Profesioniștii din IT și al securității din domeniul sănătății au constatat că în organizațiile din domeniul sănătății au loc zeci de atacuri cibernetice la nivelul a 12 luni.
Cea de-a 15-a ediție a International Conference on Neuroprotective Agents a avut loc în perioada 11-14 septembrie, la Cluj-Napoca.
Cu aceeași profundă durere în suflete, familia dr. Mirela Trifan comemorează un an de la plecarea dintre noi a dr. Alexandru Trifan.
Un reputat psihiatru spunea că aproape fiecare om are cel puţin o problemă psihiatrică, dar că nu ne putem ocupa decât de cei mai gravi, dintre care unii ar putea să aibă și manifestări antisociale.
Au început înscrierile pentru Competiţia de Biliard în Scaun Rulant (CBSR), ediţia cu numărul 6, care va avea loc pe 23 septembrie la Clubul IDM din Bucureşti.
Bucureștiul găzduiește la 28 august competiţia „L’Étape România by Tour de France”, un eveniment adresat cicliștilor de toate vârstele și nivelurile de pregătire.
O serie de monede emise special în perioada pandemiei ilustrează lupta și solidaritatea contra COVID-19, marcând astfel un moment istoric.
L'Étape by Tour de France, una dintre cele mai populare competiții cicliste pentru amatori, se va desfășura pe 28 august 2022 la București.
În perioada 12-15 septembrie, Acțiunea COST NET4 Age-Friendly va organiza la București prima sa școală europeană de vară, destinată profesioniștilor, doctoranzilor și tinerilor cercetători din cele 39 de țări participante în cadrul rețelei.
În chiar ziua de Crăciun a anului 2021 a plecat din această lume Suzana Bantaș, medic specialist în urgenţe medico-chirurgicale.
Am păstrat o amintire frumoasă multor cadre didactice şi aduc un pios omagiu la comemorarea semicentenarului acad. prof. dr. Grigore Benetato.
Ne-a părăsit Camelia Zorlescu. Actriță de neimitat, cu peste 50 de ani de teatru, s-a bucurat de succese la Teatrul Național din Târgu Mureș și la Teatrul Nottara din București.
Bacolux Hotels România marchează cei 28 de ani de activitate prin deschiderea celui mai nou hotel din portofoliul grupului, Bacolux Koralio Eforie Nord, în apropiere de lacul Techirghiol – cunoscut pentru calitățile apei sărate și a nămolului sapropelic.
Specialiștii români din oncologie participă gratuit la două evenimente susținute prin Societatea Americană de Oncologie Clinică (ASCO), la Cluj-Napoca.
Conferință Națională a Asociației Melanom România este dedicată anul acesta inovației din sănătate și abordării unui subiect cheie: care sunt soluțiile ca metodele de preventie, diagnosticare și terapiile de ultimă oră să ajungă la toți pacienții.
Nestlé lansează pe piața din România brandul NESVITA® - o gustare de ovăz cu fibre, vitamine și minerale.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București oferă detalii despre un eveniment inedit ce va avea loc în luna iunie.
Tenul este expus constant radiaţiilor UV, poluării, prafului și stresului cotidian, factori care declanșează reacţii oxidative în cascadă la nivelul pielii.
Rutina de îngrijire pe perioada tratamentului cu implant dentar, cât și după finalizarea acestuia este un factor important în reușita intervenţiei stomatologice.
Facultatea de Horticultură din București invită publicul la Hortus Florshow Romania, în perioada 5-8 mai. Evenimentul va avea lor în campusul Agronomie-Herăstrău din București.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe