Comisia Europeană solicită informații din partea Shein cu privire la produse ilegale și la sistemul de recomandare al acestei platforme.
Echipa TikTok a investigat această provocare, numită „paracetamolchallenge”.
Un tip de cartilaj nou a fost descoperit recent de oamenii de știință, iar aceștia cred că lipocartilajul va revoluționa medicina regenerativă.
În perioada 2016-2024 cantitatea de microplastice descoperită în creierul uman a crescut cu 50%, arată rezultatele unui studiu publicat în Nature Medicine și citat de Euronews.
Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță găzduiește, în perioada 4-5 februarie, un eveniment în premieră în Parlamentul European.
FDA a aprobat efectuarea a două studii clinice care vizează transplantul de rinichi de la porci modificați genetic la pacienți cu insuficiență renală.
Cancerul rămâne a doua cauză de deces în lume. Numai în anul 2022, 9.7 milioane de oameni au murit din cauza acestei afecțiuni, au atras atenția reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății.
Medicul cardiolog Gabriel Tatu-Chițoiu aduce în discuție un subiect alarmant: medicii din Franța primesc atenționări cu privire la riscurile la care se supun adolescenții după ce acceptă „provocarea paracetamol” de pe TikTok.
Un studiu recent a scos la iveală că adulții care sunt diagnosticați cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție trăiesc mai puțin.
Un focar de tuberculoză a fost identificate în Kansas, SUA, iar situația este alarmantă. Totuși, nu este cea mai mare epidemie de acest fel din istoria Statelor Unite ale Americii, spune CDC.
Uniunea Europeană a raportat o creștere a supraviețuirii în cancer. În același timp însă, prevalența afecțiunii a crescut cu peste 20%, astfel că afecțiunea rămâne în continuare o problemă de sănătate publică.
Câteva aspecte importante despre semaglutidă au fost prezentate într-o ședință a Comitetului pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență al Agenției Europene pentru Medicamente.
Reprezentanții ECDC și EFSA au anunțat că monitorizează variante ale gripei aviare care au potențialul de a se transmite și la oameni și de a determina apariția unor noi pandemii.
FDA a aprobat recent un medicament pentru calmarea durerilor care a fost special conceput pentru a elimina riscul de adicție asociat cu medicamentele din clasa opioidelor.
Administrația americană pentru Alimente și Medicamente a aprobat un spray nazal pentru tratamentul depresiei severe, care poate duce la remisia acestei tulburări.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Michigan a dezvoltat un test de urină care poate detecta cancerul de prostată de risc scăzut cu o acuratețe de 93% fără a mai fi necesară o examinare rectală anterioară.
Decizia președintelui american de a stopa finanțarea pentru programele HIV/SIDA destinate țărilor cu venituri mici și medii pune în pericol viața a milioane de persoane din lume, avertizează OMS.
Tot mai mulți adulți sunt diagnosticați cu tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD). Numărul cazurilor diagnosticate în SUA este în creștere de decenii bune, dar se pare că această creștere s-a accelerat în ultimii câțiva ani
Oamenii de știință din Marea Britanie lucrează la dezvoltarea unui vaccin care ar putea stopa apariția cancerului cu până la 20 de ani înainte ca acesta să aibă șansa să se declanșeze.
Cercetătorii explorează ideea de a folosi anumite medicamente pentru longevitatea câinilor, în ideea că aceste substanțe ar putea, în același timp, „să prelungească viața oamenilor”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe