiii merită respect și răbdare

Cât de des interacţionaţi cu micii pacienţi și cum se desfășoară comunicarea cu ei?

Zilnic și continuu. Orice consultaţie, orice discuţie presupune și interacţiunea cu cei mici, asta este partea cea mai extraordinară a meseriei pe care o practic. Sunt isteţi, curioși, mă ţin mereu în priză și îmi oferă, verbal sau prin mici gesturi, atât de multe satisfacţii, încât nu cred că aș putea lucra altfel, fără ei. Îmi plac foarte mult copiii și cred că simt și ei asta, pentru că pot spune, fără modestie, că în general avem o comunicare excelentă. Îi percep ca pe niște oameni mai mici, cu personalitate, care vor să fie auziţi și văzuţi, care merită același respect, timp și răbdare ca orice adult.

Aţi operat un copil cu o formaţiune tumorală sublinguală rară. Ne puteţi povesti mai multe despre acest caz?

Acesta a fost într-adevăr un caz special, întrucât tumora a fost diagnosticată de la naștere, dar interpretată greșit iniţial ca fren sublingual. Copilul a ajuns în Spitalul Arcadia la vârsta de 3 ani, când avea deja tulburări de vorbire și probleme de alimentaţie. A fost investigat imagistic anterior operaţiei pentru a vedea extinderea formaţiunii. Intervenţia a fost una complexă, care a durat aproximativ două ore, fără a se solda însă cu complicaţii în timpul operaţiei sau ulterior. Acum, la peste doi ani de la intervenţie, copilul este foarte bine, nu mai prezintă tulburări de vorbire și are o copilărie normală și frumoasă.

Medicina înseamnă învăţare  continuă

O afecţiune care poate duce la apariţia unor complicaţii este hernia inghinală. Cum se identifică aceasta și cum se tratează corect?

Pentru că în cazul copiilor o hernie necomplicată nu doare, de obicei părinţii observă că zona inghinală/scrotală/labială se umflă atunci când copilul face efort, plânge, tușește, se screme, și câteodată revine foarte rapid la forma iniţială fără a face ceva special. Cel mai frecvent văd o umflătură ce variază în dimensiuni în funcţie de activitatea copilului. Dacă ajunge să se complice (adică să nu mai poată reveni singur în burtă conţinutul sacului de hernie), tumefacţia va deveni tare și dureroasă, fără a putea fi apăsată. Herniile inghinale nu au alt tratament curativ în afară de cel chirurgical.

Însă în cazul băieţilor cu hernii necomplicate, se poate temporiza intervenţia până la vârsta de 6 luni, deoarece există posibilitatea închiderii spontane a orificiului până atunci. Dacă vorbim despre fetiţe, unde există riscul să fie încarcerat și să sufere ovarul, atunci indicaţia de intervenţie va fi cât mai rapid după momentul diagnosticului.