Dezvoltarea accelerată a tehnologiilor de imagistică cerebrală funcţională (fMRI, IRMf) în ultimii ani a dus la o înţelegere mai profundă a mecanismelor care stau la baza efectelor placebo și nocebo și a efectelor lor asupra creierului uman.  Am văzut în prima parte a articolului nostru că la nivel cerebral vom putea activa două pârghii diferite de sisteme neuromodulatoare și astfel declanșa reacţii neuronale în cascadă. 

Acestea vor produce, în final, fie efecte placebo, fie efecte nocebo, în funcţie de regiunile cerebrale activate. La nivel cerebral, efectul placebo va induce declanșarea unei cascade de neurotransmiţători care vor atenua durerea, precum opiaceele și dopamina. Pe versantul nocebo, neurotransmiţătorii vor duce la frânarea eliberării acestor neuromodulatori și la stimularea unor neurotransmiţători de tip CCK (colecistochinină), ce vor amplifica fenomenul dureros. Figura de mai jos explică aceste fenomene și implicarea diferitelor regiuni corticale în acest proces complex.

Genele influenţează răspunsul

Știm astăzi că nu toţi pacienţii noștri răspund în mod identic la aceste fenomene. Studii recente în domeniul geneticii arată că răspunsul la placebo sau nocebo este diferit în funcţie de configuraţia noastră genetică. De exemplu, pacienţii ce prezintă o anumită variaţie a unei gene asociate cu eliberarea dopaminei au o mai mare probabilitate de a răspunde la tratamentul placebo prin acupunctură decât pacienţii ce deţin o altă variantă a acestei gene. 

Modul de acţiune al efectului placebo este deci diferit de la o persoană la alta, și chiar variabil ca eficacitate între două doze administrate aceluiași pacient. Acest efect depinde, de asemenea, și de puterea de convingere a medicului, dar și de metoda de administrare: de exemplu, o soluţie injectabilă va fi mai eficientă decât cea orală, un comprimat mai eficient decât o cremă etc. În ultima partea a articolului nostru vom vedea câteva strategii și aplicaţii clinice ale acestui fenomen placebo-nocebo.