Carieră sau viață personală? Aceasta pare a fi dilema care apasă pe umerii majorității femeilor de astăzi. O dilemă care nu vine din interior, ci mai degrabă din așteptările și presiunile societății.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România a iniţiat demersurile privind actualizarea tematicii și bibliografiei manualului de admitere în rezidenţiat.
Concursul de rezidențiat se desfășoară pe 16 noiembrie 2025 în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Ministerul Sănătății organizează concursul de admitere în rezidențiat pe post și cel de rezidențiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie pe 16 noiembrie 2025.
Rolul consultativ al CMSR în organizarea rezidențiatului în Stomatologie a fost recunoscut oficial prin publicarea unui Ordin în Monitorul Oficial. În același timp, de la 1 iulie, intră în vigoare noul Cod Deontologic.
Viitorii medici se vor putea înscrie în programele de studii complementare încă din timpul rezidențiatului, informează Ministerul Sănătății.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București și Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți au transmis recent un comunicat cu informații referitoare la modul de efectuare a pregătirii în rezidențiat.
Mamografia cu tomosinteză utilizată în screening crește rata de detecție a cancerelor invazive cu peste 50%, afirmă dr. Laura Ianculescu, medic primar în Radiologie și imagistică medicală.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București vine cu o veste bună pentru tinerii care vor să se pregătească pentru concursul de intrare în rezidențiat în domeniul farmacie.
Când am ales Dermatologia, nu a fost o alegere întâmplătoare, ci una bine fundamentată. Știam că asta vreau să fac și aveam certitudinea că este specialitatea care mi se potrivește cel mai bine.
Viitorul absolvenţilor de Medicină este strâns legat de examenul de rezidenţiat.
Anual, mulţi absolvenţi de stomatologie se înscriu la examenul de rezidenţiat, deși nu sunt obligaţi să obţină o specialitate pentru a profesa. Motivele din spatele acestei decizii sunt numeroase.
În total, la nivel național, peste 10.500 de candidați vor susține examenul de rezidențiat organizat de Ministerul Sănătății.
Majoritatea studenților au optat pentru menținerea actualei forme de desfășurare a concursului de rezidențiat, a transmis azi Ministerul Sănătății.
Doctorul Letiția Coriu prezintă pe pagina ei de Facebook o situație îngrijorătoare, analizând datele recente despre locurile la rezidențiat.
Ministerul Sănătății organizează duminică, 19 noiembrie 2023, concurs național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.
Ministerul Sănătății organizează duminică, 19 noiembrie 2023, concursul național de intrare în rezidențiat în domeniile Medicină, Medicină dentară și Farmacie.
Medicii rezidenţi în medicina de familie sunt mulţumiţi de pregătirea primită în cabinetele îndrumătorilor, însă și-ar dori modificări în ceea ce privește cursurile din alte specialităţi pe care le urmează în cadrul rezidenţiatului.
Ceea ce aduce bun un stagiu de rezidenţiat în altă ţară, cum ar fi, de exemplu, Franţa, este și acumularea cunoștinţelor mai ales din aplicarea noţiunilor teoretice în practica medicală.
Alegerea unui post implică un loc de muncă într-un spital de stat după terminarea rezidenţiatului, iar alegerea unui loc presupune un contract de muncă pe perioadă determinată (între patru și șase ani).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe