Știm cu toţii că nu doar din pricina banilor se pleacă din ţară.
Săptămâna aceasta, în presa centrală a apărut un draft de măsuri fiscale, pe ale căror consecinţe imediate le vor suporta „antreprenorii” clasei mijlocii: creșterea impozitului la microîntreprinderi, dispariţia plafonului de contribuţii de sănătate la PFA și o serie de alte măsuri care, dacă le-am înţeles bine, vor crește sensibil taxele în cazul medicilor care nu lucrează cu contract de muncă – adică foarte mulţi dintre cei din afara spitalelor. Aceste măsuri vin după alte măriri de taxe, pe anul curent, pe care le-am simţit deja din plin. Am pus „antreprenori” între ghilimele, pentru că mulţi dintre noi nu avem cu adevărat veleităţi de afaceri, nu dezvoltăm „companii medicale”, ci doar încercăm să ne facem treaba cât mai liber în condiţiile actuale de mediu.
Aș vrea să amintesc că mulţi dintre noi, medici care acum avem peste 40-45 de ani, am început foarte săraci. Ca să supravieţuim dintr-un salariu de medic obișnuit, la mijlocul anilor 2000, aveam trei opţiuni: compromisul moral al plăţilor informale, emigrarea și munca serioasă în privat, independentă, cu o creștere lentă, „organică”, a pacienturii, experienţei, reputaţiei, devenind antreprenorii-fără-voie de azi, una dintre multe ciudăţenii ale capitalismului românesc.
Aș mai vrea să amintesc că în România observăm liste tot mai mari de așteptare la medicii specialiști, așa cum se întâmplă de multă vreme în Occident, dar fără un sistem coerent de îngrijiri de etapă, în medicina primară, și cu creșterea poverii pe camerele de primiri urgenţe. E consecinţa directă a valului masiv de emigrare din acei ani ai sărăciei, val care nu s-a încheiat cu totul nici azi, în ciuda salariilor mult mai mari din sistemul de stat.
Știm cu toţii că nu doar din pricina banilor se pleacă din ţară. Printre altele, se pleacă și în speranţa că, într-o ţară mai civilizată, vei ști măcar ce se întâmplă cu impozitele pe care le plătești, vei spera la o educaţie mai solidă pentru copilul tău, la un oraș mai curat, la mai multe ocazii de a te dezvolta, la un acces mai bun la cultură, informaţie, vacanţe, la un spital aproape de tine care e dotat cu mai mult de doi medici epuizaţi și unde nu vei fi lăsat să mori pe o bancă, în curte, la un plan pentru o bătrâneţe liniștită.
Nu știm prea bine ce se va întâmpla cu impozitele în creștere din România. Aparent, se acoperă o gaură. Bugetară. Practic, cred că vor împinge o masă mare de medici care nu mai sunt tineri, dar au obosit peste nivelul vârstei lor, să profite de ultimul tren către orizonturi mai luminoase. Va fi un nou impuls, printre multe altele, de accelerare a emigrării, din moment ce se prefigurează a fi singura soluţie onorabilă.
Sau poate e doar pesimismul oboselii mele, și totul va fi bine doar prin muncă orbească și bună credinţă, singurele lucruri care sunt în putinţa noastră.
Sursa foto: shutterstock
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe