Ne-am obișnuit, în acești doi ani, să avem permanent masca asupra noastră. Ar trebui să reflectăm un pic înainte să ne-o dăm jos definitiv, și să ne gândim că un gest minor poate salva vieţi.
Îmi amintesc cum, în urmă cu doi ani, în Săptămâna Patimilor, așteptam ineditele Sărbători de Paști, cu restricţii severe, izolaţi la domiciliu, cu criterii precise de ieșire din locuinţă, cu acea angoasă de infectare cu SARS-CoV-2 la prima greșeală de igienă, speriaţi de ceea ce se întâmpla în vestul Europei.
Au urmat doi ani dificili, în care am învăţat, la nivel mondial, cum să ne comportăm cu noua provocare epidemiologică, am pierdut prieteni, colegi, mentori, pacienţi. Am trecut și prin experienţa unui proces de vaccinare nemaiîntâlnit, cu un număr imens de persoane vaccinate într-un interval de timp relativ scurt, cu provocări și disensiuni sociale inerente. Mai ales în contextul în care, la nivel mondial, începuse deja o campanie împotriva vaccinării obligatorii a copiilor.
Dar, din tot acest efort uriaș, am rămas cu acest simbol: MASCA. Aceasta a fost imaginea pe care noi am asociat-o imediat cu pandemia, cu restricţiile impuse de pandemie, cu măsurile luate de autorităţi în toate ţările și a fost simbolul protestelor împotriva restricţiilor.
Ne-am obișnuit, în acești doi ani, să avem permanent masca asupra noastră, să o purtăm permanent la locul de muncă sau chiar pe stradă. Acum, după ce majoritatea ţărilor au relaxat măsurile împotriva pandemiei, iar populaţia nu mai este obligată să poarte masca, avem totuși de tras câteva învăţăminte.
În perioada de pandemie s-au raportat mult mai puţine cazuri de infecţii nosocomiale. Infecţiile cu Clostridium difficile, care erau extrem de des întâlnite înainte de pandemie, au devenit mult mai rare. Măsurile de igienă personală și ale personalului medical au fost evident eficiente și împotriva celorlalte infecţii cu care ne confruntăm zi de zi în îngrijirea bolnavilor. Știm că epidemia de gripă anuală a devenit istorie la un moment dat.
În același timp, am observat precaritatea răspunsului imun la unii pacienţi, cum sunt cei hematologici, și nu numai la ei. Chiar în aceste zile, un pacient cu limfom indolent în remisiune se luptă cu un nou episod de COVID-19, deoarece chiar dacă a fost vaccinat complet, nu a dezvoltat imunitate specifică.
Omul are tendinţa să uite, poate chiar mai repede decât ar trebui, și ar fi timpul să ne uităm un pic înapoi și să ne schimbăm comportamentul după această perioadă de pandemie. Nu trebuie să revenim exact acolo unde am fost înainte de pandemie, ci să aplicăm acele lucruri pe care le-am dobândit în această perioadă. Să continuăm să respectăm mai mult regulile de igienă și măsurile epidemiologice.
Ultimele evenimente ne-au arătat că, imediat ce am lăsat jos garda, a crescut rata infecţiilor non-COVID, infecţii virale care se transmit pe aceeași cale, și au apărut chiar primele decese după infecţia gripală.
În același timp, dacă în spitale s-au menţinut măsurile epidemiologice, până acum, cel puţin, nu se observă o creștere a ratei infecţiilor non-COVID, și este evident că aceste măsuri epidemiologice reprezintă un avantaj pe care trebuie să îl păstrăm după pandemie. Astfel că ar trebui să reflectăm un pic înainte să ne dăm jos masca definitiv, și să ne gândim la faptul că un gest minor al nostru poate salva vieţi.
Citiți și: Să fie doar 21.922?
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe