Newsflash
ACTUALITATE Internaționale

Franța este cea mai deprimată țară din Europa

de Florentina Ionescu - feb. 18 2025
Franța este cea mai deprimată țară din Europa

Un raport nou a studiat nivelul depresiei în rândul statelor din Europa, atât la indivizii mai tineri, cât și la persoanele vârstnice. Din păcate, populația din Franța stă destul de prost în ceea ce privește persoanele cu depresie. 

Franța are cel mai mare nivel al depresiei față de restul țărilor europene, potrivit unei noi analize ce a ținut cont de un sondaj de opinie cu privire la starea de sănătate, sondaj realizat în 2019. Analiza ce a ținut cont de anumite date statistice din Franța a scos la iveală că rata depresiei în această țară a fost de aproape 11% pre-pandemie de COVID, procentaj care s-a situat a cel mai înalt nivel comparativ cu orice altă țară din Europa, scrie Euronews. 

Raportul s-a bazat pe datele din sondajul „European Health Interview Survey”, care este efectuat o dată la șase ani. Acest sondaj a inclus răspunsurile de la 300.000 de persoane din Uniunea Europeană, Norvegia, Islanda și Serbia. Aceasta a fost prima dată când DREES (Directorate for Research, Studies, Evaluation, and Statistics) din Franța a folosit sondajul din 2019 pentru a măsura rata depresiei, iar prevalența depresiei a fost estimată pe baza a opt întrebări din chestionarul „Patient Health Questionnaire”. 

Analiza și-a îndreptat atenția către următorul aspect: „dacă o persoană a suferit sau nu de sindroame depresive în decursul ultimelor două săptămâni pe baza unei serii de criterii”, a declarat Lisa Troy, autoarea studiului de la departamentul de cercetare și studii internaționale al DREES, pentru Euronews Health. 

Raportul DREES s-a axat și pe persoanele tinere cu vârste între 15 și 24 de ani și pe indivizii seniori, cu vârsta de 70 de ani și peste. 

Totuși, unii cercetători au spus că nu au o explicație clară pentru faptul că Franța a înregistrat un nivel „relativ” ridicat al depresiei în comparație cu alte țări, însă acest lucru s-ar putea să se datoreze unui cumul de factori.

În general, noua analiză a arătat că cele mai mari rate ale depresiei au fost în țările europene din nordul și din vestul continentului. Dar deși depresia este rară în rândul persoanelor tinere din sudul și estul Europei, ea are rate mai mare în rândul persoanelor de peste 70 de ani din aceste țări, a mai arătat raportul. Ratele depresiei au fost de peste 15% în rândul persoanelor vârstnice din Portugalia, România și Croația, de exemplu. 


Notă autor:

Fotografie de la MART PRODUCTION: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/femei-profesional-profesionist-depresie-7699381/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe