Participanții la Electric Castle își pot evalua consumul de alcool prin teste și jocuri interactive. Unul dintre acestea este Drink-O-Meter, un panou creat special pentru acest festival.
Pentru al treilea an consecutiv, Asociației ALIAT pentru Sănătate Mintală din București va desfășura acțiuni de conștientizare și prevenire a consumului abuziv de alcool la Festivalul Electric Castle. Astfel, începând de miercuri, 15 iulie, și până duminică, 19 iulie a.c., în zona de camping a festivalului va fi amplasat un cort în care tinerii se pot odihni sau adăposti de ploaie sau soare și în care psihologi, psihiatri, asistenți sociali și voluntari ALIAT le vor oferi consiliere cu privire la sănătatea lor și la distracția în siguranță, atunci când vine vorba de consumul de substanțe, pe perioada festivalului.
Tot aici își vor putea evalua consumul de alcool prin teste și jocuri interactive. Ei pot afla în ce măsură obiceiurile lor de consum le pot pune în pericol sănătatea cu Testul AUDIT, un instrument științific creat de Organizația Mondială a Sănătății. Apoi își pot măsura singuri și pot vedea concret – în număr de pahare și pe tipuri de băuturi –, cum arată consumul lor de alcool la Drink-O-Meter, un panou creat special pentru acest festival, informează un comunicat de presă. Voluntarii vor merge și în zona de concerte din festival în fiecare zi, cu informații utile și sfaturi pentru #safefun și #harmreduction.
„Festivalurile sunt despre bucurie și experiențe memorabile, iar noi credem că acestea pot merge mână în mână cu grija față de propria sănătate și față de cei din jur. (...) Chill Lounge oferă sprijin, informații și intervenții bazate pe dovezi, într-un context în care prevenția înseamnă prezență, dialog și acces la ajutor atunci când este nevoie”, a declarat psihoterapeutul Viorel Roman, director executiv la Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală.
Cortul de Chill by Aliat, primul program de Harm Reduction în spații recreaționale din România, a fost lansat în 2013 la Festivalul de la Padina în cadrul proiectului Alcohelp, dezvoltat de organizație din anul 2009. De atunci, programul a adunat 21 de ediții (Padina Fest 2013, 2014, Vama Veche 2015-2026, Electric Castle 2024-2025), cu peste 42.000 de vizitatori, peste 4.500 de evaluări AUDIT ale consumului de alcool și intervenții scurte în rândul populației, și peste 1.400 de ore de consiliere psihologică, socială și medicală, se mai arată în comunicatul de presă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe