Newsflash
OPINII

O floare de martie

de Dr. Vlad STROESCU - mar. 10 2023
O floare de martie

„Până și cea mai mică floare își are rădăcini în nemărginire.” Așa spune o frază dintr-o carte pe care tocmai am deschis-o („Cartea ceasului de nisip”, de Ernst Jünger).

Parcă așa zicea și Borges, că în petele unui leopard citești istoria întregului Univers. 

Citiți și: Deontologie înainte de orice 

Nu știu alţii cum sunt, dar eu găsesc ideea asta, deși magnifică, foarte obositoare. Și parcă nici nu-mi mai vine să mă aplec să miros parfumul acelei flori, știind despre milioanele de ani de reproducere și evoluţie și miliardele de ani dinainte, de expansiune universală și azvârlire a astrelor în vid, care au dus la deschiderea petalelor ei. 

medic obosit

Oboseala e cea care m-a făcut să mă gândesc că, într-un fel, ce ne face pe noi, oamenii, deosebiţi e prospeţimea noastră. Niciunul dintre noi nu e vechi. Da, și noi avem în spate aceiași eoni, dar asta ne privește prea puţin. Inconștientul e străvechi. Dar conștiinţa e nouă. Ea apare brusc, la un moment dat, și dispare la fel de brusc, după niște decenii. Decenii, nu milenii, nu milioane, nu miliarde de ani. Nu avem timp să obosim, să îmbătrânim, să înţepenim.

Și noi suntem conștiinţele noastre și nimic altceva. Tot restul e repetabil. Fiecare caracteristică, fiecare nuanţă de culoare de ochi, fiecare capriciu al temperamentului, fiecare gest, fiecare vorbă, toate astea se regăsesc în mulţi oameni. Dar conștiinţa e de fiecare dată unică. Foarte singuratică, din păcate. Noroc că avem empatie, ca să bănuim că există și alte conștiinţe, și noroc că rămânem tineri.

Bănuiesc că floricica aia a lui Jünger n-are conștiinţă. Altfel nu văd cum suportă nemărginirea din rădăcinile ei.

Ce mă nedumerește dintotdeauna, și poate de asta m-am făcut psihiatru, e că și oamenii obosesc uneori. Mă refer la oboseala conștiinţei. Când dormim, conștiinţa se resoarbe temporar, devenim floarea lui Jünger, dar somnul nu vindecă oboseala de care vorbesc.

Stăteam chiar ieri de vorbă cu un coleg psihiatru despre oboseala asta ciudată care ne-a cuprins conștiinţele în ultimii ani, cel puţin în generaţia mea, de copii optzeciști, de adolescenţi ai tranziţiei. Și atunci, e invers. Pe lângă oboseala conștiinţelor noastre, abisul pe care stăm, așezaţi pe o pojghiţă subţire, pare de-a dreptul liniștitor, cu floricele pe care le tot naște în ciuda tuturor. 

Lipsa de respect, cauză de burnout 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe